4.2 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăSpecialRegele Iordaniei: Romania, poarta Iordaniei spre UE

Regele Iordaniei: Romania, poarta Iordaniei spre UE

Regele Abdullah al II-lea al Regatului Hasemit al Iordaniei se afla in Romania intr-o vizita de doua zile, prilej cu care a acceptat sa ofere un interviu in exclusivitate "Romaniei libere". Este a doua vizita a sefului statului iordanian in Romania si survine celei efectuate de presedintele Basescu in 2005 la Amman.

» Majestatea Voastra, suntem onorati sa va avem la Bucuresti. Ce va asteptati sa aduca aceasta vizita in privinta relatiilor romano-iordaniene?

Sunt incantat sa ma aflu din nou in Romania. Am vizitat tara dumneavoastra pentru prima oara in 2004 si, ulterior, presedintele Basescu a vizitat Iordania in 2005. Aceste vizite si alte raporturi si legaturi la diferite niveluri au contribuit la intarirea relatiei bilaterale unice dintre tarile noastre.
Legaturile noastre cu Romania au fost intotdeauna calde si prietenoase si privesc afaceri culturale, sociale, politice si economice. Romania reprezinta astazi poarta Iordaniei spre estul Europei – singura noastra ambasada in regiune este aici, in Bucuresti – si reprezinta, totodata, o poarta spre tarile Uniunii Europene pentru multi investitori iordanieni care se afla aici. In aceeasi masura, Iordania este poarta naturala spre Orientul Mijlociu a Romaniei si planuiesc sa particip impreuna cu Excelenta Sa presedintele Basescu la semnarea catorva acorduri care vor impulsiona relatiile dintre noi in ceea ce priveste comertul si investitiile, printre alte domenii de cooperare.
Ma aflu in Romania pentru ca pretuiesc relatia noastra cu tara dumneavoastra, pentru ca eu cred ca putem face mult mai multe impreuna si pentru ca vreau sa discut cu presedintele Basescu ce pasi trebuie sa facem pentru a intari cooperarea si legaturile dintre Romania si Iordania.

» In general, romanii stiu despre Iordania ca foarte multi iordanieni au studiat aici. Ce ne puteti spune despre, iordanienii de origine romana?
Da, mii de iordanieni au studiat in universitati romanesti. si mii de parteneri ai lor romani au ales Iordania ca un al doilea camin, iar acum exista mii de iordanieni care sunt pe jumatate romani. Exista asadar legaturi puternice, umane si culturale, intre tarile noastre.

» Se spune ca la nivelul serviciilor secrete cooperarea romano-iordaniana este excelenta. Sunt aceste relatii atat de bune?
Ceea ce vreau sa spun in aceasta privinta este ca Iordania este un aparator al pacii si securitatii globale si, prin urmare, cooperam cu acei membri ai comunitatii internationale care impartasesc acelasi obiectiv si incearca sa il promoveze. Serviciile noastre de securitate sunt profesioniste si o sursa de mandrie pentru iordanieni. Ei isi slujesc tara cu un grad mare de profesionalism, integritate si devotament. si sunt mandru sa afirm ca munca lor grea a ajutat la salvarea de vieti omenesti in Iordania, in lumea araba, in Europa si in alte parti ale lumii.

