Locatarii unui bloc din centrul Galaţiului au fost lăsaţi patru zile fără gaze naturale, din cauza unei defecţiuni minore, a cărei remediere putea fi rezolvată în două ore. Luni după amiază, proprietarii apartamentelor de la scara trei a blocului Cocor 2, de pe strada Egalităţii, au constatat că pe casa scării este miros de gaze naturale şi au telefonat la Distrigaz Reţele Sud Gas de France (GDF) pentru a anunţa o posibilă defecţiune care ar fi putut arunca blocul în aer.
Un angajat al Distrigaz GDF Galaţi a constatat că există două scurgeri de gaz, a oprit furnizarea gazelor şi le-a recomandat să recurgă la serviciile unei firme specializate, care să elimine scurgerea de gaze şi să anunţe Distrigaz pentru reluarea furnizării.
„Ne-a comunicat că s-au descoperit scurgeri de gaze. Menţionez că toţi locatarii au montate centrale proprii, scurgerile de gaze având loc pe casa scării şi nu în interiorul apartamentelor. Reprezentantul Distrigaz ne-a comunicat că atribuţia lor este «de a ne scoate din pericol» sistând furnizarea cu gaze pe întreaga scară şi ne-a spus că va trebui să găsim o firmă autorizată care să efectueze reparaţiile, firme care «se găsesc peste tot în Galaţi», dar că «nu este de competenţa lui să ne indice o firmă anume». A sigilat contoarul de gaz şi cam asta a fost tot Distrigaz”, ne-a relatat Iulia Popa, proprietara unuia din apartamente. Deşi făcuseră reviziile instalaţiilor, abonaţii Distrigaz s-au trezit cu două obiecte inutile în casă: aragazul şi centrala de apartament. La revizii nu se acordă garanţie.
Firmele nu sunt interesate de intervenţii
Problema este că firmele autorizate de ANRE nu au obligaţii să efectueze intervenţii la astfel de urgenţe şi orice lucrare poate fi programată peste câteva zile sau două săptămâni. Nu poate obliga nimeni o firmă să se ocupe de situaţii urgente. „Am încercat, încă de luni seara, să luăm legătură cu o firmă specializată în astfel de reparaţii, dar datorită orei târzii, programul era deja încheiat. Am reluat, marţi, tentativele de a contacta persoane autorizate, însă ne am lovit de o altă problemă: niciuna din societăţile autorizate în astfel de reparaţii nu era disponibilă, răspunsul fiind aproape identic în cazul celor 4-5 firme apelate: «astăzi în niciun caz nu se poate. Încercăm de mâine, să vedem dacă e timp»”, spune locatara. Abia după trei zile, au reuşit să găsească o firmă care să se ocupe de remedierea defecţiunii. „O scară întreagă, unele familii cu copii sub patru ani, oameni care au făcut eforturi să monteze un sistem independent, pe care conform obligaţiilor îl verifică o dată la doi ani, toţi având reviziile făcute la zi, stăm fără gaze şi fără apă caldă şi deşi vrem să rezolvăm problema cât mai repede, firmele care sunt abilitate să facă astfel de reparaţii, efectiv nu se înghesuie sau sunt copleşite de lucrările pe care le au deja contractate”, a mai adăugat Iulia Popa.
Furnizorul încasează facturile, dar servicii ioc
Am solicitat punctul de vedere al Distrigaz GDF. Ni s-a răspuns că în conformitate cu normele tehnice NTPEE-2008, art. 14.39. (1), aprobate prin Ordinul ANRE nr 5/2009, lucrările de întreţinere a instalaţiilor de gaze sunt efectuate de operatori autorizaţi de ANRE. Ni se confirmă o dată în plus povestea cu firmele autorizate de ANRE. Aşadar sistemul, aşa cum „funcţionează”, este perfect justificat din punct de vedere legal. Dar problema este că abonatul nu poate beneficia de un pachet complet de servicii în schimbul banilor plătiţi şi atunci când apare o problemă la instalaţie, trebuie să umble de la o firmă la alta, încercând să obţină bunăvoinţa de a i se repara instalaţia. Perfect legal este şi faptul că Distrigaz a devenit mai mult un încasator de facturi, decât un furnizor de utilităţi care să aibă şi o relaţie partenerială cu consumatorul, căruia să îi ofere un pachet complet de servicii, inclusiv intervenţii urgente contracost.