Retea strategica de buncare si tuneluri dedesubtul Capitalei

Aproape ca nu exista oras care sa nu fie brazdat subteran de retele de tuneluri. Despre vechile catacombe si chiar despre mai recentele buncare si tuneluri existente sub orase precum Bucuresti, Timisoara, Arad, Braila, Galati, Suceava, Cluj si Focsani exista putine relatari documentare, din pacate o parte din acestea atinse de aripa imaginatiei. Singurul oras unde s-a facut o cartografiere completa a paienjenisului de tuneluri de sub pamant este Iasiul. Desimea acestor cai de acces subteran difera de la un oras la altul, traditiile negustoresti si nu importanta localitatii putand fi criteriul de apreciere. Paradoxal, nu Bucurestiul detine primul loc la densitatea de tuneluri, ci Braila. Maruntaiele Bucurestiului ascund insa una dintre cele mai celebre, mai lungi si mai vechi galerii subterane. La fel, este de neintrecut in reteaua de buncare si tuneluri de utilitate strategica militara contruite in secolul trecut.

Cu caleasca prin catacombe

Istoria catacombelor de sub Bucuresti incepe undeva prin jurul anului 1750. Astfel cai de acces subterane serveau pentru circulatie intre palate, intre casele oamenilor bogati, erau locuri unde oamenii isi puteau ascunde bunurile sau se puteau adaposti in vremuri de restriste. Arhitectul bucurestean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar si la unitatea de intretinere si decorare a palatelor prezidentiale din perioada ceausista, a fost unul dintre putinii civili care au avut privilegiul sa vada si sa participe la cartografierea, la construirea si decorarea unor tuneluri secrete din mai multe localitati: "In acea perioada, populatia Bucurestiului era cat pe ce sa fie evacuata din cauza deselor invazii ale unor bande, in special turcesti, care navaleau dinspre Raiaua Giurgiuva si Rusciuc. In trei ore de calarie acestiau ajungeau langa Bucuresti, devastau si plecau. Bucurestiul era inconjurat de codri si avea un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au inceput sa-si sape ascunzatori si tuneluri pentru ei, dar si pentru depozitarea averilor. Cu toate acestea, Bucurestiul nu a avut o retea bogata de tuneluri subterane precum alte orase cum ar fi Braila (unde densitatea acestora e maxima si astazi, multe case se prabusesc in urma surparii peretilor tunelurilor). Iasul este un alt oras cu o retea densa de tuneluri, aici, cu ani in urma efectuandu-se o cartografiere completa la care am si asistat. Imi aduc aminte cand un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gandindu-se la o mare comoara, insa a fost dezamagit: a intrat direct in beciurile unui restaurant”. In Bucuresti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit "Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit in vremea lui Vladimirescu, ci mai tarziu. Poarta aceasta denumire deoarece incepea de langa palat, din preajma bisericii Manastirii Cotroceni, care a fost ocupata, scurta vreme, de arnautii si soldatii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gara Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prabusit si in el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Razoare, de langa Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). "Cand l-am vizitat, in anii '70, nu exista strop de infiltratie de apa, era inalt de 5-6 metri, boltit, din caramida arsa, destul de lat, permitand trecerea a doua vehicule, unul pe langa altul). Cand s-au facut sapaturi pentru Casa Poporului s-au mai descoperit anumite portiuni. Am mai fost solicitat sa particip, dupa astuparea uneia din gurile care dadeau in curtea Palatului Cotroceni, la decorarea acestei portiuni cu o minicascada obtinuta prin captarea unui izvor. Din cate am aflat din arhive, constructia acestui tunel a durat 50-60 de ani si a fost finantat si intretinut de negustorii bucuresteni”, a precizat arhitectul.

