Renault vrea să dubleze capacitatea de producţie şi cota de piaţă a societăţii sale mixte din Iran, deoarece economia se deschide, a afirmat miercuri Peyman Kargar, vicepreşedintele Renault pentru regiunea Africa, Orientul Mijlociu şi India şi director general al Renault Pars, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Producătorul auto francez are ca obiectiv să ajungă la o cotă de piaţă de 20% în Iran, de la 10% în 2012. Pentru a-şi îndeplini acest plan pe termen mediu, compania va trebui să-şi dubleze capacitatea de producţie, a explicat Peyman Kargar într-o conferinţă desfăşurată la Londra.
Reprezentanții Renault nu au precizat ce alte fabrici ale grupului ar putea să fie restructurate, ca urmare a creșterii ponderii Renault în Iran. Din grupul Renault – Nissan face parte și firma Dacia.
În 2015, Renault a vândut pe piaţa iraniană 51.500 de vehicule şi a avut o cotă de piaţă de 4,8%. În prezent, compania vinde trei modele şi explorează alte posibilităţi cu cei doi parteneri ai săi, Saipa şi Iran Khodro, a anunţat un purtător de cuvânt.
Renault Pars este o societate mixtă deţinută de Renault şi Industrial Development and Renovation Organization of Iran (IDRO). Înainte de înăsprirea sancţiunilor împotriva Iranului, în 2011, Renault avea o prezenţă importantă aici, deţinând o cotă de piaţă de aproximativ 10%.
Şi directorul general al alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a anunţat recent că producătorul auto intenţionează să aibă o prezenţă ”mult mai masivă” în Iran şi va căuta mai mulţi parteneri pentru reluarea afacerilor în această ţară, unde piaţa auto ar urma să urce cu cel puţin 50%.
Companiile auto importante îşi pregătesc revenirea pe piaţa din Iran, după acordul istoric de la Viena privind programul nuclear iranian în schimbul eliminării sancţiunilor.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.