Economia mondiala se clatina sub impactul cresterii abrupte a pretului pentru energie. In timp ce cateva tari exportatoare de energie din zona Orientului Mijlociu si din alte parti ale globului scot profituri imense, restul lumii sufera pe masura ce pretul petrolului a depasit 100 dolari pe baril, iar cel al carbunelui s-a dublat.
Fara surse de energie ieftina si abundenta, economia globala este pusa in pericol sub aproape toate aspectele. De exemplu, pretul alimentelor creste peste tot alaturi de cel al petrolului, in parte din cauza costurilor mai mari de productie, dar si pentru ca in Statele Unite si in alte regiuni destinatia terenurilor agricole este schimbata de la productia de alimente la cea de biocombustibili.
Pentru scumpirea petrolului nu exista remedii rapide, aceasta reprezentand in esenta relatia dintre cerere si oferta. Economia mondiala – in special datorita Chinei, Indiei si altor state din Asia – a crescut rapid, ceea ce a dus la o crestere brusca a cererii de energie, cu precadere in sectorul productiei de electricitate si in cel al transporturilor. Dar oferta globala de petrol, gaze naturale si carbune nu poate tine pasul cu aceasta cerere, chiar daca se descopera noi zacaminte. In plus, in mai multe zone oferta de petrol scade pe masura ce campurile petrolifere isi epuizeaza resursele.
Carbune avem ceva mai mult, iar acesta poate fi transformat in combustibili lichizi destinati transportului. Dar carbunele este un substitut neadecvat, pe de-o parte, deoarece rezervele sunt totusi limitate, pe de-alta, pentru ca din prelucrarea sa rezulta cele mai ridicate emisii de dioxid de carbon pe unitate de energie si din aceasta cauza carbunele este o sursa periculoasa de schimbari climatice generate de om.
Pentru ca tarile in curs de dezvoltare sa poata in continuare beneficia de ritmuri accelerate de crestere economica, iar cele dezvoltate sa evite colapsul, va fi necesara dezvoltarea unor noi tehnologii energetice. Trei obiective ar trebui avute in vedere: alternativele ieftine la combustibilii fosili, cresterea eficientei energetice si reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Tehnologia care promite cel mai mult pe termen lung este energia solara. Radiatia solara totala care atinge planeta noastra este de aproximativ 1.000 de ori mai mare decat consumul mondial de energie in sectorul industrial si comercial. Deducem de aici ca pana si o mica parte din suprafata pamantului, mai ales din regiunile desertice – unde radiatia solara ajunge in cantitati masive –, ar putea furniza cantitatile mari de energie necesare restului lumii.
De exemplu, centrale solare instalate in desertul american Mojave ar putea acoperi peste jumatate din necesarul de energie al Statelor Unite. Centrale similare amplasate in nordul Africii ar fi in masura sa aprovizioneze cu energie Europa de Vest. Iar centralele din Sahelul african, in sudul vastei Sahara, ar avea capacitatea sa genereze energie pentru o mare parte din estul, centrul si vestul Africii.
Cea mai promitatoare evolutie individuala este probabil cea a "tehnologiilor hibride de tip plug-in" pentru automobile, care are potentialul de a tripla eficienta energetica a noilor masini inca din viitorul deceniu. Ideea este ca automobilele vor rula in principal pe acumulatori ce se incarca noaptea de la reteaua de electricitate, fiind dotate cu un motor hibrid ca rezerva de avarie in cazul in care se epuizeaza sau se defecteaza bateria. General Motors ar putea dispune de o versiune timpurie a acestei tehnologii pana in 2010.
In materie de utilizare ecologica a carbunelui, cel mai important concept tehnologic il constituie captarea si stocarea geologica a dioxidului de carbon provenit din termocentralele pe carbune. Solutia, denumita "captarea si sechestrarea carbonului" sau CCS, reprezinta o urgenta pentru tarile mari consumatoare de carbune, in special China, India, Australia si SUA. Tehnologiile-cheie pentru CCS au fost deja dezvoltate – a sosit momentul sa parasim plansetele de proiectare si sa aplicam solutia in termocentrale-pilot.
Ca sa promoveze toate aceste tehnologii promitatoare, guvernele ar trebui sa investeasca pentru a acoperi costurile primei faze de cercetare si testare. Fara o subventie publica macar partiala, absorbtia acestor noi solutii va fi anevoioasa si inegala. Cele mai multe din tehnologiile ce ni se par astazi uzuale – avioane, computere, internetul, noile medicamente, pentru a numi doar cateva dintre ele – au beneficiat de importante finantari publice in primele faze de dezvoltare si implementare.
Este socant si ingrijorator ca subventionarea ramane la un nivel scazut, deoarece succesul acestor tehnologii s-ar putea traduce intr-un castig economic literalmente de trilioane de dolari. Conform celor mai recente date avansate de Agentia Internationala pentru Energie, guvernul american a investit in anul 2006 modesta suma de trei miliarde de dolari in cercetarea si dezvoltarea tehnologiilor energetice. Ponderata cu inflatia, aceasta cifra reprezinta o scadere cu aproape 40% fata de inceputul anilor ‘80 si echivaleaza cu cheltuielile militare ale SUA pe o zi si jumatate.
Situatia este si mai descurajanta daca ne uitam la detalii. Finantarea guvernului american pentru tehnologiile de energie regenerabila (solara, eoliana, geotermala, oceanica si bioenergie) a insumat doar 239 de milioane de dolari, ceea ce reprezinta bugetul de aparare pentru trei ore. Investitiile publice in captarea si sechestrarea carbonului au fost de doar 67 de milioane de dolari, in timp ce subventiile pentru cresterea eficientei energetice din toate domeniile (cladiri, transport, industrie) au totalizat 352 de milioane de dolari.
Desigur, dezvoltarea noilor tehnologii in domeniul energiei nu intra doar in responsabilitatea Statelor Unite. Este nevoie de o cooperare globala pentru a creste oferta si pentru a ecologiza consumul, mai ales cu ajutorul reducerii schimbarilor climatice produse de om prin utilizarea de combustibili fosili. O asemenea abordare nu ar fi pozitiva doar din punct de vedere economic, ci si din cel politic, pentru ca ar fi un factor de coeziune a lumii in interesul comun, si nu un element care sa divizeze lumea printr-o lupta acerba pentru rezervele de petrol, gaz si carbune, din ce in ce mai mici.
