12.4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialRecordul mondial pentru zbor fără escală, doborât. Avionul Solar Impulse 2 a...

Recordul mondial pentru zbor fără escală, doborât. Avionul Solar Impulse 2 a zburat 100 de ore

Avionul Solar Impulse 2, alimentat exclusiv cu energie solară, a doborât, joi, recordul mondial pentru un zbor solo fără escală zburând aproximativ 100 de ore după ce a decolat din Nagoya (Japonia) spre Honolulu (Hawaii), în cadrul celei de-a şaptea etape din călătoria sa în jurul lumii, informează Le Monde, preluat de Mediafax.

Zborul dintre Nagoya şi Honolulu reprezintă cea de-a şaptea etapă din călătoria în jurul lumii pe care o realizează Solar Impulse 2. Pilotul, singur într-o cabină nepresurizată de 3,8 metri cubi, face mici pauze de odihnă de doar 20 de minute pentru a putea să menţină controlul asupra acestui avion experimental. Are la dispoziţie o paraşută şi o barcă de salvare, în cazul în care avionul s-ar prăbuşi în Oceanul Pacific. Zburând la altitudini de până la 9.000 de metri, André Borschberg trebuie să folosească butelii de oxigen pentru a respira şi are de suportat mari variaţii de temperatură pe parcursul unei singure zile.

Precedentul record fusese stabilit de Steve Fossett, care a zburat timp de 72 de ore şi 45 de minute în 2006.

Solar Impulse 2 este succesorul primului prototip Solar Impulse 1, care a permis creatorilor proiectului să efectueze mai multe zboruri de lungă durată în Europa, Maroc şi să traverseze Statele Unite în 2013 cu mai multe escale, devenind primii din lume care au reuşit o astfel de realizare ştiinţifico-tehnologică.

 

Cele mai citite

Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, deschis traficului pe 23 decembrie

Luni, 23 decembrie, Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, între Dumbrava și Mizil, va fi deschis circulației publice fără restricții. Anunțul a...

Premierul Slovaciei: „Ucraina nu va adera niciodată la NATO”

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a afirmat miercuri, în fața Comisiei Parlamentare a Afacerilor Europene, că Ucraina nu va fi invitată să devină membră NATO...

Studiu despre investitorii BVB: Creștere a portofoliilor mici, dar scădere a frecvenței tranzacțiilor

Investitorii de retail din România au adoptat o abordare mai precaută în 2024, orientându-se spre acțiuni mai stabile pe fondul volatilității pieței. Potrivit studiului Market...
Ultima oră
Pe aceeași temă