11.9 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăSpecialRecord de muncitori la negru in Cluj

Record de muncitori la negru in Cluj

Reprezentantii inspectoratului Teritorial de Munca din Cluj au descoperit un numar record de angajati la negru la o singura firma: 619 persoane. Seful Inspectoratului Teritorial de Munca, Emilian Rosca, a declarat ieri ca cele mai multe dintre aceste persoane erau angajati tineri. "Numarul femeilor aflate in aceasta situatie este de 545", a completat Emilian Rosca. Potrivit acestuia, angajatii la negru lucrau in publicitate. "Este vorba de asa-numitii promoteri, care lucreaza in hypermarche-uri ori in supermarche-uri. Nu este vorba doar de unitatile comerciale din Cluj, pentru ca aceasta firma avea promoteri in aproape toata tara", a adaugat seful Inspectoratului Teritorial de Munca din Cluj.

Inspectoratul de Munca Cluj a dat firmei Grup 7 SRL cea mai mare amenda permisa de legislatia romaneasca, respectiv 100.000 de lei. Inspectorul Emilian Rosca a declarat ca toate cele 619 persoane erau platite de Grup 7 SRL pe baza unor contracte de prestari servicii. Potrivit acestuia, acest lucru este ilegal, deoarece legislatia romaneasca permite astfel de contracte doar pentru mici activitati economice, in care persoanele implicate isi folosesc bunurile proprii. Inspectorul-sef a adaugat ca, conform Codului Comercial, toate persoanele in cauza erau implicate in activitati de comert, pentru care ar fi trebuit sa aiba incheiate contracte de munca.

Potrivit lui Rosca, astfel de situatii au fost des intalnite in domeniul companiilor de publicitate, insa numarul angajatilor care lucrau doar cu contracte civile era mult mai mic. Cel mai adesea, firmele de publicitate aveau doar circa 120 de angajati in aceasta situatie. Emilian Rosca afirma ca problema cea mai mare este legata de protectia angajatilor, care nu beneficiaza de prevederile Codului Muncii, nu au platite asigurarile de sanatate si cele sociale si nici nu au contributii la fondul de pensii.

Pe de alta parte, reprezentantii firmei Grup 7 SRL spun ca sanctiunea primita este nejustificata. Reprezentanta companiei, Laura Pastean, a declarat ca Grup 7 SRL a cerut o pozitie oficiala de la Ministerul Muncii, inainte de controlul de la Inspectoratul Teritorial de Munca din Cluj. Potrivit acesteia, reprezentantii Ministerului Muncii au raspuns in scris ca, pentru activitati ocazionale, de genul celor desfasurate de promoteri, contractele de prestari servicii sunt perfect legale. "Am trimis acest document si la Inspectoratul Teritorial de Munca. Domnul Emilian Rosca ne-a confirmat ca acesta este punctul de vedere legal. Abia apoi au trimis controlul", spune reprezentanta companiei de publicitate.

Laura Pastean afirma ca in nici un caz nu poate vorbi nimeni de munca la negru. "Pentru aceste contracte de drept civil, compania noastra i-a virat bugetului de stat toate contributiile. Suntem cu plata la zi", a adaugat reprezentanta societatii amendate. Potrivit unei statistici a Inspectoratului de Munca din Cluj, in ultimele sase luni ale acestui an au fost depistate 744 de persoane care munceau la negru. Pe langa SC Grup 7 SRL, o alta companie care a fost depistata in cadrul unei campanii de eradicare a muncii la negru a fost SC Gogan A&S SRL, subcontractor Bechtel, care avea 125 de muncitori la negru.

Cele mai citite

Două tiruri încărcate cu piatră s-au ciocnit la Slătioara. Unul dintre ele a luat foc

Două TIR-uri încărcate cu piatră s-au ciocnit, în această dimineață, pe raza localității Slătioara din Vâlcea, iar cabina unuia dintre ele a luat foc....

LeBron și fiul său Bronny James au scris istorie! Primul meci împreună în NBA

LeBron James și fiul său, Bronny, au jucat pentru prima oară împreună într-un meci oficial din NBA, un moment istoric atât pentru cei doi,...

Blinken cere oprirea conflictului din Orientul Mijlociu, în timp ce Israelul bombardează orașul istoric libanez

Blinken face prima sa călătorie, de când Israelul l-a ucis pe liderul Hamas, Yahya Sinwar Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken a cerut oprirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă