Comisia Europeană a prezentat o serie de principii comune aplicabile procedurilor de insolvenţă iniţiate la nivel naţional împotriva întreprinderilor aflate în dificultăţi financiare. Obiectivul acestora este de a pune accentul pe încurajarea restructurării într-un stadiu incipient a întreprinderilor viabile, prevenindu-se astfel intrarea lor în insolvenţă, mai degrabă decât pe lichidarea întreprinderilor respective. Având în vedere cele aproximativ 200.000 de întreprinderi din UE care riscă să intre în insolvenţă şi cele 1,7 milioane de persoane care riscă să îşi piardă locul de muncă în fiecare an ca urmare a acestei situaţii, Comisia doreşte să ofere întreprinderilor viabile şansa de a se restructura şi de a se menţine pe piaţă, se arată într-un comunicat de la Bruxelles.
Reformarea normelor naţionale în materie de insolvenţă ar fi în avantajul tuturor părţilor: le-ar permite firmelor viabile să îşi continue activitatea şi să protejeze locurile de muncă şi, totodată, ar crea un mediu mai favorabil pentru instituţiile creditoare, care în acest fel şi-ar putea recupera o parte mai importantă din investiţii decât dacă întreprinderile debitoare ar da faliment. Întreprinzătorilor cinstiţi care au trecut printr-un faliment ar trebui să li se ofere rapid o a doua şansă, întrucât s-a dovedit că aceştia au mai mult succes a doua oară. Recomandarea survine în urma unei consultări publice desfăşurate anul trecut cu privire la o abordare europeană a insolvenţei şi a unei propuneri de revizuire a normelor UE privind cazurile de insolvenţă transfrontalieră, care a fost aprobată recent de Parlamentul European.
„Întreprinderile sunt indispensabile pentru crearea de prosperitate şi de locuri de muncă, dar să pui pe picioare o întreprindere şi să o menţii pe linia de plutire e greu, mai ales în contextul economic actual”, a declarat doamna Viviane Reding, vicepreşedinte a Comisiei Europene şi comisarul UE pentru justiţie.
„În condiţiile în care tot mai multe întreprinderi se confruntă cu dificultăţi financiare în Europa, trebuie să reconsiderăm felul în care abordăm problema insolvenţei societăţilor comerciale. Prima firmă producătoare de automobile a lui Henry Ford a intrat în faliment după 18 luni de activitate, însă acesta a ajuns mai târziu să înfiinţeze una dintre cele mai de succes societăţi din lume. Nu ar trebui să sufocăm inovarea — dacă la început un întreprinzător cinstit are parte de eşec, ar trebui să i se dea posibilitatea să încerce din nou. Normele noastre privind insolvenţa ar trebui să faciliteze un nou început”.
„Trebuie să instituim un mecanism eficient care să ne permită să îi deosebim pe întreprinzătorii cinstiţi de cei necinstiţi, acest lucru fiind esenţial pentru reducerea stigmatului cu care este asociat în prezent falimentul”, a întărit vicepreşedintele Antonio Tajani, comisarul UE pentru industrie şi antreprenoriat.
„Această distincţie ar trebui să permită eliminarea discriminării acelor întreprinzători care au ajuns într-o situaţie de faliment fără să fi comis fraude, astfel încât aceştia să poată beneficia de orice sprijin de piaţă disponibil pentru a porni o nouă afacere.”
Recomandarea Comisiei Euopene va contribui la instituirea unui cadru coerent pentru normele naţionale în materie de insolvenţă, cerând statelor membre:
– să faciliteze restructurarea într-un stadiu incipient a întreprinderilor aflate în dificultăţi financiare , înainte de lansarea procedurii oficiale de insolvenţă şi fără proceduri lungi sau costisitoare, astfel încât să limiteze recurgerea la procedura de lichidare;
– să permită întreprinderilor cu datorii să îşi restructureze activitatea fără să fie nevoie să se înceapă oficial procedurile judiciare;
– să dea întreprinderilor aflate în dificultăţi financiare posibilitatea de a solicita o perioadă de graţie temporară de până la patru luni (care să poată fi prelungită până la cel mult 12 luni), perioadă în care să adopte un plan de restructurare, înainte ca instituţiile creditoare să poată iniţia proceduri de executare silită împotriva lor;
– să faciliteze procesul de adoptare a planului de restructurare, ţinând seama atât de interesele debitorilor, cât şi de cele ale creditorilor, astfel încât să se mărească şansele de salvare a întreprinderilor viabile;
– să reducă impactul negativ pe care falimentul l-ar avea asupra şanselor viitoare ale unui întreprinzător de a pune bazele unei noi afaceri, în special prin descărcarea acestora de datorii în termen de cel mult trei ani.
Următoarele etape: Conform recomandării, statele membre ar trebui să instituie măsuri corespunzătoare în termen de un an. În termen de 18 luni de la adoptarea recomandării, Comisia va efectua o evaluare a stării de fapt, pe baza rapoartelor anuale ale statelor membre, pentru a stabili dacă sunt necesare măsuri suplimentare pentru a consolida abordarea orizontală în materie de insolvenţă.
