Partidele tradiţionale sunt în stare de şoc, după ce formaţiunea populistă de dreapta a obţinut un rezultat spectaculos la alegerile regionale din Hessa.
Analiza rezultatului municipalelor care au avut loc în Hesse şi pronosticurile pentru cele trei mari voturi regionale de duminică în Saxa-Anhalt, în Bade-Würtemberg şi în Rhénania-Palatinat, arată că pe eşichierul politic german s-ar putea instala o nouă forţă politică. AfD (Alternativa pentru Germania), noul partid la dreapta CDU-CSU a făcut o penetrare spectaculoasă în Hesse, dublând Verzii şi devenind, pentru acest scrutin, a treia forţă politică din ţară.
Sondajele arată că tendinţa riscă să se confirme şi la alegerile regionale din 13 martie, ultimul test înaintea cursei pentru Cancelarie, în 2017. Fondat pe criza euro de Bernd Lucke, profesor de economie asistat de alţi intelectuali de dreapta care cer ieşirea Germaniei din zona euro, AfD a fost iniţial mai mult un fenomen mediatic şi nu o forţă politică, aptă să deranjeze tabieturile partidelor tradiţionale. Dar, acum şase luni, partidul s-a debarasat de fondatorii săi mai moderați, printre care Bernd Lucke, pentru a se radicaliza şi a adoptat un credo net xenofob cerând în special ca poliţia de frontieră să tragă asupra refugiaţilor care încearcă să intre clandestin în Germania. După ce cancelarul Angela Merkel a decis să deschidă porţile ţării sale migranţilor, la începutul toamnei trecute, AfD a folosit criza migraţiei transformând-o în tema sa aproape unică. Primul triumf s-a arătat în comunităţile din Hesse, evidenţiind o formaţiune populistă emergentă.
În faţa acestui succes, tenorii partidelor tradiţionale caută să-şi păstreze calmul şi să considere că este un simplu puseu de febră. Votul AfD nu este unul de adeziune, ci un strigăt de protest şi mai ales de angoasă faţă de venirea a peste 1 milion de refugiaţi anul trecut. Electoratul său este volatil şi personalul politic nu este foarte convingător şi chiar liderul AfD, Frauke Petry este foarte controversată în interiorul propriului partid.
O nouă eră politică periculoasă
Eseul „Germania intră într-o nouă eră politică periculoasă“, apărut în Spiegel sub semnătura lui Dirk Kurbjuweit, arată că stabilitatea a fost utilizată pentru definirea sistemului politic în Germania, dar criza refugiaţilor a schimbat fundamental peisajul unei părţi a ţării şi a erodat centrele tradiţionale ale puterii. Semnatarul se întreabă ce se petrece în Germania, care acum şapte sau opt luni era o ţară diferită de cea de astăzi. Nu erau probleme politice controversate care cereau o acţiune imediată, și leadershipul cancelarului Angela Merkel era de necontestat. Era calm şi confortabil până când refugiaţii au început să aflueze în Europa şi liniştea ţării s-a sfârşit curând. De atunci, izbucnirile xenofobe dezgustătoare s-au succedat rapid, un partid populist de dreapta este pe cale să obţină locuri în mai multe parlamente naţionale, Merkel a obţinut aprobarea centrului-dreapta, a social-democraţilor şi a Verzilor, unii conservatori vor să o înlăture şi statul este debusolat.
Criza refugiaţilor a provocat o ruptură importantă, dar autorul eseului precizează că, într-un viitor apropiat, Constituţia germană şi instituţiile ţării nu vor fi puse în discuţie. În schimb, convenţiile ce reacţionează la interacţiunile politice în Germania sunt pe cale să se schimbe cu o viteză incredibilă. Iar o criză a reprezentării este acompaniată de seisme în sistemul partidelor politice.
În democraţiile moderne, politica se derulează într-un spaţiu al dublei reprezentări. Politicienii îşi reprezintă electorii în Parlamente şi în guverne, în timp ce între alegeri pot exercita o influenţă asupra dezbaterii publice, în principal prin reprezentarea în media. Kurbjuweit arată că tabloide ca Bild funcţionează ca „vocea poporului“ în timp ce prin Die Zeit vorbesc intelectualii. În realitate, este vorba de două elite care îşi vorbesc – politicienii şi jurnaliştii. Şi, în pofida unui dezacord, politicienii şi ziariştii au putut găsi un teren de înţelegere şi să facă posibil un compromis.
Pilonii politici
Cei doi piloni ai reprezentării politice în Germania au fost întotdeauna creştin-democraţii (CDU) (ca şi partidul frate bavarez, Uniunea creştin-socială, CSU), de o parte, şi social-democraţii (SPD), de altă parte. Decenii la rând, cele două partide au fost în măsură să reprezinte diferitele poziţii atât de partea stângii, cât şi a dreptei spectrului politic. Şi au făcut-o într-un peisaj mediatic, care la rândul său era divizat la stânga şi la dreapta, fiecare tabără deservind un public ce împărtăşea aceleaşi idei. Pentru că cele două medii au început să se fragmenteze în cursul ultimilor ani, cele două mari partide germane au început să se diminueze şi rezultatul a fost apariţia mai multor partide. Apoi a venit Angela Merkel, care a reuşit să transforme CDU într-un amalgam verde-liberal-social-democrat, având un conservatorism în partid. Când refugiaţii au început să aflueze, Merkel a făcut să mişte lucrurile şi a semnalat că Germania poate rămâne germană şi creştină.
Tensiuni CDU-CSU
Dar, CSU are în vedere contestarea la Curtea Constituţională a politicii cancelarului faţă de refugiaţi. Liderul SPD, Sigmar Gabriel, a declarat recent că statul trebuie să facă mai mult pentru germani, o poziţie care va găsi un larg acord între partizanii dreptei populiste „Alternativa pentru Germania“ (AfD). Pentru că Merkel i-a abandonat pe cei din aripa dreaptă a CDU, AfD a umplut vidul şi a fost stimulat de criza refugiaţilor. De partea stângă, paşii falşi ai SPD şi emergenţa Partidului de extremă-stânga în 2007 a fragmentat la jumătate spectrul stângii. AfD se pregăteşte să facă acelaşi lucru la dreapta. Profită de Internet, transformând în voci tendinţele şi canalele xenofobe online. Dacă succesul acestei formaţiuni se dovedeşte durabil, Germania se va regăsi cu un spectru politic care este mai apropiat de norma europeană, dar nepotrivit cu istoria ţării.
AfD ocupă locuri în patru parlamente regionale, două în Vest şi două în Est şi, potrivit previziunilor pentru alegerile de duminică, ar putea ocupa fotolii în alte trei astfel de parlamente.
