– Clubul Sportiv continua imbunatatirea imaginii prin editarea unei reviste gratuite dedicate iubitorilor sporturilor clujene.
CS Universitatea Cluj si-a propus sa ramana in atentia publicului nu doar prin performantele sporturilor de echipa, ci si printr-o revista in care sa fie detaliate, pe larg, noutatile din cadrul fiecarui departament. Astfel, presedintele clubului, Ovidiu Vasu, a prezentat, ieri, primul numar al revistei "Numai "U", o publicatie ar urma sa apara de doua ori pe luna. Ea va fi distribuita gratis la Sala Sporturilor "Horia Demian", la Primaria si Consiliul Judetean Cluj, iar doritorii o pot achizitiona si direct de la sediul clubului. "Ma bucur foarte mult ca am reusit, in sfarsit, sa editam primul numar al acestei reviste. Vrem sa fie bilunara, iar in paginile ei sa facem o radiografie a activitatii clubului. Fiecare sectie din cadrul institutiei noastre va avea pagina ei, atat cu bune cat si cu rele", a declarat Vasu. Pe coperta acestui numar inaugural, care are opt pagini, insa se va trece in scurt timp la 16, se gasesc cele doua handbaliste ale echipei "U" Jolidon Cluj, Mihaela Ani Senocico si Florina Barsan, care vor participa la Jocurile Olimpice de la Beijing, din aceasta luna.
"CS Universitatea este un club puternic si vrem, astfel, sa fim vazuti de cat mai multa lume. Dorim sa crestem vizibilitatea acestuia, pentru ca este cel mai mare club din Transilvania si ne mandrim cu el. De aceea, suntem interesati ca toti fanii lui "U", si nu numai, sa afle exact ce se intampla la noi in curte", a explicat cel care a fost instalat in locul regretatului Gheorghe Roman. Dupa aparitia acestei reviste a clubului, CS Universitatea va beneficia si de un autocar nou, de 50 de locuri, care a fost achizitionat contra sumei de 900.000 lei. El va fi, insa, folosit doar la deplasarile din strainatate, in vederea meciurilor din cupele europene.