Alti oameni au fost numiti la conducerea ministerelor iar actualii detinatori ai portofoliilor s-au pus pe schimbari.
democratii care au ocupat functii de conducere la institutiile constantene se pregatesc sa elibereze fotoliile. Prima schimbare operata de conducerea Ministerului Transporturilor a fost la Administratia Porturilor Maritime. Noul director al institutiei este Constantin Matei, ales in mai anul trecut, presedinte al organizatiei municipale Constanta a PNL, partid al carui membru este de peste zece ani. Numirea la conducerea APC este justificata de pregatirea si activitatea lui Constantin Matei: absolvent al Institutului "Mircea cel Batran" – Facultatea de Mecanica Navala, inginer principal in Ministerul Transporturilor, capitan specialist in Inspectoratul de Navigatie Civila si Capitania Portului Constanta.
Noul director al APC are deja viziunea asupra viitoarei activitati. Nu are intentia sa sisteze aplicarea unor proiecte, ci accelerarea punerii in aplicare. Constantin Matei are in vedere, de asemenea, aplicarea ca la carte a Programului de Guvernare. In ce priveste activitatea din port, accentul se va pune pe elaborarea unor proiecte care sa aiba ca rezultat cresterea traficului si activitatii din Portul Constanta, mai ales acum cand Romania este membru al Uniunii Europene.