Subterane secrete cu multe ramificatii

Lucrarile de sistematizare a Bucurestiului, amenajarea raului Dambovita, constructia metroului au scos la iveala, rand pe rand, galerii subterane de mult uitate. Tot datorita acestor lucrari, multe dintre tuneluri au fost distruse total sau partial. In zona Unirii, pe strada Negru Voda a fost descoperit un tunel captusit in totalitate cu caramida, cu o latime de 1,5 metri, datand se pare din secolul XVI. Ramificatii de tunel pornind din Unirii duc fie pana la Calea Serban Voda, fie pana la Dealul Mitropoliei (un coridor de circa 400 metri), inspre Dealul Vacarestilor, sau pe langa Vechea Curte Domneasca. Retele similare exista si in zona vechiului centru istoric (Lipscani, Selari, Smardan, Sfantul Gheorghe). Sapat la o adancime de peste zece metri, un tunel de circa 350 metri leaga pe sub pamant Curtea Veche, Hanul lui Manuc si Biserica Domneasca. Si in alte cartiere ale Capitalei (Colentina, Panduri, Dudesti, Baneasa) paienjenisul subteran este inca de nedescalcit. Pe sub raul Colentina, un tunel leaga Palatul Ghica-Tei de Manastirea Plumbuita. Biserica Sfantul Ioan Nou si Dambovita sunt subtraversate de o cale de acces cu nenumarate ramificatii pe mai multe niveluri care leaga fostul Turn al Coltei de Cimitirul Bellu Ortodox. Fostul Han Gabroveni (langa Magazinul Victoria) era legat prin tuneluri care conduceau spre Biserica Mihai Voda, Pasajul Victoria si Biserica Sf. Gheorghe. O alta zona brazdata subteran este Parcul Cismigiu-Biserica Schitu Magureanu. Tunelurile erau orientate catre raul Dambovita si Uranus. In acest perimetru se pare ca au existat si cele mai vechi catacombe, depozite si ascunzatori datand din vremea lui Vlad Tepes si care au fost distruse cu ocazia amenajarii parcului.

Astupate cu nisip sau transformate in crame

Alte numeroase cai subterane de acces fac legatura intre diverse imobile. Pe strada Batistei (intre Casa Luca – un fost cazinou si Banca "Marmorosch Blank”), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge pana la malul Dambovitei), Calea Victoriei (un tunel porneste de langa blocul turn, trece pe sub Dambovita si ajunge undeva langa sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piata Victoriei, spre Kiseleff, care pleca de la palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piata Amzei, o cladire frumoasa, in stil gotic, cu crama. "Zona de sub Piata Romana a tunelului a fost transformata prin anul 1970 in depozit de bauturi alcoolice. Cred ca se mentine si astazi aceeasi functiune. In perioada regelui Ferdinand, familia regala folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu National de Arta), din sala cazanelor si iesea direct in Cismigiu, langa Palatul Stirbei (astazi sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis sa-l reamenajez: a fost zugravit, electrificat, s-au facut dotari si a fost chiar mochetat. In anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentandu-se ca nu era practic, Ceausescu neutilizandu-l niciodata”, a precizat arh. Camil Roguski. Intrarea in tunel a fost zidita, si chiar in fata acesteia a fost ridicat un monument inchinat Jandarmeriei. Urmele niselor de intrare sunt inca vizibile si astazi.

