7.6 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Alina Gorghiu - din cearşafurile liberale pe culmile USL

REVISTA PRESEI: Alina Gorghiu – din cearşafurile liberale pe culmile USL

„Cu cine şi cum îşi pregăteşte USL Guvernul Ponta 2”, titrează Adevărul în ediţia de luni: „Liderii PSD şi PNL discută lista miniştrilor din viitorul Executiv, dar şi planul de rezervă dacă Traian Băsescu va refuza să îl nominalizeze pe Victor Ponta premier.

Victor Ponta şi Crin Antonescu analizează, deja, scenariile posibile după alegerile din 9 decembrie. USL are peste 50% în sondajele de opinie şi este aproape sigur că alianţa va da premierul după alegeri”.

Din Cotidianul aflăm că cel supranumit regele asfaltului, Nelu Iordache, era codificat drept „Ostil”: „În urmă cu vreo patru-cinci decenii, un avion de pasageri sud-coreean a deviat de la rută din nu se ştie ce motive şi a intrat în spaţiul aerian al U.R.S.S. A fost interceptat de aviaţia de vînătoare sovietică, somat să se identifice şi să iasă din spaţiul aerian sovietic.

Iarăşi nu se ştie din ce motive, comandantul aeronavei de pasageri nu a răspuns somaţiei. În conformitate cu regulamentele militare şi în consens cu centrul de urmărire de la sol, pilotul sovietic a codificat ‘Ostil’ avionul care nu răspunsese somaţiei. În limbajul militar, codificarea cu calificativul ‘Ostil’ înseamnă ‘Distrugere imediată!'”.

Curentul comentează ascensiunea liberalei Alina Gorghiu – din cearşafurile liberale pe culmile USL: „În spatele unui bărbat de succes se spune că stă o femeie puternică. Dar cine stă în spatele unei femei care se vrea puternică? Cel puţin doi bărbaţi de succes care, pe rând, să o proptească în carieră.

Acesta a fost scenariul de reuşită regizat de deputata liberală Alina Gorghiu care şi-a croit un drum foarte interesant din Tecuciul de baştină în lumea politicii, ocupând acum funcţia de Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor după ce a devenit în 2008 deputat în Colegiul 22 Bucureşti, de pe poziţia a treia, strângând puţin peste 3000 de voturi”.

Evenimentul zilei redă un interviu acordat de preşdintele Traian Băsescu, în care spune că nu el a încestit cel mai mult în Mihai Răzvan Ungureanu, ci PDL. Acesta a fost răspunsul lui Traian Băsescu întrebat dacă este dezamăgit de prestaţia lui Mihai Răzvan Ungureanu în această campanie electorală.

„Nu mă obligaţi la evaluări în plină campanie. Ştiţi că nu vreau să mă angajez în aprecieri politice, decât în măsura în care eu însumi devin subiect de campanie sau de atacuri ale unora dintre combatanţi. Pot doar să vă corectez puţin întrebarea. Nu eu am investit cel mai mult în Mihai Răzvan Ungureanu, ci PDL-ul”, a subliniat şeful statului.

„ADMINISTRAŢIA LOCALĂ SRL. Jumătate dintre consilierii locali şi judeţeni verificaţi de ANI au firme. Câţi au contracte cu statul”, scrie şi Gândul: „În perioada 2008-2012, la bugetele judeţelor, municipiilor şi comunelor din România s-au conectat 802 companii private deţinute de 190 de consilieri judeţeni sau locali.

Aceştia au accesat fonduri publice de peste 110 milioane lei. 78 de consilieri au fost acuzaţi de conflict de interese şi incompatibilitate. Cele mai multe contracte au fost obţinute de consilierii PSD. Un raport ANI a arătat că din aproape 3000 de consilieri judeţeni şi locali verificaţi jumătate aveau pe numele lor societăţi comerciale”.

Din Jurnalul Naţional aflăm „cum a ajuns un fost procuror comunist şeful judecătorilor din România”: „Judecătoarea Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a avut un traseu profesional extrem de asemănător cu cel al preşedintelui Traian Băsescu. Amândoi au dus-o bine şi înainte de 1989, dar mai ales după.

Trecutul comunist nu a fost pentru cei doi un balast, din contră: le-a permis o evoluţie profesională demnă de invidiat. Această asemănare – pe care o vom detalia mai jos ­ nu este însă singurul criteriu care o califică pe Livia Stanciu pentru categoria ‘Cei care îl au pe naşu’ în suflet'”.

Cele mai citite

CFR Cluj, cu ochii pe un jucător de la Poli Iași!

Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, și-a îndreptat atenția către Florian Kamberi, atacantul celor de la Poli Iași, în încercarea de a aduce un plus...

FRF a făcut anunțul. Ce se întâmplă cu meciurile din ultima etapă a fazei grupelor Cupei României

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat că meciurile din ultima etapă a fazei grupelor Cupei României Betano se vor desfășura fără arbitraj video...

Istoria comunismului din România, disciplină obligatorie pentru toți liceenii, anunță ministrul Educației

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului dedicat marcării a 35 de ani de la Revoluția Română din 1989 Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat,...
Ultima oră
Pe aceeași temă