» Situatia din Orientul Mijlociu este foarte tensionata in aceste zile si Iordania este in prima linie, extrem de expusa. Ce se poate face, Majestate, pentru reluarea procesului de pace?
Revenirea imediata la negocieri serioase intre israelieni si palestinieni. Conflictul dintre palestinieni si israelieni trebuie rezolvat pe baza solutiei a doua state. Nu ne mai putem permite sa intram intr-un proces cu final deschis. Am avut prea multa vreme parte de asa ceva si acum toti stim de ce e nevoie pentru ca acest conflict sa se incheie: o solutie cu doua state care sa garanteze acceptarea
statului Israel si sa respecte dreptul palestinienilor de a avea un stat. Acest lucru este, in principiu, ceea ce Initiativa Araba de Pace ofera. Timpul nu este de partea noastra si trebuie sa ne miscam repede, sa aducem partile inapoi pe cursul firesc. Aici, comunitatea internationala trebuie sa joace un rol eficient in reluarea si derularea acestor negocieri. Israelul trebuie sa aleaga si sa decida daca vrea sa obtina pacea cu vecinii sai si sa aiba relatii normale cu ei, sau daca vrea sa continue sa traiasca in aceasta mentalitate de fortareata.
Nu este suficient ca Israelul sa-si declare angajamentul fata de procesul de pace. Cum spuneam, timpul pentru proces a trecut demult. Este timpul pentru un angajament pentru obtinerea unui acord de pace final, intemeiat pe solutia a doua state. E vremea pentru negocieri serioase pentru obtinerea unei solutii definitive si pentru actiuni concrete in teren, pentru imbunatatirea calitatii vietii de zi cu zi a palestinienilor din Cisiordania si Gaza. E timpul ca Israelul sa inceteze constructia de noi colonii, sa inceteze incercarile de a schimba caracterul istoric al Ierusalimului, sa inceteze actiunile unilaterale destinate modificarii faptelor in teren.

» Ce poate face Iordania pentru a aduce Israelul si Autoritatea Palestiniana inapoi la masa negocierilor?
Din nou, cele doua parti, ele insele, si in special Israelul trebuie sa dovedeasca vointa politica pentru pace. Noi, in Iordania, am facut tot ceea ce am putut pentru a ajuta la incheierea acestui conflict, pe temeiul faptului ca noi credem ca in acest fel se poate asigura o pace extinsa si durabila. si vom continua sa facem acelasi lucru. Am lucrat indeaproape cu statele arabe, in special cu Arabia Saudita, pentru a promova viziunea araba a pacii, care este detaliata in Initiativa Araba de Pace, pentru a sustine eforturile Egiptului de realizare a reconcilierii palestiniene, pentru a sprijini Autoritatea Palestiniana si, desigur, pentru a alina suferintele umane profunde din teritoriile palestiniene. Am sustinut constructia institutionala palestiniana. si, desigur, ne folosim in mod regulat, de cate ori putem, bunele oficii pentru a incuraja comunitatea internationala sa se implice in realizarea pacii. Dar, in cele din urma, vointa politica trebuie sa vina de la partile implicate.

» Fostul ambasador american la ONU John Bolton a scris recent un articol in "Washington Post", in care afirma ca solutia a doua state nu functioneaza si ca ar fi mai bine daca Cisiordania ar reveni Iordaniei, iar Gaza, Egiptului. Ce ati raspunde unaei asemenea propuneri?
As raspunde foarte simplu: nu. Acesta nu poate fi nici macar un subiect de discutie. Solutia a doua state este singurul mod de a rezolva conflictul si de a obtine o pace extinsa in regiune. Statele Unite, Europa, lumea araba si, mai important, palestinienii si chiar multi lideri israelieni recunosc faptul ca Orientul Mijlociu nu va avea pacea pe care o merita pana cand nu se va incheia ocupatia israeliana, astfel incat sa se lase loc pentru aparitia unui stat palestinian. Asa ca dati-mi voie sa subliniez inca o data ca singurul rol pe care il va juca Iordania in Cisiordania este sa ajute poporul palestinian sa isi construiasca propriul stat.

