UPDATE. Profesorul Ioan Benga este noul inspector şcolar general al ISJ Caraş-Severin, care a fost detaşat în interesul învăţământului, prin Ordin al ministrului Educaţiei, până la organizarea concursului pentru ocuparea acestui post.
Ioan Benga este profesor de fizică şi director al Colegiului Naţional Mircea Eliade din Reşiţa. El s-a mai aflat la conducerea Inspectoratului Şcolar Caraş-Severin şi în urmă cu cinci ani, când a ocupat funcţia de inspector şcolar general adjunct. De asemenea, Ioan Benga a fost deputat în Parlamentul României, în legislatura 2012 – 2016, iar anterior a fost consilier local în Consiliul Local Reşiţa.
Ministrul Educației, Liviu Pop, continuă desemnările pe criterii politice și bazate pe prietenie în cazul inspectorilor școlari.
Un sfert dintre inspectorii școlari generali au fost demiși într-o seară de vineri, după închiderea programului, prin fax și fără ca ministrul Educației, Liviu Pop, să prezinte documente care să fundamenteze aceste decizii. Inspectorii în cauză câștigaseră, prin concurs, mandate de patru ani, în 2015.
În zilele acestea, Liviu Pop a început să numească discreționar, pe bază de CV, noi inspectori școlari generali. Pop nici măcar nu i-a cheamat pe candidați la interviu. Numirile se fac prin delegare și arată că influența politică și de prietenie sunt decisive.
Pedigree politic
Consilierul local PSD, Lauriana Ailincuţei a fost numită de Liviu Pop în funcţia de șef al Inspectoratului Școlar Vrancea, înlocuindu-l pe Dorin Cristea. Acesta fusese demis, în urmă cu două săptămâni, deși câștigase concursul pentru postul de inspector general școlar. Profesoară de engleză, Lauriana Ailincuței a fost director al Liceului Pedagogic „Spiru Haret“, funcție pe care a pierdut-o în 2015, în urma unui control al Ministerului Educaţiei în guvernarea Ponta.
Lauriana Ailincuței s-a aflat în mijlocul unui scandal cu Paulina Roşcan, secretarul şef al Liceului Pedagogic „Spiru Haret“ Focşani care a mobilizat și cele 48 de cadre didactice care s-au poziționat față pro sau contra celor două persoane. În final, Lauriana Ailincuței a pierdut poziția de director.
Un control derulat în timpul mandatului de ministru al Educației deținut de Adrian Curaj, s-a finalizat cu „rediscutarea calificativului doamnei Ailincuței Lauriana pentru anul școlar 2014-2015, valorificând constatările din raportul de control numărul 369 / CC/ 2015“.
Potrivit presei locale, Lauriana Ailincuței a candidat pentru unul din cele 25 de posturi din cadrul Inspectoratului Școlar Vrancea la concursurile din anul 2015. Potrivit site-ului Consiliului Județean Vrancea, Ailincuței nu a câștigat atunci concursul. Postul de inspector școlar pentru limbi germanice a fost câștigat de către Marilena Gurgu.
Laura Ailincuței nu a mai candidat pentru postul de director al Liceului Pedagogic „Spiru Haret“ Focşani care a fost organizat în noiembrie anul trecut.
A patra oară, cu succes
Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, rămas fără şef după demiterea de către ministrul Liviu Pop a inspectorului general Florina Stoian, este condus, începând de luni, de Geta Burducea. Aceasta a mai ocupat funcţia de inspector-şef, însă cu delegaţie, picând de trei ori concursul organizat de ministerul de resort pentru ocuparea postului. Geta Burducea a fost inspector şcolar pentru învăţământul primar în perioada 2006-2010, apoi inspector general adjunct în perioada 2012- 2014, când a fost numită, cu delegaţie, inspector şcolar general. Atunci când a vrut să preia şefia instituţiei cu acte în regulă, Burducea a picat concursul organizat de minister, astfel că a fost înlocuită şi a revenit la activitatea de profesor, scrie news.ro.
Potrivit Jurnalului de Călărași, noul inspector general al județului este Elena Mihăilescu, care a ocupat funcția de șefă a Palatului Copiilor din oraș. Constantin Tudor a fost destituit prin fax de ministrul Educației, chiar dacă avea un mandat de patru ani câștigat în 2015.
Și ALDE vrea la putere
Potrivit debraila.ro, adjunctul inspectorului școlar general, profesorul Dan Gheorghiță, membru ALDE și fratele președintelui Organizației Județene ALDE, a fost delegat să conducă interimar Inspectoratul Școlar Județean. Gheorghiță „a primit“ atribuțiile de șef al ISJ pentru 60 de zile.
Turnul Sfatului semnalează că noul inspector școlar Sibiu este prieten cu ministrul Liviu Pop. Gheorghe Bîrză este noul inspector școlar general al Sibiului, după ce Ștefan Firu a fost demis din funcție. Acesta are 49 de ani și din 2015 este inspector școlar general adjunct. Bîrză a fost coleg de facultate la Cluj cu actualul ministru al Educației, Liviu Pop, dar susține că numirea sa nu are nicio legătură cu acest lucru.
Întrebat de jurnaliștii de la Turnul Sfatului dacă acest lucru este adevărat Bîrză a confirmat. „Am fost coleg cu domnul ministru, dar nu cred că are asta vreo legătură. Cred că am fost numit în baza politicii ministerului care este de reducere a 10% din funcțiile de conducere din inspectoratele școlare. Mă gândesc că acesta ar fi motivul. Și totuși, sunt de doi ani la inspectorat“, mai spune Bîrză.
Curățenie de vară, ilegală?
În 18 august, inspectorii generali şcolari din 13 judeţe au fost anunţaţi, printr-o informare transmisă prin fax după încheierea programului, că mandatul lor încetează începând cu 4 septembrie, întrucât la o evaluare făcută la cererea ministrului Educaţiei, Liviu Pop, ar fi fost descoperite mai multe nereguli în contractele lor de management.
Inspectorii generali şcolari care au fost anunţaţi că îşi pierd funcţiile sunt din judeţele: Arad, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Ilfov, Ialomiţa, Olt, Mehedinţi, Caraş-Severin, Tulcea, Vrancea şi Sibiu.