» Unul dintre cei mai importanti istorici ai momentului, Lucian Boia, considera ca intre indivizi sunt diferente prea mari si, din aceasta cauza, impartirea in generatii a acestora ar fi artificiala. Intr-un interviu acordat Romaniei libere despre specificul generatiei lui, istoricul recunoaste ca, vrand-nevrand, comunismul si-a pus amprenta si pe personalitatea sa: si el a mintit in anii socialismului stiintific, si el a ales sa fie membru de partid pentru a reusi in cariera.
Desi sociologii impart populatia Romaniei din ultimii 80 de ani in patru generatii distincte, istoricul Lucian Boia respinge astfel de clasificari, pe care le considera atat de generale incat induc pericolul unei abordari superficiale. Ce factori determina, atunci, modul in care oamenii reactioneaza in situatii critice, precum conflictele armate, cele politice sau crizele financiare de genul celei pe care lumea o traverseaza astazi? Raspunsul il ofera, intr-un interviu acordat Romaniei libere, chiar Lucian Boia, un specialist care a starnit senzatie si a devenit reper in redefinirea istoriei Romaniei.
» Romania libera: Va regasiti intr-o generatie anume?
Lucian Boia: Impartirea in generatii e oarecum artificiala. In interiorul unei generatii sunt deosebiri foarte mari. Conteaza mai mult timpul, mediul social si intelectual in care te-ai nascut si te-ai format. Eu, de pilda, m-am nascut in 1944 intr-o familie de intelectuali din Bucuresti. Cultura mea este una de orasean si de intelectual. Sigur, stiu o suma de lucruri despre cei din rural, dar nu le stiu din proprie experienta, ci din carti. M-am nascut cu putin timp inainte de 23 august, cand in fruntea statului se afla inca maresalul Antonescu. Am prins comunismul de la inceputul pana la sfarsitul lui.
Acesta este, poate, specificul generatiei mele. Dar inca o data, nu putem vorbi "in general", despre toata lumea. Nu putem, pentru ca o data ce s-a instaurat comunismul, unii au fost loviti foarte tare de comunism, in schimb altii s-au ridicat. S-a instaurat atunci o mobilitate sociala extrema. Nu a mai ramas aproape nimic din vechea elita politica, economica. Cea intelectuala a disparut simtitor. In schimb, s-a ridicat o noua elita, o noua clasa conducatoare si o noua intelectualitate.
» Care era mediul de acasa?
Vin dintr-o familie care nu avea avere si care nu s-a simtit deloc bine in comunism. Am avut dificultati financiare, in special la inceputul anilor 50, cand parintii mei au fost nevoiti atunci sa vanda o gramada de lucruri din casa. Mi-au infuzat o cultura anticomunista temeinica inca de cand eram copil, iar asta nu se intampla in toate familiile. Parintilor le era adesea teama sa discute cu copiii, pentru ca ei puteau sa vorbeasca la scoala si de aici sa se iste nu stiu ce situatii. Imi amintesc ca eram in clasa a II-a cand invatatoarea a chemat-o pe mama la scoala. Din punctul sau de vedere se intamplase un lucru foarte grav. Pe mine ma invatase bunicul meu sa scriu si sa citesc inainte sa merg la scoala, dar bineinteles ca mai faceam cate o greseala. Greseala a fost ca-l scrisesem pe Stalin cu "s" mic. Pentru asta invatatoarea a convocat-o pe mama sa ii spuna sa aiba grija sa nu se mai repete asa ceva, ca gestul meu ar putea duce la tot felul de interpretari si de masuri. Asta arata cam ce lume era atunci sau care era situatia la inceputul anilor ‘50.
» Si cum v-ati format anticorpi contra sistemului?
Nu e doar meritul meu. Repet, importanta a fost atmosfera de familie. A fost o familie in care reperele culturale au fost cele interbelice. Nu a trebuit sa fac eforturi ca sa fiu anticomunist. Eforturi laudabile fac de 10-15 ani incoace, ca sa-mi mai moderez atitudinea anticomunista. Fiindca, in ceea ce ma priveste, am o respingere neta a comunismului, dar in acelasi timp sunt istoric si am incercat sa ma detasez si sa incerc sa-i inteleg pe aceia care au nostalgia comunismului. Sunt multi legati de comunism, pentru ca tocmai comunismul i-a facut ce au devenit. Cea mai mare parte a elitei romanesti de astazi, in sens tehnic, nu de excelenta neaparat, isi are originea in comunism.
» Iar dvs., copil fiind, provenind din familia din care proveneati, practicati duplicitatea la scoala, cum va manifestati?
Cred ca fiecare a practicat duplicitatea in timpul comunismului. Ma intreb daca oamenii nu o practica si astazi. Inca mai conteaza presiunea sociala in Romania de azi. si curajul moral e destul de rar. Sa indraznesti sa gandesti si sa te exprimi altfel decat cei mai multi nu e o chestiune pe care sa si-o permita oricine, chiar si intr-o societate democratica.
» Care masura vi s-a parut cel mai greu de suportat in comunism?
Comunismul, in ansamblu, mi s-a parut greu de suportat, de la inceput pana la sfarsit. In acelasi timp, am avut dorinta si ambitia, stimulata si de mediul in care am crescut, de a realiza ceva pe lumea asta. Nu era o solutie sa ma pun contra pentru ca era clar ca nu mai reuseam nimic. Dar nu am facut concesii majore. Nu puteai sa nu faci concesii intr-o asemenea societate. Unii au facut mici concesii, alti mari porcarii. Era o societate care te obliga sa faci concesii, te obliga la minciuna.
