Statele Unite au amânat o reuniune prevăzută cu Rusia pe tema crizei siriene, a anunţat luni seara un oficial de rang înalt din cadrul Departamentul de Stat american, sub acoperirea anonimatului, relatează AFP, conform Mediafax.
„Având în vedere consultările în curs pentru a aduce un răspuns adecvat atacurilor chimice din 21 august în Siria, am decis să amânăm întâlnirea subsecretarului (Wendy) Sherman şi ambasadorului (Robert) Ford cu o delegaţie rusă, care a fost prevăzută pentru această săptămână la Haga”, a declarat acest oficial de rang înalt.
Cele două părţi vor analiza o reprogramare a acestei reuniuni, a afirmat el, insistând pe necesitatea „găsirii unei soluţii politice globale şi durabile la criza din Siria”.
Şeful diplomaţiei americane, John Kerry, a cărui ţară analizează opţiunile privind o eventuală intervenţie militară împotriva regimului sirian, a afirmat luni că folosirea armelor chimice în apropiere de Damasc, la 21 august, este „de necontestat”.
Rusia, puternică şi un aliat loial al regimului lui Bashar al-Assad, a avertizat în privinţa oricărei intervenţii militare fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, apreciind că aceasta va fi „periculoasă” şi ar constitui o „încălcare a dreptului internaţional”.