3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialREFERENDUM 2012. Korodi spune că absenteismul maghiar la vot s-a datorat acuzaţiilor...

REFERENDUM 2012. Korodi spune că absenteismul maghiar la vot s-a datorat acuzaţiilor nedrepte aduse comunităţii

Deputatul UDMR Korodi Attila a declarat, luni, că absenteismul maghiarilor la vot s-a datorat „acuzaţiilor nedrepte” aduse comunităţii maghiare de „actorii principali ai referendumului” şi nicidecum mesajelor lansate de Traian Băsescu şi de Viktor Orban, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deputatul UDMR Korodi Attila a afirmat că maghiarii, nemulţumiţi de acuzaţiile şi deciziile incorecte „într-o Europă normală”, care au fost luate de-a lungul anilor atât de preşedintele Traian Băsescu, cât şi de guvernarea Ponta, mai nou, au decis să nu participe la referendumul.

„Să construieşti o relaţie durează unul, doi, trei ani. La ora actuală, ne-am trezit într-un referendum care, dacă luăm părţile participante, actorii principali ai referendumului, anii trecuţi fiecare a adus câteva acuzaţii nedrepte comunităţii maghiare sau a luat decizii care nu erau corecte pentru comunitatea maghiară într-o Europă normală şi din cauza aceasta reacţia a fost de absenteism, de a ne îndepărta de această decizie, pentru că cei care erau actorii principali au adus, prin deciziile lor, prin declaraţiile lor, efecte negative comunităţii maghiare din România. Aceasta era baza de la care s-a plecat şi nu vorbim despre o decizie de la o zi la alta”, a spus Korodi.

Korodi a afirmat că tendinţa electoratului maghiar de a nu se prezenta la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu s-a putut observa încă de când au început pregătirile pentru consultarea cetăţenilor şi că reprezentanţii comunităţii maghiare au atenţionat asupra acestui aspect.

„Deja de la începutul referendumului tendinţa se observa şi actorii politici ştiau, noi, reprezentanţii comunităţii maghiare, am comunicat acest lucru, deci nu era o necunoscută”, a spus el.

Potrivit acestuia, nici îndemnul de neprezentare la vot al preşedintelui Traian Băsescu şi nici mesajul premierului ungar Orban Viktor nu au fost de natură să-i influenţeze pe alegătorii maghiari din România.

„Din analizele noastre, această tendinţă se vedea înainte ca preşedintele Băsescu să declare o cerere de neprezentare pentru cetăţenii din România, tocmai pe argumentele pe care le-am prezentat. Declaraţiile premierului Orban Viktor nu contează, au fost date într-un moment în care mass-media locală nu putea să le preia, mai ales dacă vorbim de cea care nu este legată de internet. De aceea eu cred că nu are nicio relevanţă, mai degrabă eu cred că premierul a mers pe un sentiment care se observa, care se vedea, politicianist desigur, această poziţie a comunităţii maghiare care era una foarte bine închegată”, a afirmat Korodi.

Participarea la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu a fost, în judeţul Harghita, de 13,6%, majoritatea celor care s-au prezentat la urne, adică 68,14%, votând pentru demiterea preşedintelui suspendat, arată rezultatele finale oferite de BEJ.

La referendumul privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu din 19 mai 2007, procentul de participare în Harghita a fost de 27,39.

Premierul Ungariei, Orban Viktor, a afirmat, sâmbătă, la Băile Tuşnad, la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, referitor la referendum, că le urează „românilor şi maghiarilor din România să aducă decizii bune, adică să nu ia nicio decizie”.

Cele mai citite

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă