6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialReteta lui Sechelariu

Reteta lui Sechelariu

Nu este defel greu a gasi motive de critica pentru decizia premierului privind majorarea pensiilor cu 37,5%, la care se vor adauga curand, conform promisiunilor sale, si alte procente. Miza jocului o reprezinta insa chiar sanatatea economica pe termen lung a tarii – expusa unor riscuri incontestabile in schimbul unor avantaje politice pe termen scurt. Gestul releva, pe de-o parte, cat de dependenti de actul improvizatiei politice au devenit pana si politicienii considerati mai degraba cerebrali, iar pe de alta ca responsabilii continua sa evite elaborarea unei strategii macroeconomice pe termen lung. Expertii economici se pot vaita mult si bine, ca degeaba formuleaza avertismente – nu s-a prea recurs la expertiza lor nici in trecut, aceasta fiind avenita doar atunci cand guvernantii trasau pasii necesari trecerii Romaniei dincolo de pragul selectului club european.
Decizia denota o certa maiestrie politica de tip machiavellic, PNL demonstrand ca nu este o simpla jucarie a PSD. Initiativa, "suflata" PD, a avut darul de a-i pune pe democrati in situatia sprijinirii propunerii, acestia prezentand o mentalitate similara – nici ei nu au gasit timp de discutii cu experti economici pentru analizarea consecintelor nefaste ale masurii. Ca atare, un sef de guvern despre care destule voci afirmau ca a ramas in pana de optiuni a demonstrat ca stie sa-si pastraze nervii si aplombul, fortand opozitia – atat cea veridica, cat si cea fictiva, compusa din PSD, PC si PRM – sa reactioneze la un demers inopinat in termenii impusi de el.
Recolta dividendelor electorale s-ar putea dovedi insa nescontat de slaba. Masinarii electorale mai puternice decat cea liberala vor avea grija sa le reaminteasca cetatenilor ca proiectul de lege s-a bucurat de sprijinul tuturor partidelor, evocand apoi retorica aroganta a premierului fata de victimele inundatiilor din 2005, chestionate daca nu cumva vor ca statul sa le puna la dispozitie si hoteluri. Pare improbabil ca Tariceanu sa-si fi descoperit brusc simpatiile pentru aceste categorii de oameni. Apropiati sufletului sau raman dealerii de masini si mogulii energetici, nicidecum acea parte a electoratului expusa cruntei sorti a insecuritatii economice majore in pofida statisticilor ce atesta o crestere economica viguroasa. Pe parcursul viitoarelor campanii vor exista cel putin cativa votanti care isi vor aminti de fatuitatea lui Tariceanu, indiferent de eforturile contrare ale domnilor Finkelstein si Silberstein. Impetuoasa decizie pare a marca un nou stadiu atins in politica damboviteana – partidele rezista din ce in ce mai greu tentatiei gesturilor populiste, renuntand la a mai pierde vremea cu reflectii asupra unor motivatii cumpatate si credibile. Daca PLD si PD ar fi analizat situatia, ar fi gasit cel putin cateva argumente menite a-l pune in dificultate pe premier. Le-ar fi putut explica pensionarilor amarati cate ceva despre scaderea cotei de incredere a investitorilor straini fata de un guvern care pune la bataie finantele tarii, le-ar fi putut aminti de ingrijoratorul deficit bugetar, de riscurile unei inflatii scapate de sub control – factori care pot eroda pensiile proaspat majorate. Ar fi putut compara gestul lui Tariceanu cu cel al fostului primar de Bacau Dumitru Sechelariu, care a ghiftuit, in 2003, electoratul intregului oras, invitat la o petrecere pe cinste. Generozitatea nu i-a folosit, precum se stie, la nimic, fiind alungat, in 2004, de aceiasi votanti luati de prosti. Riposte si explicatii realiste ar fi putut contribui, de altfel, si la o mai buna profilare a PLD, formatiune care oricum nu vizeaza milioanele de votanti din mediul rural, ci ar trebui sa mizeze pe electoratul urban, bine calificat si educat.
Presedintele Basescu va trebui sa admita, macar tacit, ca de la referendum incoace principalul sau adversar s-a dovedit "jucatorul" politic pe departe mai operativ. Iar PD inca se complace in rolul spectatorului – preocupat de numararea mustelor de pe peretii sediului de partid, in timp ce inexistenta strategie pedista va trebui pesemne sa pice precum proverbiala para in gura democratilor.
In vremuri toride, Tariceanu incearca sa schimbe vremea politica. Gestul poate aduce un avantaj temporar liberalilor, dar denota, nu in ultimul rand, ca viitorul sau politic va fi unul axat pe populism. Este de asteptat ca Dan Pavel, strategul lui Gigi Becali, sa ridice aceasta manusa provocatoare, in timp ce PD va continua sa ramana incapabil de lupta. Romanii se pot pregati sufleteste de pe acum de o supralicitare a gesticii si retoricii nationaliste, proortodoxe, carora cele mai putine partide vor indrazni sa ii riposteze.

Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie

Cele mai citite

Generația Z: Factor cheie pentru viitorul inteligenței artificiale până în 2030

Generația Z va reprezenta 30% din forța de muncă globală până în 2030 și este de așteptat să joace un rol important în adoptarea...

Dan Șucu a preluat clubul italian de fotbal Genoa

Dan Şucu, principalul acţionar al clubului de fotbal Rapid Bucureşti, a preluat recent controlul asupra clubului italian Genoa. Dan Șucu a preluat Genoa În urma...

Bitcoin schimbă regulile jocului pentru mărcile de lux. Brandurile care îmbrățișează criptomonedele

Popularitatea tot mai mare a Bitcoin atrage atenția marilor mărci de lux, care explorează utilizarea criptomonedelor ca metodă de plată. Printemps, un retailer de lux...
Ultima oră
Pe aceeași temă