Poliţia bulgară a arestat şapte persoane în urma unei operaţiuni de neutralizare a unei reţele infracţionale de imigraţie clandestină, suspectată de tranzitarea a sute de migranţi ce încercau să ajungă în Europa Occidentală via Balcani, transmit BTA şi AFP, citate de Agerpres.
Circa 40 de migranţi veniţi dinspre Turcia şi care doreau să ajungă în Serbia au fost reţinuţi marţi într-o operaţiune în regiunile Burgas (sud-est), Pazardjik (sud), Blagoevgrad (sud-vest) şi Pernik (vest). Presupusele călăuze – şase bulgari şi un afgan rezident în Bulgaria – au fost inculpate pentru trafic de persoane. Filiera acţiona din ianuarie 2015, potrivit primelor elemente ale anchetei.
Zeci de mii de migranţi au tranzitat clandestin Bulgaria în ultimele 12 luni venind din Turcia. Această rută, mai puţin folosită comparativ cu cea prin Grecia, are avantajul că nu cuprinde trecerea unei porţiuni maritime. Aproximativ 20.000 de migranţi, în special originari din Siria, Irak şi Afganistan, au fost înregistraţi oficial în Bulgaria anul trecut, fie voluntar, fie după ce au fost interceptaţi.