De remarcat voiosia PSD din ultimele zile. Printr-o campanie de imagine abil regizata, „elementele” lui Geoana au urcat in pasul strengarului la Bran. Cuminti ca niste mielusei, au cautat o pensiune pe Internet. I-ati vazut la televizor cum au ales, modesti, ceva la mana a doua. Din ospetele de alta data s-a ales praful. Au ciugulit o slaninuta, un carnacior iar cu spritul au venit de acasa. Duse sunt vremurile cand nici n-apuca Nastase sa-si doreasca un „retreat” la Sinaia, ca sapte vile de protocol isi deschideau instantaneu portile. Un telefon de la Guvern, si mesele se intindeau cat ai zice peste. Insa din negura opozitiei, pesedistii se multumesc si cu mai saracacioasa „Angelica” de la Bran. Fente! Pesedistii stransi la sfat de taina au averi, hoteluri si vile cat sa organizeze pe barba lor reuniuni NATO. Iar pe biata Angelica ar putea s-o cumpere toata cu maruntisul unui Serban Mihailescu, de exemplu. Dar e bine ca lumea sa-i creada in nevoie acum, cand tara se scufunda sub ape.
Dupa o cura de „brainstorming”, „elementele” lui Geoana au coborat din munti cu sete de sange. Branul i-a inspirat. Au atacat frontal chestiunea schimbarii lui Vacaroiu si Nastase de la conducerea celor doua Camere ale Parlamentului acuzand incalcarea Constitutiei. Au amenintat cu proteste la organismele internationale. In partid s-a dat ordinul „gunoiul sub pres” iar „coruptie” a devenit cuvant proscris. (Iata de ce din sintagma „elementele corupte” folosita de Geoana am ales sa pastram doar prima parte.) Ca tot veni vorba, Parchetul a anuntat recent ca a inceput urmarirea penala impotriva a doua „elemente” din partid. Uluitoare reactia partidului! Dintr-un mai vechi reflex, PSD a sarit calare pe seful Parchetului somandu-l sa faca o ancheta independenta. Daca ar fi fost la putere, era mai simplu. Un telefon, si Botos executa ancheta dupa pretioasele indicatii de independenta transmise de partid. Se teme cumva partidul lui Geoana ca Botos ar putea ancheta si altfel decat independent? De ce? N-au incredere in omul pe care tot ei l-au numit sef peste dosare? Pai, Botos va executa o ancheta fix asa cum a invatat sa faca in ultimii patru ani.
Revenind insa, pesedistii, cu exceptia lui Ion Iliescu, s-au adunat ca picaturile de mercur. Ba, mai mult, au prins curaj declarand ca sunt pregatiti in orice moment sa preia guvernarea. Au facut uitata iesirea necontrolata a lui Mircea Geoana, care isi imaginase momentan ca „PSD nu este o alternativa la actuala guvernare” pentru ca mai intai „trebuie sa scapam de elementele corupte deoarece acest lucru atarna ca un bolovan de partid”. Regruparea fostului partid de guvernamant se produce incet, dar sigur. Geoana si Nastase au fumat pipa pacii, desi nu garanteaza nimeni ca nu s-au inecat in tuse de la atata concordie. Au invatat insa din momentul '96 ca au o sansa doar daca haita nu se rupe.
Iar acum i-au starnit mai rau mirosul de sange si praf de pusca. Razboiul de uzura dintre presedintele Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu va fi combustibilul din rezervorul opozitiei. Cand ia peste picior gratuit Guvernul, ridiculizandu-i pe ministri care se vor „buluci” la pod, Basescu contabilizeaza doua puncte pentru el si unul pentru PSD. Oricat de corecte si necesare ar fi avertizarile sale, ele produc in final si un efect politic pervers. Torpileaza increderea in Guvern, spre satisfactia opozitiei. In plus, ostilizarea PNL a devenit evidenta iar molaticul Tariceanu a inceput sa-i raspunda tot mai intepat agresivului Basescu. Iar in presa au inceput sa apara dezvaluiri despre „grupurile de interese” de la Cotroceni. Poate nu intamplator.
Inca doua inundatii si cateva reprize intre Tariceanu si Basescu iar PSD s-ar putea sa-si doreasca intens ceea ce ii ingrozea teribil acum cateva luni: anticipatele.