15.3 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSpecialRecord de naşteri premature

Record de naşteri premature

În judeţul Constanţa, 14,4 la sută din naşteri au fost premature în anul 2010, în condiţiile în care media pe ţară este de 9%.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) sunt îngrijoraţi de numărul mare de naşteri premature înregistrate în judeţul Constanţa. Ei spun că factorii de risc pentru naşterea prematură sunt legaţi în mod special de fumat, boli cronice, asociate cu hipertensiune arterială, dar şi diabet zaharat, afecţiuni renale sau cardiace. Pe lângă acestea, constănţencele care au adus pe lume copii înainte de termen au suferit de boli tiroidiene, infecţii urinare, boli inflamatorii intestinale, lupus, sau au avut vârsta sub 18 sau peste 40 de ani. La acestea s-au adăugat consumul de alcool şi droguri. În ceea ce priveşte decesele în rândul bebeluşilor, în anul 2010 au fost înregistrate 91, dintre care 58 în mediul urban şi 33 în cel rural. Principalele cauze au fost afecţiunile perinatale (35 de cazuri), afecţiuni ale aparatului respirator (39 de cazuri), ale aparatului digestiv (un caz), malformaţii congenitale (10 cazuri) etc. Din totalul deceselor înregistrate anul trecut, 66 au survenit la spital, iar 22 la domiciliu.

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană a stabilit un plan de măsuri pentru a evalua cauzele creşterii indicelui de prematuritate. Astfel, până luna viitoare va fi făcută analiza deceselor nou-născuţilor. De asemenea, va fi făcută analiza foilor de observaţie pentru toate cuplurile mamă-copil din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în scopul stabilirii factorilor de risc care au dus la apariţia prematurităţii. „În plus, vom realiza materiale informative pentru femeile gravide referitoare la măsurile de prevenire a prematurităţii şi importanţa controalelor medicale pe timpul sarcinii”, a precizat şeful DSPJ, dr. Constantin Dina.

 

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor împrumută peste 1 miliard de lei de la bănci prin două emisiuni de obligațiuni

Ministerul Finanțelor a obținut joi o finanțare de 1,09 miliarde de lei de la bănci, prin două licitații de titluri de stat, cu dobânzi...

Florin Tănase, optimist înaintea meciului FCSB – Midtjylland! „Ar fi un pas uriaș”

Atacantul FCSB, Florin Tănase, își exprimă încrederea înaintea partidei cu Midtjylland din Europa League, subliniind importanța unei victorii în contextul programului încărcat al echipei. FCSB...

Bela Karoly, în stare gravă! Legendarul antrenor de gimnastică se luptă cu Alzheimerul

Starea de sănătate a lui Bela Karoly, fostul antrenor de gimnastică al echipei României și al Statelor Unite, se deteriorează grav, potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă