Actualul premier nu a fost dispus nici un moment sa se gandeasca la o eventuala demisie inainte de incheierea mandatului de patru ani. Este convins ca, atat timp cat Guvernul apara bugetul national prin orice mijloace, la nevoie chiar si cu divizia de Loganuri de 70 de mii de euro in prima linie, nu are de ce sa paraseasca Palatul Victoria si nici nu trebuie sa dea socoteala cuiva pentru ca refuza sa aplice o lege votata de Parlament si promulgata de presedinte. In contextul actual, domnul Tariceanu considera ca demisia nu ar fi altceva decat o recunoastere a faptului ca esti invins de cei care doresc ca salariile profesorilor sa fie marite cu 50 la suta, ceea ce nu trebuie sa se intample.
Prin urmare, premierul incearca sa demonstreze ca este un politician responsabil, aflat la un pas de triumf daca iau in calcul faptul ca a reusit sa reziste patru ani in fruntea Cabinetului, fiind dispus sa joace ultima carte in lupta cu toti "iresponsabilii" care au pus la cale devorarea bugetului public inainte de alegerile legislative. Il doare in cot de ce spune Emil Boc cand ameninta cu instanta sau de faptul ca Crin Antonescu si cativa consilieri au sugerat varianta demisiei intregului Guvern ca o solutie de nesupunere vizavi de legea aprobata de Camera Deputatilor. Nu il ingrijoreaza nici macar declaratiile liderilor confederatiilor sindicale, care isi propun sa scoata in strada in perioada campaniei electorale sute de mii de profesori, cadre sanitare si functionari publici.
Tariceanu pare convins ca singurii politicieni responsabili, care lupta pentru apararea interesului national, "singura ancora a bunului-simt al normalitatii", cum ii place lui Orban sa spuna, sunt liberalii, respectiv membrii Guvernului. In aceste conditii, gratiile retorice ale lui Traian Basescu, omul acuzat ca suie doctorii si functionarii publici in capul primului ministru, nu sunt decat o incercare de a pune intr-o lumina proasta un partid care s-a autoproclamat aparator al binelui economic national de astazi si de maine. De unde si visul liberalilor de a forma viitorul guvern, probabil tot un guvern minoritar, intrucat nu are nici o sustinere in alte partide, bazandu-se doar pe constatarea ca, in ultimii doi ani, PNL "a demonstrat ca poate conduce singur in conditii destul de complicate". Reprezentarea de 20 la suta in Parlament dupa despartirea de PD se pare ca nu l-a deranjat prea mult pe Tariceanu.
Nu-si facea griji nici cand s-a gandit sa emita o ordonanta de urgenta prin care amana pentru data de 1 aprilie 2009 aplicarea legii de majorare a salariilor profesorilor. S-a trecut foarte usor peste iresponsabilitatea deputatilor liberali, care si-au dat consimtamantul pentru o lege neacceptata de Guvern. De ce nu s-au opus vicepresedintii Olteanu si Orban, doi dintre demnitarii care l-au mandatat luni pe premier sa blocheze cresterea lefurilor din sectorul Educatie, cand s-a votat legea in Parlament? Acum ei dau sfaturi, fac acuzatii la adresa Cotroceniului, despre care spun ca asmute sindicatele impotriva premierului, si declara ca Executivul nu are de ce sa-si dea demisia. In fata acestei demagogii ieftine nu-ti ramane decat sa te intrebi daca nu cumva unii penelistii si-au pierdut directia.
Sunt de acord pana la un punct cu ceea ce se spune despre criza si urmarile ei, inteleg semnalele negative vizavi de efectele generate de majorarile salariale si chiar motivul politic pentru care Guvernul refuza sa aplice o lege. Totodata, descopar teama pe care o are seful Executivului cand spune ca boala sistemului financiar global va lovi si economia Romaniei. Primele simptome au aparut deja. Ce ma revolta cel mai mult insa este iluzia ca PNL poate opri o catastrofa prin aceiasi ministri care au fost complici la votarea unei legi considerate periculoase. In loc sa-i demita pentru ca au sustinut un act normativ nociv pentru bugetul tarii, in felul asta evidentiind atitudinea iresponsabila de care au dat dovada deputatii liberali, domnul Tariceanu ii cheama la consultari la Palatul Victoria, in calitate de politicieni corecti si cinstiti, adevarate exemple de moralitate si credibilitate cand vine vorba de prudenta si bun-simt.
Figura lui Cristian Adomnitei mai trebuia sa fie prezenta pentru ca o tara intreaga sa afle de bravura liberala in materie de intelepciune. Daca asta se numeste responsabilitate, atunci nu avem de ce sa ne miram ca o lege votata, avizata si promulgata devine pe nedrept pres la usa unui guvern aflat la sfarsit de mandat. Fapt ce ma face sa cred ca, incepand de ieri, doua institutii importante ale statului de drept au o problema de credibilitate si autoritate. Ca s-au grabit sau nu, ca nu s-a tinut cont de resursele interne si de avertismentele institutiilor financiare internationale sau ca senatorii si deputatii au urmarit doar capitalul electoral, Parlamentul si Presedintia devin neputincioase in fata Guvernului atat timp cat o lege-beton este blocata de o ordonanta de urgenta. Concluzia: Guvernul cenzureaza Parlamentul.
