2.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialReferendum pentru modificarea Constituţiei odată cu alegerile pentru Parlament? | OPINIE

Referendum pentru modificarea Constituţiei odată cu alegerile pentru Parlament? | OPINIE

Coaliţia pentru Familie face presiuni, în diferite moduri, pentru ca odată cu alegerile parlamentare din 11 decembrie să aibă loc şi un referendum de modificare a Constituţiei, modificarea articolului 42, astfel încât căsătoria să poată avea loc exclusiv între un bărbat şi o femeie. Teoretic, acest lucru este încă posibil, căci referendumul poate fi convocat cu 20 de zile înaintea scrutinului (deci cel mai târziu la 21 noiembrie). Nu am să mă refer aici la obiecţiile de fond faţă de ideea de scrutin simultan, ci la câteva probleme practice pe care le-ar ridica organizarea ambelor scrutine în aceeaşi zi.

Prima întrebare este: pot fi organizate ambele scrutine în aceleaşi secţii de votare? Până acum am avut de două ori referendumuri (consultative) simultan cu diverse alegeri, ambele iniţiate de către preşedintele Băsescu. Prima dată, în 2007, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European, a avut loc un referendum privind trecerea la sistemul de vot majoritar pentru alegerea parlamentarilor; atunci (Guvernul fiind adversar preşedintelui) s-au organizat secţii de vot diferite, dar în aceleaşi localuri.

Apoi, în 2009 (cu un Guvern prieten preşedintelui), odată cu primul tur al alegerilor pentru preşedinte, a avut loc referendumul pentru trecerea la un Parlament unicameral format din 300 de deputaţi; de data aceasta, ambele scrutine s-au ținut în aceleaşi secţii. Numai că de atunci încoace au intervenit modificări atât în Legea referendumului (3/2000, modificată în 2014), cât şi în cea a alegerilor parlamentare (208/2015).

O primă problemă ar decurge din diferenţa dintre persoanele care au dreptul de a participa la fiecare scrutin. La alegerile parlamentare pot vota numai persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în raza circumscripţiei în care se află secţia de votare. La o secţie din Focşani poate vota un alegător din Odobeşti, dar nu şi unul din Mediaş. La referendum, poate vota, pe lista suplimentară, orice cetăţean aflat în altă localitate decât cea de domiciliu. Deci, la Focşani poate vota atât alegătorul din Odobeşti, cât şi cel din Mediaş. La referendumul din 2009 nu a existat această problemă, el fiind simultan cu alegeri prezidenţiale, unde regula este identică celei de la referendum (oricine poate vota în orice localitate).

De asemenea, la alegerile parlamentare pot vota, în fiecare secţie, operatorii de calculator, dacă au domiciliul sau reşedinţa pe raza circumscripţiei electorale. La referendum nu au această posibilitate, dacă au domiciliul în localitatea respectivă, dar pe raza altei secţii. Admit că s-ar putea folosi, în secţiile de vot, două rânduri de liste suplimentare, corespunzând celor două scrutine. Dar asta ar fi, evident, o mare sursă de erori şi de frustrări pentru alegătorii care vor constata că au drept de vot doar parţial.

O altă problemă ar constitui-o votul prin corespondenţă. Legea care îl reglementează (288/2015) se referă exclusiv la alegerile parlamentare. De altfel, nici nu ar exista, în 20 de zile, timpul necesar tipăririi şi transmiterii prin poştă a buletinelor de vot pentru referendum. Înseamnă că cei aproape 7.000 de cetăţeni care au depus cereri pentru a utiliza această modalitate de vot nu vor putea vota la referendum, fiind radiaţi din listele electorale din localitatea de reşedinţă.

Nu în ultimul rând, legile după care se desfăşoară cele două scrutine prevăd ore diferite de închidere a secţiilor de vot. Conform Legi alegerilor parlamentare, art. 82(3), „votarea începe la ora 7.00 şi are loc până la ora 21.00“. Legea referendumului, în schimb, prevede la art. 34: „Scrutinul se va deschide la ora 7.00 şi se va încheia la ora 23.00“. Aşadar, la ora 21.00 membrii birourilor de vot din secţii ar trebui să încheie votarea pentru parlamentare şi să sigileze ştampilele, dar alegătorii ar trebui să poată vota pentru referendum încă două ore.

Să nu-mi spuneţi că toate acestea se pot rezolva printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a legii referendumului emisă în plină campanie electorală. Nu de alta, dar ne amintim vara lui 2012. 

Cele mai citite

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...
Ultima oră
Pe aceeași temă