Căderea României sub diktatul iernii a adus, în confruntarea aprigă dintre putere şi opoziţie, un time-out salvator pentru unii, păgubos pentru ceilalţi, excelent pentru Traian Băsescu. Care este bilanţul acum, înainte de contraofensiva de primăvară – când protestele de stradă ar putea fi reluate?
Ce semnificaţii şi ce consecinţe va avea învestirea Guvernului Ungureanu după demisia Guvernului Boc? Comentatorii politici sunt departe de răspunsul la aceste întrebări, poziţionarea partizană, pătimaşă înceţoşându-le o viziune dinainte deformată. Care este adevărul?
Vă amintiţi de tăcerea preşedintelui Băsescu? De „singurătatea” preşedintelui s-au grăbit a se bucura unii, în vreme ce alţii îl căinau cu jale, cântându-i prea devreme prohodul politic. De ce tace? Ce face? Bea whisky – răspundeau unii, „mai informaţi”. De ce nu se mai arată la televizor? Râsul machiavelic inconfundabil, plânsul, dansul cu ţigănci sau sticla de şampanie din Piaţa Universităţii etc. – exact când se credea că repertoriul său este expirat, Traian Băsescu a lansat marea surpriză: tăcerea. Efectul a fost imediat, pripeala şi perpeleala USL fiind semne că opoziţia nu era deloc sigură de sine şi că nu stăpânea situaţia, neştiind, de pildă, dacă protestele mai puteau fi întreţinute şi până când, aşa încât viforul şi gerul au fost primite ca un răgaz pentru regăsirea suflului, mană cerească şi pentru putere, şi pentru opoziţie.
În mod clar, la acel moment scorul era categoric în favoarea opoziţiei, sondajele de opinie fiindu-i net favorabile. Acum însă totul s-a schimbat. Preşedintele Băsescu nu numai că s-a eliberat din acel „asediu”, dar a trecut la ofensivă şi este în mare avânt. Derutată de forţa atacului, opoziţia se clatină şi nu prea are inspiraţie. Până şi protestul stradal nu mai poate fi ceea ce a fost, întrucât, între timp, preşedintele Băsescu a rezolvat discret, dar fără eroare, o bună parte din cererile indignaţilor noştri: proiectul pentru legea sănătăţii a fost retras, dr. Arafat este la postul său, dl ministru Baconschi a fost pus pe liber pentru că a vorbit urât despre protestatari, premierul Boc şi-a dat demisia şi avem guvern nou… Dacă o ţine tot aşa, să nu vă miraţi când îl veţi vedea iarăşi pe Traian Băsescu deschizând şampanie în Piaţa Universităţii, ca odinioară, fără frică de huiduielile mulţimii, pentru că surprizele sale nu s-au terminat.
În tot acest timp, Traian Băsescu a făcut ceva esenţial: nu a comis erori. Felul cum a tratat problema protestatarilor a dovedit sânge rece şi calcul politic exact. Deşi în mare dificultate, nu s-a pierdut cu firea şi nu a uitat nici o clipă că suntem în an electoral. Văzând surâsul misterios cu care preşedintele Băsescu s-a întors de la Bruxelles, am ştiut că pregăteşte o mare trăsnaie şi nu m-am înşelat. Guvernul Ungureanu constituie o carte formidabilă, jucată magistral. „Jucătorul care nu se joacă şi care nu abandonează niciodată” – cum l-am caracterizat eu – sau „combinagiul politic atât de versat” – cum l-a caracterizat distinsul C.T. Popescu – nu s-a dezminţit nici de această dată.
Mai trebuie oare să spun că, în loc să ia aminte la atenţionările mele din articolul „Păcatele puterii sau de ce va pierde opoziţia alegerile”, USL a făcut tot felul de erori grave? Mizând totul pe nemulţumirea populară, au constatat că nu pot realiza joncţiunea cu Piaţa Universităţii şi că nici măcar la mitingul USL domnul Ponta nu ar fi scăpat de huiduieli fără prezenţa protectoare a lui Crin Antonescu. După scandalul Geoană şi pierderea unei funcţii de prim rang în Parlament, sfada a continuat, motivul fiind pielea ursului din pădure, pentru că, în loc să se concentreze pe tematica alegerilor care bat la uşă, uslaşii se ceartă pe ciolanul din visele lor. Dacă domnul Iliescu îl numeşte „cârlan obraznic” pe domnul Antonescu, e normal ca lumea să se întrebe cât mai durează până se sparge USL.
În ceea ce priveşte Guvernul Ungureanu, cred că trebuie să ne ferim de exagerări. Nu, ziua de 9 februarie 2012 nu va rămâne în istorie alături de căderea lui Ceauşescu, oricât de mult entuziasm ar anima comentariile pro sau contra. Guvernul Ungureanu are misiuni precise. Prima este să ofere o imagine nouă a Guvernului, avantajoasă pentru PDL în perspectivă electorală, adică fără figurile care irită electoratul: Boc, Udrea, Igaş, Funeriu etc. A doua este să dea satisfacţie protestatarilor. A treia este să pregătească şi să desfăşoare alegeri credibile. A patra va ţine, desigur, de surprizele plăcute la capitolul nivel de trai, căci a plecat „Boc cel mic şi rău care taie” şi a venit „Ungureanu cel mare şi bun care dă”.
Pentru Guvernul Ungureanu, cea mai inspirată caracterizare vine de la Dan Cristian Turturică: „el şi ei”. Subscriu cu toată convingerea. Trepăduşi, clone, rezerve – cu sau fără dreptate, răuvoitorii i-au numit pe actualii miniştri în fel şi chip, dar nimeni, absolut nimeni nu l-a inclus şi pe „el” printre „ei”.
Din punctul de vedere al lui Traian Băsescu, asta e şi bine, şi rău. MRU nu poate fi lesne controlat, pentru că nu este clona lui Emil Boc şi nici măcar a lui Traian Băsescu. Dar, dacă iese pasenţa, în 2014 Traian Băsescu va putea deveni premierul republicii parlamentare România. Ca Viktor Orban în Ungaria…
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard