2.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialReforma învăţământului s-a blocat în Delta Dunării

Reforma învăţământului s-a blocat în Delta Dunării

Noua lege a educaţiei nu poate reforma învăţământul din Delta Dunării.

Doru Căpriţă, inspector ge­neral al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Tulcea, a declarat că în Delta Dunării se va derula, şi în noul an şcolar, învăţământul simultan. „În satele din Deltă vom respecta prevederea din noua lege a învăţământului privind organizarea claselor cu cel puţin 12 elevi, numai că, în majoritatea  şcolilor din această zonă, vor exista doar câte o clasă pentru învăţământul primar şi una pentru gimnaziu, în care sunt cuprinşi copii din toate cele patru clase ale fiecărui ci­clu. Nu avem soluţie de transport pentru elevi în câteva localităţi din Deltă şi nici de găzduire a acestora în internate pentru a renunţa la învăţământul simultan care se desfăşoară de foarte mulţi ani în această zonă”, a spus acesta.

Învăţământul la distanţă, ignorat

Deputatul din colegiul Delta Dunării Mihai Stroe, fost ins­pector general şcolar în judeţul Tulcea,  a propus, în urmă cu un an, înlocuirea învăţământului simultan cu un sistem de învăţământ la distanţă care se practică în unele zone ale Statelor Unite ale Americii. Propunerea parlamentarului nu a fost luată în serios de autorităţile locale şi de Ministerul Educaţiei. „Cheltuiala pentru implementarea acestui sistem este foarte mică. Învăţământul la distanţă ar fi benefic în satele izolate din Deltă şi din Munţii Apuseni. Majoritatea şcolilor din respectivele zone au acces la internet, cadrele didactice şi elevii ştiu să utilizeze calculatorul sau, dacă nu au suficiente cunoştinţe în acest sens, le pot dobândi foarte repede. Trebuie achiziţionat un sistem  de interconectare la internet a şcolilor din zonă şi să fie achiziţionate manuale şcolare în format electronic.

Acest tip de învăţământ se practică în două forme: în şcoli, sub supravegherea cadrelor didactrice, iar predarea şi evaluarea elevilor se fac centralizat prin intermediul reţelei de internet sau la domiciliul elevului, sub supravegherea părinţilor. După ce  se achiziţionează logistica şi manualele, trebuie să se opteze pentru una din cele două forme şi procesul de învăţământ poate începe chiar dacă nu sunt cadre didactice calificate în fiecare şcoală, iar numărul elevilor în clase este foarte mic”, a spus deputatul. Parlamentarul Mihai Stroe a mai spus că în timpul mandatului său de inspector general şcolar au fost cumpărate bărci cu motor pentru majoritatea şcolilor din Delta Dunării, ce urmau să fie utilizate la naveta elevilor din satele mici la şcolile din reşedinţa de comună. Aceste mijloace navale de transport stau neutilizate pentru că şcolile nu au fonduri pentru angajarea unor barcagii calificaţi pentru asigurarea transportului în siguranţă al copiilor.

Reforma, boicotată de primari

Inspectorul general Căpriţă a mai declarat că anul acesta nu se mai pot angaja suplinitori care au luat note sub 5 la examenul de titularizare, cum se întâmpla în anii anteriori. „Din acest motiv va fi şi mai greu să asigurăm cadre didacticce pentru cursurile simultane din şcolile din Deltă”, a precizat acesta.

Prefectul judeţului Tulcea, Vasile Gudu, susţine că „primarii din Deltă şi din celelalte localităţi ale judeţului se opun desfiinţării şcolilor neperformante cu puţini elevi, invocând imposibilitatea de a organiza transportul elevilor pentru navetă. Primarii au aliaţi părinţii elevilor, care se opun, de asemenea, reorganizării şcolilor conform noii legi a învăţământului, deşi sunt conştienţi că cei care pierd sunt copiii lor, care nu beneficiază de un sistem performant de educaţie”.   Text Box:

 

Cele mai citite

Bugetul 2025: 235 de proiecte majore, cu o valoare totală de 330 miliarde lei

Guvernul lucrează la redactarea bugetului de stat pentru anul 2025, cu accent semnificativ pe investițiile publice Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că bugetul de anul...

Emisiile de CO2 asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030 fără inovații energetice și tehnologice

Adoptarea pe scară largă a hardware-ului pentru Inteligență Artificială (AI) în centrele de date, fără implementarea unor soluții inovatoare în domeniul energetic și tehnologic,...

Rusia a lovit pentru prima dată Ucraina cu o rachetă balistică intercontinentală

Kremlinul refuză să comenteze acuzația Ucrainei Rusia a lansat, joi, o rachetă balistică intercontinentală în timpul unui atac asupra Ucrainei, au declarat forțele aeriene ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă