Restricția de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată (MTMA) superioară limitei de 5 tone pe podul de la Agigea va fi menținută până la data de 15 iunie, traficul rutier fiind permis doar autovehiculelor destinate transportului de persoane și a celor cu regim de circulație prioritară, a anunțat Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
“CNADNR anunță participanții la trafic menținerea până la data de 15.06.2016 a măsurii de restricționare a circulației autovehiculelor cu MTMA = 5 tone pe podul de la Agigea, situat pe DN 39 la poziția kilometrică 8+988, fiind permis exclusiv traficul autovehiculelor destinate transportului de persoane și a celor cu regim de circulație prioritară menționate în OUG 195/2002 (…), atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență“, se arată într-un comunicat al CNADNR.
Traficul rutier se va desfășura pe benzile centrale ale podului, iar viteza de deplasare va fi limitată la 50 km/h. Pe durata adoptării măsurii de restricționare a circulației, autovehiculele cu MTMA de peste 5 tone vor utiliza variante ocolitoare.