4.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialRestricții de circulație pe Podul de la Giurgiu. Care este cauza

Restricții de circulație pe Podul de la Giurgiu. Care este cauza

Circulația rutieră pe Podul de la Giurgiu se desfășoară cu restricții, alternativ pe un singur sens, din cauza unor lucrări de reabilitare, anunță Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR).

Astfe, traficul pe Podul de la Giurgiu, pe DN 5, la kilometrul 64+884, se desfășoară cu restricții, ca urmare a începerii lucrărilor de reabilitare a podului, se arată în comunicatul citat.

Astfel, circulația se desfășoară pe o singură bandă, alternativ, fiind în permanență supravegheată de Anteprenor pentru asigurarea condițiilor de siguranță.

”În această perioadă au loc lucrări de reabilitare, dupa 61 de ani, la Podul peste Dunăre de la Giurgiu, care a fost dat în folosință în 20 iunie 1954. Aceste lucrări constau în înlocuirea integrală a sistemului rutier (plăci betonate și straturi asfaltice), în vederea asigurării confortului și siguranței traficului rutier pe această porțiune de drum”, precizează reprezentanții CNADNR.

Pentru evitarea unor blocaje în trafic, șoferii sunt sfătuiți ca pentru a trece în Bulgaria să folosească punctele alternative de trecere a frontierei, respectiv Calafat (rutier), Bechet (trecere cu bacul), Zimnicea (trecere cu bacul), Călărași (trecere cu bacul), Negru Vodă (rutier), Vama Veche (rutier).

Conform CNADNR, contractul de reabilitare a podului a fost atribuit în luna octombrie 2014 Asocierii firmelor Collini Lavori S.p.A. și Tecnic Consulting Engineering, iar în luna noiembrie 2014 s-a dat ordinul de începere a lucrărilor. Contractul are o perioada de 16 luni, investiția fiind finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POS-T 2007 – 2013. Din cele 16 luni, două luni reprezintă perioada de proiectare, care s-a încheiat la sfârșitul lunii ianuarie 2015. Lucrările de reabilitare urmează să fie finalizate în primul trimestru al anului 2016.

Podul de la Giurgiu, cunoscut și sub denumirea de “Podul Prieteniei”, este construit din oțel și leagă malul nordic românesc de malul sudic bulgăresc, respectiv orașele Giurgiu și Ruse.

Podul, care are o cale ferată simplă în partea inferioară și o șosea cu două benzi de circulație în partea superioară, a fost dat în exploatare în anul 1954.

Cele mai citite

Petițiile anonime vor fi luate în seamă, dacă se referă la hărțuiri sexuale sau morale

Legea a fost adoptată cu 253 de voturi de Camera Deputaților care este for decizional Proiectul de lege completează articolul 7 din Ordonanţa Guvernului nr.27/2002,...

Hildeberto Pereira ar putea fi suspendat 4 ani! Comunicatul emis de ANAD

Hildeberto Pereira (28 de ani), atacantul echipei „U” Cluj, a fost testat pozitiv la furosemid, conform anunțului făcut de jucător pe 4 noiembrie. Agenția Națională...

Incendiu Voluntari. Se intervine cu 12 autospeciale – VIDEO

Incendiu Voluntari. Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu semnificativ izbucnit la un depozit situat pe strada Școlii din Voluntari. Incendiu Voluntari. Fumul, vizibil din...
Ultima oră
Pe aceeași temă