Marina Eforie Nord va găzdui miercuri, 11 iunie 2014, festivitatea de deschidere a celui mai mare eveniment sportiv de yachturi cu vele, organizat până acum pe litoralul vestic al Mării Negre: Regata Internaţională Poseidon-Kaliakria Cup 2014.
Regata Internaţională Poseidon-Kaliakria Cup a rezultat din asocierea a două competiţii de tradiţie de pe litoralul vestic al Mării Negre, Regatta Poseidon – susţinută timp de trei ani consecutiv de Asociaţia Black Sea Sailing (asociaţia română a proprietarilor de yachturi) – şi Kaliakria Cup, lansată în urmă cu şapte ani, de către Morski Klub Balchik şi Kaliakria Resort – Bulgaria.
Regalul nautic, ce va lua startul pe 12 iunie din Marina Eforie Nord, marchează totodată, prin Regata Poseidon, şi prima etapă dintr-o serie de cinci regate ce constituie Ediţia 2014 a Samsung Romania Cup, cea mai importantă competiţie de yachturi cu vele înscrisă în calendarul sportiv al Federaţiei Române de Yachting (FRY), la secţiunea offshore. Regata Poseidon face parte din calendarul competiţional al anului 2014, alăturându-se altor evenimente de gen desfăşurate în Marea Neagră şi incluse în Trofeul Black Sea Sailing 2014, compus din 2 etape: Regata Poseidon (11-13 iunie 2014) și Regata Callatis (29-31 august 2014), care împreună cu alte 3 etape – Regata Regina Maria (27-29 iunie 2014), Regata Beneteau (18-20 iulie 2014) şi Regata Bricul Mircea (15-17 august 2014) – formează Samsung Romania Cup 2014, organizată în parteneriat cu Life Harbour şi Yacht Club Regal Român.
La startul regatei, ce se va da joi, 12 iunie, în largul Marinei Eforie, şi-au anunţat participarea mai mult de 35 de yachturi cu vele şi peste 250 de performeri. Competiţia se desfăşoară conform prescripţiilor ISAF, la clasele Racer, Cruiser şi o clasă non-formală – Rally Class, pentru yachturile de agrement neclasificate. Conform programului, Regata Internaţională Poseidon-Kaliakria Cup va avea două etape de competiţie inshore, la Eforie şi Balchik, cu o etapă intermediară de cursă offshore, pe distanţa de peste 60 de mile marine, între Eforie Nord şi Balchik. Regata Internaţională Poseidon-Kaliakria Cup este guvernată de Regulamentul de Navigaţie (ISAF RRS 2013-2016), regulamentele ORC şi IRC, de prescripţiile de navigaţie ale federaţiilor naţionale de yachting din România și Bulgaria (FRY şi BULSAF) şi de instrucţiunile de cursă specifice pentru regată şi se desfăşoară conform calendarelor competiţionale offshore ale Federaţiei Române de Yachting şi Federaţiei Bulgare de Yachting.
Consecințe
Un sport mai accesibil și mai provocator
Organizatorii şi sponsorii asigură servicii gratuite de acostare în Marina Eforie Nord şi Marina Balchik pentru toate yachturile participante. Regata Internaţională Poseidon-Kaliakria Cup 2014 este organizată pentru prima dată, în cadrul unui parteneriat recent statuat între Asociaţia Black Sea Sailing – România şi Clubul Nautic Român, în asociere cu Morski Klub Balchik şi Kaliakria Resort – Bulgaria. Reprezentanţii autorităţii organizatoare cred că prin unirea forţelor partenerilor români şi bulgari, pentru realizarea primei ediţii a competiţiei de yachturi cu vele Regata Internaţională Poseidon-Kaliakria Cup, yachtingul competiţional şi de loisir de la Marea Neagră va deveni mai interesant, mai accesibil şi mai provocator