„Daca un teatru nu merge intr-un oras, de vina e ziaristul, e populatia, de vina sunt politicienii…”
Declaratia apartine regizorului Alexander Hausvater, cu care conducerea Teatrului Mihai Eminescu Botosani intentioneaza sa colaboreze in viitor. Acesta a declarat intr-o conferinta de presa ca in maximum o saptamana se va hotari asupra proiectului pe care intentioneaza sa-l realizeze in colaborare cu actorii botosaneni. Dupa cateva auditii cu acestia, regizorul roman de origine canadiana sustine ca exista potential artistic si ca depinde numai de autoritati daca proiectul sau va fi montat, deoarece asa cum el insusi a marturisit depinde „de cum va intelege primarul orasului sa-si faca reclama printr-un eveniment politic sau sa dea crezare unui act artistic important pentru acest oras”. Alexander Hausvater considera ca teatrul viitorului nu este nicidecum static si ca proiectul sau dedicat botosanenilor va fi un amalgam de coregrafie, imagine, miscare, lumina, va fi o creatie in premiera pentru tara, pentru ca va incadra toate artele intr-un singur act. Alexander Hausvater a montat piese atat in tara, cat si in Canada, Statele Unite, Germania, Israel, piese care au tulburat prin scenariile personale vorbind de destinul unor comunitati. Cand vorbeste, Alexander Hausvater pune mult suflet. Gesticuleaza foarte mult, ca si cand miscarile sunt o prelungire necesara cuvintelor. Explica cu patos alegerea sa pentru teatrele de provincie. Nu-l poti opri. Vorbeste continuu, fara sa plictiseasca insa. Actorii il asculta neclintiti, inerti. Regizorul e gata sa revolutioneze intreaga lume a teatrului. E sedus de lumea provinciala. „Vreau sa accentuez ca teatrele la care lucrez sau cu care voi lucra nu se afla in Capitala. Sper ca aceste complexe de inferioritate, daca ele exista, sa dispara si provincia sa-si ia avantul. Daca as fi jurnalist de cultura intr-un oras ca Botosaniul, mi-as da seama de responsabilitatea teribila pe care o am de a incuraja teatrul. Teatrul azi nu merge, pentru ca un nebun il conduce ori ca niste nebuni vor sa faca teatrul la salariile care le au. Rezultatul unui fenomen teatral intr-un oras ca acesta depinde de medie, de politicieni, de spectrul privat, de populatie, pentru ca daca merg intr-un oras din Germania, Australia si teatrul e de rahat, eu ma uit si spun, populatia e de rahat, jurnalistii sunt niste tampiti, politicienii sunt imbecili, pentru ca teatrul e reflectia orasului”. Traditiile si trecutul il dor pe Alexander Hausvater. El asaza cat mai departe lumea veche si se recunoaste intr-un viitor plin de contraste: „…Teatrul nu trebuie sa se mute in spatiul trecutului. Teatrul de maine e ca o noua generatie, e ca o energie, ca un entuziasm, pentru ca traim intr-o tara negativa, nihilista, in care omul mananca pe om, in loc sa cladeasca. Teatrul cladeste. Teatrul creeaza optimism. Teatrul reda speranta. Teatrul trebuie sa aduca un om la realizarea potentialului sau si in loc de asta vedem ca in teatru se mananca unul pe altul… Viitorul va fi pozitiv in conditiile unei stabilitati… Teatrul e o conglomerare de forte a intregii societati. Teatrul modern isi creeaza singur necesitatea situatiei de a juca azi aici, maine acolo si de a scapa de baricada ca sunt din Moldova, ca apartin unui oras mic…”. Paradoxal pragmatismului de care da dovada, pentru regizorul de origine canadiana, teatrul nu are nici o legatura cu viata, cu realitatea de zi cu zi imbibata de reclamele la cola, de navigarea pe internet, de filmele pe DVD. Pentru el, arta dramaturgica, punerea in scena e un continuu vis la care tanjeste: „Teatrul inseamna o platforma in care vezi evenimente pe care nu le-ai vazut nicaieri, niciodata, decat in visul tau. Teatrul nu e o reflectare a realismului. Teatrul plictisitor e ca viata. Teatrul secolului XXI este acea bucatica de viata pe care n-am trait-o inca, e acea parte a vietii pe care nu am indraznit s-o traiesc pentru ca sunt las…”. Regizorul isi antreneaza actorii in spectacol ca intr-o arena in care spectatorii sunt propriile personaje. Pentru el publicul e performer si joaca cot la cot cu propriii sai actori: „Daca spui cuiva spectator este o insulta. In teatrul modern, spectatorul devine partener, el nu mai e cineva intr-o sala de spectacol intunecata care la final aplauda… in teatrul viitorului el devine performer, e acel om care reuseste sa creeze ceva, el perforeaza o realitate”. Proiectul pe care Alexander Hausvater il va pune in practica la Botosani nu a fost definitivat. Regizorul isi cauta potentialul si e convins ca-l va gasi, pentru ca stie ca ceea ce va face va fi o premiera. E drept, nu isi doreste un teatru static. El vrea miscare, imagine, sunet, toate pentru ca viseaza la un teatru al viitorului: „Proiectul va fi o premiera pe tara, va fi ceva legat de lucrul de ansamblu, de un stil care integreaza toate artele, miscare, imagine, coregrafie, muzica s.a. E important ca teatrul de azi sa nu fie static..”. Acesta este Alexander Hausvater dupa propriile marturisiri… si pesemne ca la fel va arata si noua punere in scena a teatrului botosanean. Dupa reactiile nu foarte pozitive vizavi de recenta adaptare moderna a dramaturgiei „Un veac de singuratate”, ai fi tentat sa crezi ca botosanenii nu sunt pregatiti sa asiste la schimbari bruste, radicale. Dar poate ca, vorba regizorului Hausvater, teatrul viitorului e tocmai aceasta continua contradictie, pentru ca lumea de azi e plina de controverse si contraste.
