Dinamo a stat in prima etapa a Grupei B a Cupei UEFA, insa Mircea Rednic si Cornel Dinu s-au deplasat la Istanbul (Besiktas-Tottenham 0-2), respectiv Brugge (FC Brugge-Bayern Leverkusen 1-1) pentru a urmari pe viu adversarele „cainilor”. Tehnicianul dinamovist s-a intors din Turcia impresionat de jocul prestat de englezi si mai ales de evolutia lui Berbatov.
– Cum vi s-a parut jocul de la Istanbul?
– Un joc de Cupa UEFA, cu tensiune mare si spectaculos. Am vazut un Tottenham puternic, cu jucatori foarte buni care-si merita toti banii. Iar Berbatov este un fotbalist extraordinar, care din cele doua actiuni pe care le-a avut a inscris doua goluri. Eu am spus inca de la tragerea la sorti ca ei au prima sansa la calificare. Iar dupa jocul de aseara (n.r. – joi) m-am convins de asta. Dar nu vreau sa vorbesc foarte mult despre Tottenham pentru ca jucam cu ei in ultima etapa si mai am timp sa-i vad pana atunci.
– V-a surprins rezultatul?
– M-a surprins jocul turcilor. Ma asteptam la mai mult din partea celor de la Besiktas. Totusi din statistica meciului se poate observa ca Besiktas a avut o posesie mai mare, insa Tottenham a lovit pe contraatac. Turcii s-au aruncat in atac si din cauza incurajarilor fanilor, care creeaza o atmosfera fantastica, singulara pot sa spun.
„Nu ma intereseaza nici un jucator”
– Cu domnul Dinu ati vorbit despre meciul de la Brugge?
– Da, am luat legatura cu el imediat dupa meci. Are toate datele si dupa jocul cu Bistrita le vom analiza. Mi-a spus ca rezultatul a fost echitabil si ca ambele echipe ar fi putut sa castige.
– Cum ramane cu venirea lui Marius Niculae la Dinamo?
– Am vazut si eu ca tot apar stiri ca l-as vrea pe cutare sau cutare. In momentul de fata nu ma intereseaza nici un jucator, pentru ca mai sunt inca doua luni pana la vacanta si nu vreau sa-mi destabilizez lotul. Oricum suntem in plina perioada competitionala si nu se prea pot face transferuri. Dino va pleca si el marti din cauza problemelor pe care le are cu cartea verde. Eu nu vreu sa renunt la nici un jucator.
S-a discutat despre un transfer al lui Niculae si in vara. De ce nu a venit atunci daca voia sa joace la Dinamo? Cei care vor sa vina la Dinamo trebuie sa-i vad cum joaca. Iar acest lucru nu se poate decat in iarna, cand avem programate amicale.