Cum se "teleporta” Ceausescu

In perioada 1970-1975, Calea Victoriei a fost blocata. Se efectuau lucrari la un tunel care facea legatura intre Comitetul Central, Muzeul de Arta si Sala Palatului. Arhitectul Roguski isi aminteste ca "era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotarile necesare. Era astfel construit, cu sursa de apa proprie, incat in cazuri de urgenta se putea ramane la interior cel putin trei zile fara interventii exterioare. Ceausescu venea de la CC direct in loja de la Sala Palatului, prin tunel, fara paza, lucru care ii contraria pe multi care nu il vedeau traversand Calea Victoriei. La Revolutie, soldatii consemnati aici au inceput sa iasa la suprafata si au fost luati drept teroristi. Trebuie cunoscut faptul ca toate cladirile catalogate strategice din Bucuresti aveau buncare antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu placi de plumb)”. Buncare de acest gen exista la Ministerul Afacerilor Externe (folosit pana prin anii '50 ca depozit de valori, pentru decoratii nemtesti si romanesti), Ministerul Apararii Nationale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni, fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar doua masive buncare antiatomice si exista o retea de legaturi prin tuneluri spre anumite zone. Arhitectul a refuzat sa ofere alte amanunte, argumentand ca "anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat, dar a subliniat ca exista foarte multe legende fara fundament legate de aceasta constructie.
"Sub fostul CC exista mai multe cai de acces la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989, tunelul care era liber, accesat cu un lift personal, si care ar fi trebuit sa-i asigure iesirea lui Ceausescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de metrou Universitate. Nu este un secret ca majoritatea statiilor de metrou au fost astfel construite incat sa poata fi folosite ca adaposturi antiatomice. Sub tunelul propriu-zis exista o retea de buncare si tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un paienjenis sub Bucuresti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmand paralel traseul metroului, pana la Palatul Primaverii, unde exista un buncar central, de coordonare strategica. Din acest buncar, legatura era un tunel secret la care a lucrat timp de trei ani, prin anii '80, o echipa de mineri de la Petrila. Legatura subterana ajungea la o amenajare de langa Lacul Herastrau, unde exista permanent o salupa rapida pregatita sa-l transporte pe un alt mal si unde astepta o masina cu destinatia Clinceni – aerodrom. Daca Ceausescu ajungea in subteranele de sub CC, avea posibilitatea sa ajunga foarte usor si rapid in orice punct de la periferia Capitalei”, a precizat Roguski. Conform documentelor de arhiva si marturiilor militarilor, de asigurarea securitatii la tunelurile din zona CC (adapost pentru conducerea PCR) se pare ca se ocupa direct in acea perioada generalul Ioan Geoana, seful Apararii Civile, tatal lui Mircea Geoana, actualul presedinte PSD.

Modernizate si finisate conform standardelor sovietice

Nu mai putin de opt tuneluri de fuga si cel putin doua buncare antiatomice, construite si finisate conform standardelor sovietice, sunt amplasate sub Casa Poporului. Totul este proiectat sa reziste la un cutremur devastator de chiar 9 grade Richter, la atacuri repetate cu rachete performante si la doua bombe atomice lansate succesiv. Aici diafragma zidurilor este de 1,4 metri. Ca la vechile forturi militare, tunelurile de fuga sunt legate in jurul Casei Parlamentului de un alt tunel circular. Sursele de apa sunt obtinute prin saparea unor puturi de mare adancime, de peste 270 metri, deasupra acestui nivel solul fiind stancos. Tot acest sistem de buncare si tuneluri este in administrarea armatei si serviciilor de informatii si se gaseste sub cota minus 19 (se ajunge pana la cota minus 27 metri). Cel putin unul dintre buncare are toate dotarile puse la punct, functionale si este captusit cu plumb. Un tunel de fuga cu o lungime de 60 de metri duce spre fantanile de langa Piata Constitutiei, altul, cu o lungime de 500 metri si o latime de 3,8 metri, ajunge la statia de metrou Izvor. Cantitatile enorme de precipitatii cazute in acest an au inundat reteaua de subterane, pompele de evacuare s-au defectat si apa s-a revarsat chiar in statia de metrou, dand batai de cap autoritatilor locale timp de mai multe zile. Tot din cauza acestor amenajari subterane secrete, locul de fundare al viitoarei Catedrale a Mantuirii Neamului (situat in apropierea Casei Poporului) a fost mutat cu 100 metri pentru a nu afecta tunelul administrat de Ministerul Apararii Nationale si care leaga Parlamentul de Palatul Cotroceni.