Consiliul Național al Elevilor atrage atenția asupra lipsei de transparență în procesul de accedere în loturile olimpice.
În anul școlar 2015 – 2016, au fost înregistrați 7000 de olimpici naționali, dintre care 202 au fost laureați la fazele internaționale. Procesul de selecție a loturilor olimpice este mai puțin cunoscut și lasă loc la anumite disfuncționalități.
“Principalele neajunsuri sunt reprezentate de faptul că cerințele existente în subiectele pentru admiterea în loturile olimpice, cel puțin la disciplinele realiste, depășesc foarte mult programa școlara și programa propusă pentru pregătirea olimpiadei, favorizând în mod vizibil elevii din centrele universitare. Nu este corectă implicarea unor cadre didactice în comisiile de evaluare care au elevi înscriși la clasele respective sau propunerea de subiecte de către profesori aflați în astfel de situatii. O bilă neagră o reprezintă nepublicarea la timp a baremurilor și a rezultatelor dar și existența unora generalizate, care nu permit elevului să se orienteze și să se autoevalueze”, ne-a explicat Alexandra Tuță vicepreședintele CNE.
Nu se respect baremul
Profesorii pot reprezenta un factor care influențează rezultatele concursurilor de admitere în loturile olimpice.
“De cele mai multe ori, fie există cadre didactice care au interese personale și atunci corectează ca atare, fie există cadre didactie care nu sunt suficient pregatite și atunci inevitabil apar greșeli. Situațiile cele mai frecvente apar la disciplinele umaniste și socio-umaniste, precum limba și literatura română. Baremul urmărește câteva direcții generale și de aceea gradul de subiectivitate este extrem de ridicat. Anumite pasaje de text pot fi ușor recunoscute ca aparținând unui anume elev pentru că se pune accentul pe memorarea de comentarii, nu pe creația liberă. În această speță, este foarte ușor să acorzi punctajul pe care îl dorești, fără să încalci propriu-zis baremul. Mai mult decât atât, dacă profesorul nu este suficient pregătit, riscă să nu înțeleagă conceptele la care face apel elevul, posibilitățile de interpretare a unei opere fiind multe și se pot face trimiteri la numeroase opere. În acest caz nu e rea intenție, ci lipsă de pregătire corespunzătoare”, ne-a explicat Alexandra Tuță care a obținut mențiune la Olimpiada Internațională de Lectură ca abilitate de viață și medalie de argint la Olimpiada Internațională de Limbă Franceză.
Au intervenit procurorii
Presa locală a mediatizat demersul curajos al Cameliei Safta, mama Teodorei Petra, o olimpică la matematică, din Craiova, cu zeci de premii la concursurile școlare, care a demascat neregulile din sistemul de învățământ și i-a dat pe mâna Parchetului pe mai mulți profesori cunoscuți care au încălcat regulamentele Ministerului Educației. Camelia Safta a descoperit că profesorii din comisiile de evaluare și organizare au avut mai mulți elevi în competiție și au făcut parte din comisiile de evaluare și organizare.
Un alt profesor care ar fi făcut parte din comisia de evaluare la liceu ar fi avut copilul înscris la olimpiada de matematică din clasa a VI-a, potrivit gds.ro. Parchetul a dispus efectuarea urmăririi penale față de doi profesori pentru fals în declarații. Apoi, procurorul de caz a decis să renunțe la urmărirea penală, nu pentru că fapta nu ar fi fost săvârșită, ci pentru că nu exista un interes public în urmărirea acesteia, potrivit gds.ro