» Statele Unite sunt extrem de preocupate de posibilitatea ca Iranul sa achizitioneze arme nucleare si par foarte hotarate sa impiedice acest lucru. Care sunt sentimentele in tara dumneavoastra si in lumea araba in legatura cu aceasta problema?
Sentimentul in Iordania este ca ne dorim o regiune libera de arme de distrugere in masa. Orice stat cu capacitati nucleare – pentru orice scopuri, civile ori militare – ar trebui sa adere la tratatele si conventiile internationale privitoare la proliferarea armelor nucleare si dezvoltarea capacitatilor nucleare. Acestea fiind spuse, noi credem ca actuala criza internationala legata de capacitatile nucleare ale Iranului trebuie sa-si gaseasca o solutie diplomatica, una care sa contribuie la stabilitatea regiunii si sa asigure echilibrul relatiilor regionale. Regiunea noastra nu isi poate permite inca un conflict costisitor. Ne dorim o regiune pasnica, in care relatiile dintre toate statele sa fie bazate pe respectul reciproc si pe noninterventia in afacerile interne ale oricarui alt stat.

 

 

BIOGRAFIE: Regele Abdullah al II-lea, un militar de cariera
Regele Abdullah al II-lea Ibn Al Hussein a devenit regele Regatului Hasemit al Iordaniei pe 7 februarie 1999, in ziua mortii tatalui sau, regele Hussein. Este cel mai in varsta dintre cei cinci fii ai regelui Hussein si, prin traditie, se considera ca reprezinta cea de-a 43-a generatie de descendenti directi ai profetului Mohamed. Hasemitii se revendica a fi urmasi ai fiicei profetului Mohamed Fatima. Ascensiunea sa pe tronul Regatului Hasemit a fost considerata o surpriza la vremea respectiva. In ultimele sale zile de viata, pe 24 ianuarie 1999, regele Hussein l-a numit pe Abdullah Print al Coroanei si succesor la tron, inlocuindu-l pe cel care detinuse titlul pana atunci, fratele lui Hussein, Hassan.

Educatia regelui Abdullah este una occidentala, printul urmand cursurile unor scoli si colegii din Marea Britanie si Statele Unite inainte de a se inscrie la Academia Militara Regala Sandhurst (Marea Britanie), iar dupa absolvire a servit in cadrul Regimentului Regal de Husari al armatei britanice. Regele detine in continuare gradul de colonel-sef al regimentului de tancuri de Dragoni Usori al armatei britanice. In noiembrie 1993, printul Abdullah a devenit comandantul fortelor speciale ale armatei iordaniene, iar in 1998 a devenit comandantul Comandamentului de Operatiuni Speciale, cu gradul de general-maior. Dupa urcarea pe tron, Abdullah a devenit comandantul suprem al armatei iordaniene, cu gradul de maresal.

De la urcarea pe tron, regele Abdulah al II-lea a demarat un program de liberalizare economica si politica, ce a dus la o crestere economica anuala de 6%. Pe plan politic, principalul partid de opozitie este Frontul Actiunii Islamice, formatiune nascuta din Fratia Musulmana, la fel ca Hamas-ul palestinian.
Din 1993 este casatorit cu regina Rania, cunoscuta pe plan mondial drept o promotoare a drepturilor femeilor, Iordania fiind considerata una dintre cele mai liberale tari arabe. Cei doi au patru copii, doi baieti si doua fete.
Printre pasiunile regelui Abdullah se numara scufundarile, parasutismul, cursele de masini, sporturile nautice, dar si colectionarea de arme vechi.

Cele mai citite

Ursula von der Leyen vrea pragmatism în fața lui Donald Trump și relații bune cu India și China

Pragmatism în fața revenirii lui Donald Trump la putere, o mână întinsă către China și o călătorie anunțată în India - președintele Comisiei Europene,...

Noua monedă meme a lui Trump urcă în prima sa zi de mandat

Noul token cripto al președintelui american Donald Trump a urcat luni la peste 10 miliarde de dolari în valoarea de piață Lansat vineri seara, așa-numitul...

Antena 1 a hotărât cine îi va lua locul Andreei Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”

Antena 1 se pregătește să lanseze sezonul 21 al show-ului „Te cunosc de undeva”, o ediție care aduce schimbări notabile. Ilona Brezoianu îi ia...
Ultima oră
Pe aceeași temă