6.8 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialRecord infracțional. Doi copii au spart 20 de mașini în patru zile

Record infracțional. Doi copii au spart 20 de mașini în patru zile

20 de autoturisme au fost sparte în numai patru zile, pe raza orașului Dorohoi. Autorii ar fi doi adolescenți, potrivit poliției Botoșani. Spargerile au fost comise în perioada 30 mai – 2 iunie 2016. 

"În fapt, în sarcina acestora s-a reţinut că în perioada menţionată, pe timp de noapte, ar fi pătruns prin efracţie în 20 de autoturisme parcate pe raza municipiului Dorohoi, din unele dintre acestea sustrăgând diverse bunuri. În cazul uneia dintre părţile vătămate, prejudiciul a însumat 3.000 lei, fiind recuperat în totalitate", se arată în comunicatul Poliţiei. 

Faţă de cei doi copii se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat.

Cele mai citite

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...

PNRR, investiții de 900 de milioane de euro

Proiectele vizează, în primul rând, gospodăriile vulnerabile energetic, dar și populația generală care va beneficia de sprijin pentru instalarea echipamentelor eficiente energetic Listele publicate de...

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...
Ultima oră
Pe aceeași temă