7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialRevine trenul de Salonic, sabotat de români şi bulgari

Revine trenul de Salonic, sabotat de români şi bulgari

După cinci ani în care nu a circulat, din cauza austerităţii din Grecia, garnitura care pleacă de la București va fi repusă pe şine în această vară. O iniţiativă care este însă „sabotată” atât de statul român, cât şi de operatorul feroviar bulgar.

Ultima oară, trenul direct Bucureşti Nord-Salonic a circulat în vara lui 2009. Apoi, la greci au început problemele cu banii, iar măsurile de austeritate au lovit inclusiv în transportul feroviar, aşa că trenul românesc s-a oprit la Sofia, fără a-şi mai continua călătoria spre Salonic.

În această vară însă sunt toate şansele ca vagoanele CFR Călători să ajungă din nou pe malul Medi­teranei. „Am discutat cu colegii de la OSE şi de la Train OSE (operatorii eleni de infrastructură, respectiv transport feroviar de călători – n.red.) să introducem în această vară o variantă de testare. Trenul va circula o dată pe săptămână, cu plecare din Bucureşti vinerea şi întoarcere din Salonic duminica şi va fi compus dintr-un vagon clasă, unul cuşetă şi unul de dormit“, au declarat pentru „România liberă“ surse din cadrul CFR Călători. Trenul de Salonic va circula doar vara, iar la finalul sezonului estival se va trage linie şi se va stabili dacă va fi pus în circulaţie şi la anul. Negocierile cu operatorii eleni au fost „la sânge“, pentru că, din motive de austeritate, linia ferată Promachon (graniţa cu Bulgaria)-Salonic era închisă noaptea. În ultimul moment, grecii au fost de acord să o redeschidă parţial, pentru un tren de marfă şi unul de călători – cel românesc.

Două ore de la Bucureşti la Giurgiu

Până aici, toate bune şi frumoase, mai ales că, aşa cum au precizat sursele citate, mai multe agenţii de turism şi-au arătat disponibilitatea de a coopera cu CFR Călători pentru atragerea de muşterii pe această rută. Ei bine, de aici începe „sabotajul“ la care va fi supus, ca şi în 2009, ultimul an când a circulat, trenul Bucureşti-Salonic.

Să începem cu dificultăţile cauzate de statul român, care nici acum nu a fost în stare să refacă podul de la Grădiştea, prăbuşit în 2005 (au trecut 11 ani). În atari condiţiuni, toate trenurile care se îndreaptă spre Giurgiu ocolesc pe la Videle (115 km, în loc de 85 km), aşa că până la malul Dunării garnitura, care pleacă din Bucureşti Nord la 12.16, ajunge în aproape două ore. În mod normal, înainte de prăbuşirea podului de la Grădiştea, călătoria dura aproximativ o oră.

Urmează o scurtă staţionare, de 15 minute (câteodată chiar şi mai puţin) la Giurgiu Nord, pentru controlul paşapoartelor sau buletinelor, iar trenul se pune din nou în mişcare, îndreptându-se spre Ruse. Chiar dacă distanţa nu e deloc mare – trebuie traversată doar Dunărea –, este parcursă în 25 de minute, pentru că la Podul Prietenia nu s-au mai făcut de zeci de ani reparaţii capitale, iar viteza trenurilor este limitată la 5 km/oră.

Încep staţionările lungi şi dese de la bulgari

În fine, ajungem la Ruse, unde este programată (potrivit Mersului Trenurilor din 2009) o staţionare de 25 de minute pentru controlul documentelor, dar şi pentru schimbarea locomotivei, dat fiind faptul că traseul bulgăresc este electrificat, spre deosebire de cel românesc, unde se circulă cu tracţiune Diesel. Din proprie experienţă, staţionarea durează mult mai mult, pentru că bulgarii pur şi simplu nu se grăbesc (am stat şi două ore în gară la Ruse).

Următoarea oprire e la Gorna Oriahoviţa, unde se „crăcănează“ trenul, aşa cum spun ceferiştii, adică se detaşează grupa de vagoa­ne de Istanbul. O oprire scurtă, de doar şase minute, pentru garnitura de Salonic, dar destul de lungă pentru cea de Istanbul, dar asta e altă poveste. Staţionarea este însă lungă la Sofia, unde ajunge (ajungea în 2009, acum s-ar putea să se fi schimbat puţin orele) la 21.35 şi pleacă mai departe abia la 22.40, după o oră şi cinci minute.

La graniţa cu Grecia, altă distracţie, pentru că pe parcursul elen linia ferată este neelectrificată şi trebuie schimbată din nou locomotiva, başca verificat buletine şi paşapoarte. Aşa că avem o oprire de 35 de minute la Kulata, în Bulgaria, şi alta de 22 de minute la Promachon, în Grecia.

În total, trenul face peste 17 ore. Dacă însă staţionările ar fi reduse la minimum, iar circulaţia de la Bucureşti la Giurgiu s-ar desfăşura pe ruta directă, s-ar scuti aproape patru ore.   

Cu trenul, cu maşina sau cu autocarul?

Cu trenul, călătoria Bucureşti-Salonic durează 17 ore. Cu maşina, potrivit site-urilor specializate, putem să facem în 11 ore acest traseu. Dar asta numai dacă se conduce non-stop, ceea ce implică faptul ca în autoturism să se afle cel puţin doi şoferi şi să nu oprească deloc pentru a lua masa sau pentru nevoi fiziologice. În fine, cu autocarul, călătoria până la malul Medi­teranei durează aproximativ 12 ore. Rămâne de văzut dacă românii vor trece peste durata mare a călătoriei cu trenul şi vor aprecia confortul de la vagon de dormit, în loc să stea nemişcaţi în maşină sau autocar.

Trenul de Salonic va circula doar vara, iar la finalul sezonului estival se va trage linie şi se va stabili dacă va fi pus în circulaţie şi la anul.

Cele mai citite

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a...

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă