3.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialReducerea pensiilor i-a scos pe bătrâni în stradă

Reducerea pensiilor i-a scos pe bătrâni în stradă

Un pensionar a încercat să îl bată pe prefectul de Bistriţa-Năsăud cu cârja.

Un grup de pensionari care a participat, miercuri, la protestul organizat în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud a forţat intrarea în instituţie. Oamenii au fost nemulţumiţi că prefectul judeţului, Cristian Florian, nu a venit să discute cu ei. Când, totuşi, Cristian Florian a coborât în mijlocul lor, un bărbat de 61 de ani, şchiop, a ridicat cârja să-l lovească. Barat de un jandarm, bătrânul nu s-a sfiit să-şi recunoască intenţia.

„Aceşti oameni merită loviţi. Am 6,7 milioane de lei pensie, dar dacă mi-o şi taie, rămân cu şase. Am 61 de ani, m-am pensionat din cauza bolii. Am lucrat 34 de ani. Am ridicat cârja pentru că nu am ştiut ce să mai fac, mă aduc oamenii aceştia la exasperare. Eu sunt contabil, dar, dacă aş fi ministrul Finanţelor, aş face mai mult ca el”, a declarat bătrânul. Protestatarii, peste 200 la număr, au ţipat pe toată durata protestului „Hoţii, hoţii”, „Unde-i Oltean, unde-i Liviu Rusu?”, „Porcilor ordinari!”, „Jos Guvernul! Jos Băsescu!!”, „Daţi-ne cianură, omorâţi-ne!”.  

Cele mai citite

Atenție la e-mailurile false trimise în numele ANAF! Sfaturi pentru contribuabili

Aceste mesaje, care nu sunt emise de ANAF, urmăresc să inducă în eroare contribuabilii și să le compromită datele personale și financiare Agenția Naţională de...

David Coote, acuzat de implicare în pariuri sportive! „Sper că ai făcut cum am discutat”

Arbitrul britanic David Coote este investigat de Federația Engleză de Fotbal (FA) pentru presupuse influențe în pariuri sportive, după un schimb de mesaje controversat...

Amorim își face planurile pentru mercato! Pe cine vrea Manchester United în atac

Ruben Amorim, noul antrenor al lui Manchester United, a început deja să contureze planurile de transferuri pentru perioada de mercato din iarnă, prioritizând aducerea...
Ultima oră
Pe aceeași temă