Numarul aparut recent, 7-8, al prestigioasei reviste „Apostrof” din Cluj-Napoca, cuprinde in paginile sale un minunat „Dosar” de Andrei Serban, rod al unei initiative publicistice de zile mari, pusa la cale de aceasta redactie. Gratie acestui „Dosar” il putem cunoaste acum mai bine pe marele regizor care a uimit lumea culturala prin ideile sale novatoare si extrem de originale de a imagina si monta pe scene spectacolele de teatru si opera.
Prezent la Cluj-Napoca, la invitatia Nationalului de a organiza un „Master class” cu actorii si studentii Facultatii de Teatru si Televiziune, acest mare regizor si profesor la Columbia University din SUA, a fost luat in colimator de cum a pasit in oras de un adevarat „comando” publicistic, initiat de Marta Petreu, redactorul-sef al revistei „Apostrof”, rezultand, in final, un „Dosar” magnific. „Dosarul” se deschide cu articolul Martei Petreu intitulat, atat de adevarat, „Vrajitorul”.
In cuprinsul lui, scriitoarea aduce argumente imbatabile care-i sustin titlul. „Da, categoric, Andrei Serban are ceva de magician. I se potriveste – scrie Marta Petreu – de altfel, pentru ca el insusi are o filosofie de viata (…) care exclude rationalismul ingust – exclusivist si care integreaza dimensiunea religoasa si destinatala a omului alaturi de ratiune. De la inaltimea celebritatii sale, Andrei Serban se prezinta in fata oamenilor in mod simplu si direct. Are o autoritate reala, pe care o foloseste normal si fara nici o emfaza. E simplu, direct, comunicativ”.
Apoi, Marta Petreu reda, intr-un mod cuceritor, secvente din ceea ce s-a intamplat la Cluj-Napoca si nu numai in timpul sederii si „lucrului” lui Andrei Serban, reusind un portret admirabil… Apropo de cautarea unor hale nefolosite dar, eventual, bune pentru spectacole: „Ultima tentativa a fost taman la Turda, unde am vizitat fosta fabrica de bere, atat de pustie incat nici sobolani nu mai are. „Un loc asezat”, vorba lui Andrei Serban, „in mijlocul nimicului”… cu un pod „elisabetan” splendid, care i-a cazut cu tronc. Tot la Turda l-am vazut surazand, fasci nat, de spectacolul insolit, de o gratie a la Rousseau-Vamesul, al unor copii care jucau tenis intr-o sala a minei de sare. Si tot aici, in salina, suspendati pe muchea haului negru din sala mare, a murmurat: „Aici am sa montez Infernul, d-le Vartic (directorul Nationalului clujean – n.r.)”. Nu stiu daca va monta vreodata Dante sau Ibsen la… Turda, dar stiu ca palatul tiganesc din marginea orasului l-a uluit intr-un asemenea hal, incat a cerut sa fie fotografiat in fata lui”, isi incheie Marta Petreu articolul intitulat „Vrajitorul”.
Ei bine, n-a fost destul. De aceea, intr-un amplu interviu, aceeasi scriitoare il descoase cu de-amanuntul, meticulos, pe Andrei Serban, astfel ca, „asediat” complet, marele regizor i se destainuie acesteia facand declaratii care de care mai interesante pentru viziunea si „filosofia” lui: „Ceea ce ne deosebeste de animal, este constiinta (…) Cred ca este o lista de educare la nivelul emotiei, prea mult s-a pus in educatie accentul pe scolirea trupului sau a capului, ignorand educarea sufletului (…) trebuie sa revin in oras, in lume, in mijlocul vietii, nu in insula, ci in viata de fiecare zi”. Declaratii scoase in relief de autoare au menirea sa atraga atentia cititorilor asupra lor.
„Dosarul” este, insa, mult mai complet. Parte a „strategiei” elaborate, Eugenia Sarvari, de la secretariatul literar al Teatrului National, il ia si ea in primire pe regizor, tinandu-l „sub observatie” la „lucru”, rezultand, de asemenea, un text incitant cu un titlu luat chiar din declaratiile lui Andrei Serban: „Teatrul e ca in viata, dar mai mult”. Apoi, Eugenia Sarvari reconstituie fidel mersul si atmosfera de la Casa „Tranzit”, unde s-au desfasurat dezbaterile din „Master class”.
Vine dupa aceea, randul Laurei Pavel Teutisan, cu articolul ei „Empatie si distantare – „serbarile galante” ale lui Andrei Serban”, text la fel de captivant si atatator chiar si numai citind subtitlurile: „Mitul Serban”; „Antipostmodernul in cautarea esentei teatrului; „Dualitatea temperamentala si vizionara”; „Opera ca teatru total”.
Nu, nu s-a incheiat „asaltul” asupra regizorului. In drum spre Arcadia, chiar in masina, Roxana Croitoru, o alta publicista cunoscuta din secretariatul literar al Nationalului clujean, l-a provocat la o conferinta asupra anilor de actorie, „marcati de personalitatea lui Fintesteanu” declara Andrei Serban; dar si despre profesorii de regie: „De la Sanda Manu am invatat sa folosim analiza mentala. Ne-a invatat sa gandim”.
Regizorul a emis si opinii despre Aureliu Manea, coleg la sectia de regie cu el: „Manea ar fi putut deveni un mare actor de film, daca cineva l-ar fi folosit. N-am vazut niciodata pe cineva jucand cu fanatismul si daruirea dementa a lui Manea, in afara poate de Emil Bota”.
Sunt texte de o mare forta intelectuala si sugestie magica, la care se mai adauga si cel al lui Calin Teutisan „Visul fantastic a lui Ivanov”; si, desigur, cel al lui Andrei Serban insusi, „Amintiri imaginare”, un fragment din volumul de memorii in curs de aparitie la „Polirom”, amintiri care de care mai fascinante, volum pe care-l asteptam cu nerabdare…
Asa incat, numarul 7-8 al revistei „Apostrof”, in totalitatea lui – caci n-a abandonat rubricile consacrate -, este ca un volum de aventuri pe care-l citesti pe nerasuflate.
