Poli Stiinta Timisoara a castigat cu scorul de 3-2 (2-1) meciul considerat a fi derby-ul Vestului, cel cu UTA, disputat la Arad in etapa a VI-a a Ligii I. Eroul partidei a fost atacantul Gigel Bucur, cel care a marcat toate cele trei goluri ale oaspetilor, in minutele 4, 12 si 89, in timp ce pentru UTA au inscris Todea ('23) si Baltoi ('47).
La final, antrenorul echipei UTA, Marius Lacatus, i-a reprosat arbitrului Ionica Serea prestatia din partida cu Poli, explicand ca i-a spus ca si-ar putea pierde postul din cauza lui. Lacatus sustine ca Serea ar fi trebuit sa acorde "cel putin doua penalty-uri" pentru UTA la scorul de 2-2, iar la finalul partidei a avut un schimb dur de replici cu centralul la intrarea in tunelul de acces la vestiare. "Ajungi cateodata sa-ti pierzi controlul si te mai miri cate vezi pe un teren de fotbal. Pot sa va spun sigur ca la Varga a fost 11 metri, la Baltoi trebuie sa vad reluarea. Arbitrii astia, chiar daca sunt retrogradati la Liga secunda, stiu cand si cum sa faca. Ce sa fac? Ca Ganea? Sa dau un pumn la arbitru, de nervi?", a spus Lacatus, cel huiduit la finalul derby-ului de o parte a galeriei aradene, care i-a cerut demisia.
Antrenorul Dusan Uhrin jr. a declarat ca Poli stiinta Timisoara s-a impus in derby-ul cu UTA datorita faptului ca a fost mai norocoasa. "A fost un joc bun de ambele parti si cei mai norocosi au castigat astazi. Scorul este echitabil daca noi am dat trei goluri si adversarii doar doua. S-a jucat care pe care, iar eu sunt multumit de rezultat. Am reusit sa stopam atacul advers prin intrarea lui Srhoj. A fost un derby, meciul are statut de derby si pe teren, si in afara lui", a spus Uhrin jr. Tehnicianul ceh al formatiei Poli Timisoara considera ca echipa sa ar fi putut primi doua lovituri de la 11 metri. "Nu vreau sa vorbesc de arbitraj pentru ca am vorbit data trecuta, dar, daca e vorba de penalty-uri, arbitrul nu ne-a acordat nici noua doua: unul la Mansour si unul la Gigel Bucur. Dar, daca nu a fluierat, inseamna ca nu a fost", a precizat Uhrin jr.
Suporterii din Arad si Timisoara s-au batut inaintea meciului direct. Cu aproximativ doua ore inaintea jocului, cei aproximativ 350 de suporteri timisoreni au fost atacati cu pietre de fanii aradeni, desi se aflau sub protectia fortelor de ordine. Sustinatorii echipei timisorene au fost insotiti de la gara la stadion de jandarmi, dar in momentul in care au ajuns in fata stadionului, aproximativ 400 de fani ai formatiei UTA au rupt cordonul de ordine si au inceput sa arunce cu pietre. Timisorenii au ripostat, la randul lor, cu pietre si alte obiecte, jandarmii fiind nevoiti sa intervina in forta, apeland la bastoane si gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe turbulenti.