Cetăţenii islandezi au respins prin vot, duminică, un nou plan al autorităţilor de la Reykjavik de a plăti eşalonat Marii Britanii şi Olandei pierderile de nu mai puţin de 4 miliarde de euro suferite de aceste ţări din cauza prăbuşirii sistemului bancar islandez, crah survenit în 2008, informează BBC.
Rezultatele parţiale ale acestui referendum indică o victorie cu 58 la sută a celor care au răspuns „nu” la intenţiile Guvernului. „Oamenii au ales cea mai proastă opţiune”, este reacţia premierului Islandei, Johanna Sigurdardottir.
„Nu plătim greşelile băncilor”
Planul era ca Islanda să plătească cele 4 miliarde într-o perioadă de 30 de ani, între 2016 şi 2046, cu diferite dobânzi – 3,3 la sută pentru Marea Britanie şi 3 la sută pentru Olanda.
Însă islandezii s-au opus, aşa cum au făcut-o şi la referendumul similar organizat în martie 2010, cu diferenţa că tabăra opozanţilor a fost zdrobitoarea atunci, numărând 93 la sută din totalul voturilor. Structurarea propusă islandezilor anul trecut urmărea plata datoriei între 2016 şi 2024, cu o dobândă de 5,5 la sută.
Dar majoritatea votanţilor a considerat că nu trebuie să plătească pentru greşeşlile unei bănci şi că o asemenea reparaţie financiară faţă de Marea Britanie şi Olanda ar atârna mult prea greu pe bugetul islandezilor. Conducerea de la Reykjavik a transmis că, în situaţia dată, nu va mai încerca un al treilea referendum.
Lupta continuă în justiţie
Subiectul este însă departe de a fi încheiat pentru că autorităţile din Marea Britanie şi Olanda ameninţă cu acţionarea Islandei în justiţie în faţa unei curţi internaţionale.
Insula nordică riscă foarte mult în condiţiile date. Aderarea la Uniunea Europeană devine improbabilă, la fel ca şi posibilitatea finanţării datoriilor prin credit extern.
Scandalul „Icesave”
Necazul a început în 2008, când banca islandeză Landsbanki – care deţinea conturi de economii în Marea Britanie şi Olanda sub numele „Icesave” – a dat faliment. 400.000 de britanici şi batavi – cu economii cumulate de circa 4 miliarde de euro – au rămas fără bani şi au fost compensaţi de guvernele naţionale.
Sub presiunea diplomatică exercitată de Marea Britanie şi Olanda, parlamentul islandez a votat o lege care prevedea despăgubirea celor două ţări. Însă preşedintele Olafur Ragnar Grimsson a refuzat să o semneze, ajungându-se astfel la primul refedendum, cel din 2010.
Ţara „Celui mai bun partid”
Atitudinea cetăţenilor islandezi vizavi de această problemă nu este însă o surpriză într-o ţară în care un partid condus de un comediant a reuşit, în 2010, să câştige alegerile locale din capitala Reykjavik.
„Cel mai bun partid” a obţinut acest succes cu un program care amestectă discursul anti-elite şi soarta urşilor polari. De asemenea – deloc întâmplător – partidul fondat Jon Gnarr a militat împotriva politicienilor şi bancherilor, pe care i-a acuzat că au dărâmat economia Islandei, ruinată de prăbuşirea băncilor, în octombrie 2008.