200.000 de firme intră anual în insolvenţă
Cazurile de insolvenţă sunt o componentă inerentă a unei economii dinamice şi moderne. La nivelul UE, aproximativ jumătate din întreprinderi au o durată de viaţă de mai puţin de cinci ani şi aproximativ 200 000 de firme intră în insolvenţă în fiecare an, adică aproximativ 600 de întreprinderi în fiecare zi. Un sfert dintre aceste falimente au un element transfrontalier, iar numărul lor este în creştere — s-a dublat de la începutul crizei şi această tendinţă pare să se menţină în 2014.
În plus, există date care sugerează că întreprinzătorii care s-au confruntat cu un eşec învaţă din propriile greşeli şi, în general, au mai mult succes a doua oară. Aproape 18 % dintre întreprinzătorii care ajung să aibă succes au avut parte de eşec la prima încercare.
Prin urmare, este esenţial să existe legi moderne şi proceduri eficiente care să permită întreprinderilor care au suficientă substanţă economică să depăşească dificultăţile financiare şi să beneficieze de o „a doua şansă”. Cu toate acestea, în multe ţări din UE, normele în materie de insolvenţă conduc întreprinderile viabile care traversează dificultăţi financiare mai degrabă către lichidare decât spre restructurare. De asemenea acestea nu le permit întreprinzătorilor cinstiţi care au trecut printr-o procedură de insolvenţă să beneficieze de o a doua şansă, prin faptul că impun termene lungi de descărcare de datorii.
Exeprienţa arată că, dacă întreprinderile aflate în dificultate au posibilitatea să se restructureze mai devreme, şansele lor de a se salva sunt mai mari. Însă restructurarea timpurie (înainte de lansarea procedurii oficiale de insolvenţă) nu este posibilă în mai multe ţări (de exemplu, în Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Lituania, Slovacia, Danemarca), iar dacă este posibilă, procedurile pot fi ineficiente sau costisitoare, reducând stimulentele oferite societăţilor pentru a se menţine pe linia de plutire.
În unele ţări pot trece mulţi ani până ce întreprinzătorii cinstiţi care au dat faliment pot să fie descărcaţi de datoriile vechi şi pot testa o nouă idee de afaceri (Austria, Belgia, Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Croaţia, Polonia, Portugalia şi România). Atunci când un întreprinzător cinstit intră în faliment, prin scurtarea perioadei de descărcare de datorii s-ar garanta faptul că un eventual faliment nu devine o „condamnare pe viaţă”.
Divergenţele dintre legislaţiile statelor membre au un impact asupra ratelor de recuperare a creanţelor de către creditorii transfrontalieri, asupra deciziilor de investiţii transfrontaliere şi asupra restructurării grupurilor de societăţi. O abordare mai coerentă la nivelul UE nu numai că ar îmbunătăţi nivelul sumelor recuperate de creditori şi fluxul investiţiilor transfrontaliere, dar ar avea şi un impact pozitiv asupra spiritului întreprinzător, asupra ocupării forţei de muncă şi a inovării.
Cadrul existent al UE în materie de insolvenţă
Normele europene privind insolvenţa transfrontalieră sunt stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvenţă („Regulamentul privind insolvenţa”), care se aplică de la 31 mai 2002. Regulamentul conţine norme în materie de jurisdicţie, recunoaştere şi lege aplicabilă şi prevede coordonarea procedurilor de insolvenţă deschise în mai multe state membre. Regulamentul se aplică atunci când debitorul are o prezenţă comercială sau creditori în alt stat membru decât statul său membru de origine.
În decembrie 2012, Comisia Europeană a prezentat un pachet de măsuri menite să modernizeze aceste norme în materie de insolvenţă. La 5 februarie 2014, Parlamentul European a votat în favoarea propunerii Comisiei, care trebuie acum să fie aprobată de miniştri în cadrul Consiliului pentru a deveni lege.
În paralel, Comisia a lansat în iulie 2013 o consultare publică privind o abordare europeană a eşecului în afaceri şi a insolvenţei, cu scopul de a culege puncte de vedere cu privire la aspecte cheie, cum ar fi perioada necesară pentru descărcarea de datorii, condiţiile de iniţiere a procedurii, normele privind planurile de restructurare şi măsurile necesare pentru IMM-uri.
Mai multe state membre ale UE au primit recomandări în contextul semestrului european — ciclul UE de coordonare a politicilor economice — în care acestea erau invitate să îşi reformeze mai multe aspecte ale sistemelor lor de insolvenţă (este vorba de Spania, Letonia, Malta şi Slovenia). Alte câteva au lansat procesul de reformare a legislaţiei lor pentru a îmbunătăţi posibilităţile de salvare a societăţile aflate în dificultăţi financiare, a reduce perioadele de descărcare acordate întreprinzătorilor sau, la un nivel mai general, pentru a-şi îmbunătăţi cadrul normativ în materie de insolvenţă (este vorba de Olanda, Luxemburg, Polonia, Letonia, Cipru, Estonia, Croaţia şi Marea Britanie).