» Dupa 1989, care au fost primele dvs. mize?
A fost ceva extraordinar, pentru ca traiam cu impresia ca n-o sa ies niciodata din comunism. Cei care spun ca stiau ca vor iesi din comunism nu trebuie crezuti, fiindca toata lumea era convinsa ca nu se va iesi. Eram la Universitate, deja publicasem destule lucrari cat sa devin profesor, cum am si devenit imediat dupa ’90, dar eram lector fiindca in anii ’80 nu s-au mai facut deloc promovari la Universitate. Noi ne uitam acum la ce se intampla in Republica Moldova. Pai, seamana foarte bine cu ce s-a intamplat in Romania, in 1990. Adica, o populatie usor de manipulat, care nu are o cultura democratica, care a facut o revolutie, dar care nu a fost in intentia oamenilor o revolutie anticomunista. Iesirea in strada a fost impotriva mizeriei cumplite, lipsurilor materiale si a lipsei libertatii de exprimare. Pentru mine, valoarea cea mai importanta a vietii este libertatea.
Nu zic ca asa e bine. Dar asta e pentru mine. si am ales sa-mi exercit libertatea din primul moment. Imediat dupa ’89, mi-am zis ca din acel moment nu o sa mai mint, desi sunt unul dintre aceia care am mintit inainte de ‘89. Mai putin decat altii, dar am mintit. si eu am fost membru de partid, nici nu puteam sa nu fiu. Nu puteam fiindca facultatea de istorie era una dintre facultatile ideologice, unde incepand cu mijlocul anilor ’70 nici studentii nu mai erau admisi daca nu erau utecisti, multi erau facuti membri de partid pe parcursul facultatii.
Eram student in anul IV, aveam sa fiu sef de promotie, fapt pentru care am si ramas in facultate ca preparator si mi s-a facut invitatia de a intra in partid. Acum, judecand retrospectiv, e bine ca am intrat. Daca n-as fi intrat, as fi fost privit cam stramb si n-as fi putut sa fac o cariera la Facultatea de Istorie. Cand n-apuci sa faci o cariera, nu esti deloc sigur ca poti sa o faci dupa aia. Cred ca ar fi fost un pret prea mare pentru un lucru destul de banal. Revenind, mi-am spus atunci ca nici prin omisiune nu o sa mai mint. Ca o sa-mi asumi libertatea cu tot ce e in mine.
» Vorbeam cu un psiholog care sustinea ca toti cei care au trait in comunism au fost marcati, metaforic, de fenomenul Pitesti si ar fi devenit si ei mici calai. Sunteti de acord?
As da o oarecare dreptate psihologului. E vorba de spalarea creierelor, pentru ca asta este in primul rand fenomenul Pitesti. Toti locuitorii acestei tari au fost supusi unei intense spalari de creier. Sa auzi 45 de ani acelasi discurs repetat la nesfarsit, trebuie sa ai mintea foarte rezistenta, sa te detasezi.
» Credeti ca nevoile primare au impins oamenii sa iasa in strada in 1989, si nu marile idealuri?
Cu siguranta. Exista si proba: alegerile de peste cateva luni. Atunci 85% au votat cu Iliescu. Eu nu spun ca toti cei care au votat cu Iliescu erau nostalgici ai comunismului. Dar erau toti oameni care nu doreau o despartire prea brutala de comunism. Ar fi vrut ceva gen Gorbaciov, o combinatie intre comunism si capitalism, sa nu avem somaj, grija zilei de maine. Oamenii acestia nu erau anticomunisti. Cei mai multi erau de la tara, sau aveau origine oraseneasca mai modesta, erau formati de comunism. Dar nu au mai putut suporta. Puteai sa ai convingeri comuniste, dar nu se mai putea. Sa fie vesnica problema ce pui pe masa?! Sa mori de frig toata iarna?!
» Ce impact a avut Occidentul asupra dvs., cand l-ati vazut in capitalism?
In mod paradoxal, am iesit in Occident in anii ’80. Predam istoria istoriografiei la Universitate si am propus sa se infiinteze o comisie internationala de istoria istoriografiei. S-a facut pana la urma, eu am fost ales secretar general si in fiecare an se facea o intalnire a comisiei. Astfel, am putut sa calatoresc o data pe an din ’80 in ’89. Era o intreaga aventura pentru obtinearea vizelor. Cum ma intorceam si depuneam actele pentru anul urmator, pentru ca dura infiorator de mult. Sigur ca dupa ’90 am iesit mai mult, dar impactul nu a fost unul asa de puternic pentru ca Occidentul il vazusem.
» Nu v-a batut gandul sa nu va mai intoarceti din acele vizite?
Sigur ca m-am gandit, dar nu m-am gandit niciodata atat de serios si cred ca bine am facut. Nu stiu cat de bine m-as fi adaptat acolo.
CARTE DE VIZITA
Lucian Boia este unul dintre cei mai cunoscuti istorici contemporani, care si-a castigat notorietatea in perioada postdecembrista publicand o serie de lucrari anticomuniste. In 1977, cartea sa "Istorie si mit in constiinta romaneasca" a starnit senzatie si a ramas de atunci un reper in redefinirea istoriei nationale. Lucian Boia si-a inceput cariera universitara in 1967, iar in perioada 1980-1983 a fost secretar general si vicepresedinte (1983-1990) al Comisiei internationale de istorie a istoriografiei. Actualmente, Boia este profesor titular la Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti si se bucura, de asemenea, de o consistenta carte de vizita internationala, publicand constant la edituri din mai multe tari europene. In 1993, a devenit director fondator al Centrului de Istorie a Imaginarului.
