Procurorii DNA Alba l-au reținut, ieri, pe primarul comunei sibiene Daniel Maricuța, suspectat că ar fi comis, în ultimul deceniu, mai multe fapte de corupție legate de retrocedarea de terenuri.
Pe lângă prejudiciul uriaș estimat în dosar, surprinde în acest caz și dimensiunile șpăgii pe care ar fi primit-o edilul: 61 de apartamente și un autoturism de lux.
Pe lângă edilul Maricuța, procurorii au reținut-o și pe secretara Primăriei Șelimbăr. Cei doi vor fi prezentați judecătorului cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Reținerile de ieri survin după ce, în 14 octombrie, procurorii DNA Alba au făcut percheziții în peste 60 de locuri din patru județe (Sibiu, Brașov, Ilfov și Neamț), inclusiv la locuința primarului Maricuța.
Cum mergea „afacerea“
Potrivit procurorilor DNA, faptele de corupție s-ar fi întins pe perioada 2005-2015, adică ultimii 10 ani din cei 15 de mandat ai lui Daniel Maricuța (ales ca independent). Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii fac cercetări în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Prejudiciul a fost estimat la 114.340.750 euro.
Edilul ar fi constituit, împreună cu persoane din Primăria Șelimbăr, o grupare infracțională ce avea drept scop „dobândirea de terenuri aflate pe raza comunei Şelimbăr de la persoane care erau îndreptăţite la reconstituire şi vânzarea acestor terenuri investitorilor la preţ mare“. Potrivit presei locale (turnulsfatului.ro), anchetatorii ar fi identificat persoane care aveau dreptul la reconstituirea sau la constituirea dreptului de proprietate pentru suprafețe mari de teren, care au fost convinse, de la nivelul Primăriei Șelimbăr, că vor primi terenuri în zone greu accesibile, drept pentru care mai bine renunță la ele, contra unor sume derizorii. Un exemplu concret: Maricuța ar fi cumpărat, prin interpuși, un teren de aproape 4 hectare, contra sumei de 10.000 lei, urmând ca, doi ani mai târziu, terenul să fie vândut cu 4,9 milioane euro.
Zeci de apartamente șpagă
Conform anchetatorilor, nici un dezvoltator nu putea construi în comuna păstorită de Maricuța fără ca gruparea condusă de acesta să obțină foloase materiale. Doar unul din dezvoltatori, care ar fi construit mai multe blocuri de locuințe, i-ar fi oferit edilului, cu titlul de mită, apartamente în valoare de peste 1,81 milioane euro. Potrivit aceleiași prese locale, ar fi vorba de 61 de apartamente „la cheie“ (suprafață totală însumată de 4.000 mp), plus locurile de parcare aferente. De la același dezvoltator ar fi plecat spre familia primarului un autoturism de lux, pe care l-ar conduce fiul acestuia.