5 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSpecialReînvie turismul balnear

Reînvie turismul balnear

După eşecul privatizării staţiunii de pe Cerna, doar intervenţia Statului şi piciorul în prag pus de autorităţile locale au făcut ca staţiunea Băile Herculane să înceapă să redevină ce a fost cândva: cea mai renumită staţiunea balneară cu regim permanent din România şi cea mai veche din Europa şi probabil printre cele mai vechi din lume.

Pentru staţiune, acţiunea de privatizare din anul 2000 a fost un lamentabil eşec, majoritatea bazelor de cazare şi tratament ajungând pe mâna S. C. Argirom, companie care a stors de bani SC Hercules SA fără a face investiţiile negociate prin contractul de privatizare. An de an hotelurile arătau tot mai rău, izvoarele de apă termală sunt pe punctul de a se colmata, de pe clădiri cad acoperişul şi tencuieli, iar unele chiar sunt demne de bulina roşie. Cum Argirom este proprietatea fostului senator Iosif Armaş, atunci când acesta a intrat în declin financiar, a luat bani cu împrumut şi a girat împrumutul cu diverse clădiri sau hoteluri din Băile Herculane.

Privatizarea, un eşec

Ca un blestem pentru staţiune, cei care l-au împrumutat pe Armaş au preluat hotelurile şi bazele girate, dar nici ei nu au investit în reintroducerea acestora în circuitul turistic, aşteptând să dea doar o lovitură imobiliară cu ele, chiar dacă aceste monumente istorice să dărâmă cu fiecare zi ce trece. Primăria recunoaşte că procesul de privatizare a fost un eşec care a dăunat mult staţiunii, dar spune că sunt exemple şi de investitori care au venit şi au demonstrat că pot reintroduce în circuitul turistic proprietăţile care le au, aşa că speră foarte mult în reuşita iniţiativei ministerului de expropriere a proprietarilor care, practic, îşi bat joc de clădiri monument istoric.

,,În plus, staţiunea a beneficiat de mai multe fonduri de la Ministerul Turismului, bani cu care se va construi o sală de sport în care sportivii din ţară îşi vor petrece cantonamentele iarna. În plus, s-a reuşit executarea silită a S.C. Argirom şi au fost scoase la vânzare mai multe hoteluri cu sute de camere. Ruinele din centrul istoric vor redeveni în scurt tip hotelurile cu faima pe care au avut-o odinioară. Hotelul Minerva a fost preluat de un alt investitor şi în prezent este ocupat la capacitate maximă” spune primarul Nicuşor Vasilescu. ,,Construcţia unui aquaparc – cel mai mare din România- a intrat pe linie dreaptă. Au fost alocaţi banii şi s-a ajuns în faza în care se va scoate lucrarea la licitaţie” mai spune edilul. Turişti şi localnici laolaltă spun că ceva trebuie făcut, că sunt şi hoteluri în care s-a investit, cum este Hotelul Ferdinand, sau Hotelul Roman, mai nou- hotel Minerva, unde s-au investit sume uriaşe de bani şi au reuşit să realizeze condiţii civilizate, fie la o stea sau chiar la trei stele.

Cele mai citite

Industria manufacturieră din România, în scădere, pentru a cincea lună consecutiv

Managerii din industrie indică o cerere slabă, atât pe piața internă, cât și pe cea externă, ca fiind principalul factor al scăderii Datele raportate de...

Bolojan cere demisia lui Rareș Bogdan: Tensiuni în PNL pe tema Diasporei

În premieră, partidul nu a reușit să depună o listă de candidați în Diaspora pentru alegerile parlamentare Liderul PNL, Ilie Bolojan, i-a cerut, marți, lui...

FCSB învinge categoric la Galați și urcă pe podiumul Ligii 1!

FCSB s-a impus cu 4-1 în fața Oțelului Galați, într-un meci contând pentru etapa a 18-a a Ligii 1. Victoria le-a adus roș-albaștrilor urcarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă