De cand scrutinele electorale bat la usa, aud din ce in ce mai des ca jurnalistii prea vad lucrurile in negru, iar spiritul lor critic ar trebui exersat daca nu la comanda, atunci musai cu doza de optimism la purtator. Ceva de genul "critica doar daca ai solutii", pe principiul stravechi, deloc aplicabil in cazul de fata, "nu darama daca nu ai ce pune in loc". Nu de alta, dar cine te crezi, tu, jurnalist ne-mogul, sa-ti permiti sa te joci cu starea de spirit a romanilor si sa dai de pamant cu munca celor care transpira ani la randul, pe bani grei, ca sa manipuleze bizonul cu drept de vot in directia dorita?
Tipul acesta de discurs ambalat mai mult sau mai putin elegant seamana, de fapt, cu apelul la consens al epocii Iliescu. Acelasi cliseu a generat si linistea asurzitoare din timpul guvernarii Nastase.
Sa nu fim naivi, acest tip de "sfat" nu apare intamplator, doar pentru ca romanii, sastisiti de scandaluri, nu vor sa mai iasa la vot. Urmeaza doi ani electorali grei. In 2008 ar trebui sa avem alegeri locale si generale, iar in 2009 – un scrutin prezidential si unul in care sa ne realegem europarlamentarii.
Cine are nevoie de liniste si consens intr-o tara in care romanii au votat, de fapt, schimbarea si tepele din Piata Victoriei, si, in plan secundar, alianta care le-a promis? Dreptatea se lasa asteptata, nici de adevar n-au prea avut parte, din motive obiective sau subiective. Cine are nevoie de jurnalisti partizani sau critic-optimisti? Romanii in nici un caz. Romanilor nu trebuie sa li se indice castigatorii coronitelor, corigentii sau repetentii, ci trebuie sa li se prezinte faptele, asa cum au fost. Romanii sunt destul de destepti sa judece singuri. Vor incerca sa-i "abureasca", suficient, activistii partidelor. Presa n-ar trebui sa se alature acestui demers. Admit ca media – avida de tiraje sau ratinguri – sare calul adesea, face din tantar armasar si uneori impune false teme pe agenda populatiei sau a guvernantilor. E adevarat si faptul ca presa se supune cu prea multa usurinta, neconditionat sau chiar cu exces de zel, intereselor sugerate – cand nu sunt chiar dictate – de patroni, in dauna interesului public. Admit ca exista si destula lipsa de profesionalism in breasla, greu de surmontat in batalia cu secundele, minutele, orele avute la dispozitie pana cand produsul jurnalistic ajunge la public. Cunosc si multe alte circumstante atenuante sau agravante care fac din unele demersuri jurnalistice rasunatoare esecuri sau produse mediocre.
In ciuda acestor neajunsuri, presa mai are resurse pentru demersuri jurnalistice corecte. In 2004, pe fondul tacerii si complicitatii rusinoase a pietei media, o mana de jurnalisti au decis sa faca o presa militanta, chiar daca militantismul contravenea, cel putin teoretic, deontologiei. Astazi e nevoie de altceva. In galagia generala, in care fiecare tabara politica are jurnalisti "de casa", iar acestia denunta galagios partidele adverse, este nevoie de un demers de buna-credinta, echilibrat, care sa scaneze scena politica si sa o prezinte romanilor asa cum este ea. E nevoie de spirit critic, adesea neoptimist, pentru a spune adevaruri fara menajamente despre practicile clasei politice actuale. "Ai nostri" nu sunt mai buni decat "ai lor" doar fiindca sunt "ai nostri". Nu-i mai putin adevarat, alta clasa politica n-avem. Inca. Implicit, o sa votam raul pe care-l vom aprecia, corect sau gresit, ca fiind cel mai mic. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa gasim taria sa spunem, ori de cate ori asa stau lucrurile, ca regele e gol sau ca minciuna sta cu el la masa.
