De ceva vreme, principalele forte politice ale tarii par a fi ajuns la un alarmant consens asupra modului de operare a politicii. Parlamentarii si noile grupuri economice au inteles ca vremurile impun o cooperare asidua, in pofida tuturor potentialelor conflicte de interese. Politica autohtona inghite, precum se stie, sume fabuloase de bani pentru a-si mentine in functiune complicatul angrenaj, astfel ca apropierea dintre afacerile particulare si partide este lesne de inteles, desi nicidecum scuzabila.
Unul din elementele de baza indispensabile noului consens este amnezia totala in privinta genezei averilor spectaculare ale unor politicieni si/sau oameni de afaceri. Aluziile malitioase la adresa nababilor au ajuns, mai nou, sa fie dezamorsate prin comparatii trase intre emergenta elitei autohtone si averile facute in decursul neregularizatului proces de inavutire inregistrat in SUA dupa razboiul civil. Se insinueaza astfel ca actualii reprezentanti ai capitalismului salbatic ar ajunge curand inlocuiti de altii mai versati. In prezent, numeroase personaje se lauda deja atat cu legaturile lor europene, cat si cu faptul ca nu rateaza nici o ocazie pentru a le explica eurocratilor ca este cazul sa dea dovada de o mai mare rabdare fata de elevul roman, pentru ca acesta sa se transforme, candva, intr-unul, eventual, mai silitor.
Redutabila ramane si vointa consolidarii politicii exclusiv in baza criteriului elitist – probabil ca Traian Basescu va ajunge curand apreciat de adversari pentru a-i fi fortat sa lase la o parte galcevile si sa stranga randurile in vederea elaborarii unui set de masuri politice durabile care sa le asigure supravietuirea. De un sprijin intrapartinic considerabil se bucura, deocamdata, perspectiva utilizarii masinariei de stat in vederea prezervarii autoritatii formatiunilor politice – chiar si atunci cand au implementat politici profund nepopulare. Un astfel de concept presupune atat repolitizarea administratiei publice, cat si un avertisment ferm dat segmentului mai recalcitrant al electoratului asupra consecintelor drastice pe care le-ar avea de suferit in cazul in care voturile sale ar fi acordate reformatorilor. Privita dintr-un unghi ceva mai optimist, situatia ar putea aduce si unele aspecte cat de cat pozitive, cel putin in cazul in care liderii locali mai isteti decid sa extinda lista beneficiarilor dincolo de curteni, afaceristi si consilieri, incluzandu-i si pe localnici in vederea recompensarii loialitatii acestora prin alte modalitati decat cele ale pomenilor sau spagilor electorale. Orice partid capabil sa cladeasca un aparat ce include elementul unui amplu patronaj are toate sansele sa obtina un succes electoral notabil.
Din punctul de vedere al partidelor, electoratul va trebui, desigur, sa-si regandeasca pozitia si atitudinea, sa realizeze ca trebuie sa devina unul mai deferent, lipsit de asteptari nerealiste la adresa politicienilor si a performantelor acestora. Pentru scurt timp, rolul si ponderea alegatorilor pareau sa castige teren in decursul anului trecut, cand presedintele a necesitat sprijinul electoratului in lupta dusa cu Parlamentul. Dar ulterior Basescu fie a esuat, fie a omis sa elaboreze o strategie bazata pe reamplasarea elitismului si/sau a populismului, drept care formatiuni aflate in declin puternic acum doi sau trei ani inca mai constituie si in prezent axa in jurul careia roteste politica indigena. Alti piloni ai autoritatii statului precum sistemul de justitie si administratia publica au fost deferiti Parlamentului, la care se adauga, mai nou, recenta solicitare a celor 41 de consilii judetene privind introducerea unui soi de federalism informal. Prin urmare, reprezentantii marilor interese economice au toate sansele sa se bucure curand de o libertate de actiune considerabil largita, in timp ce rolul serviciilor de informatii devine din ce in ce mai nebulos.
Macar in cazul Presedintiei lucrurile sunt relativ limpezi – ii revine partea arbitrului preocupat strict de mentinerea pacii intre partide, de legitimare a intregului sistem prin discursuri elocvente, dar vagi, si de efectuare a unor vizite ceremonioase prin strainatate sau, din cand in cand, prin cate o urbe prafuita a tarii. Nici vorba, desigur, de rolul presedintelui "jucator" la care a aspirat sau mai aspira actualul locatar al Cotroceniului. In plus, exista destule semnale vizand nu doar intentia clara de a pune capat cat mai curand posibil perioadei de resedere a incomodului locatar, dar si in vederea elaborarii unor masuri de prevenire a potentialelor cazuri de acest gen – trebuie ca oricine denega elita si drepturile ei sa nu mai poata accede vreodata intr-o functie similar sau apropiat de inalta.
Elitele care au sfidat UE, care l-au deposedat pe Basescu de o serie de prerogative vor face, de acum, orice pentru a se asigura ca Presedintia inceteaza sa fie un centru de putere independent. Daca situatia o va impune, vor modifica pana si Constitutia pentru a-si alege presedintele pe cale parlamentara. Sau vor opta – cine stie – pentru "varianta monarhiei", invitand un membru al familiei regale sa candideze la Presedintie in baza vreunui program "de uniune nationala". Cel mai probabil insa cauta de pe acum un personaj mediocru, cu unele aptitudini in materie de calmare a spiritelor, dar nicidecum pasionat in a le da lectii altora despre conduita scelerata. Merita in mod cert urmarite si analizate optiunile pe care le are la indemana alianta transpartinica in vederea subjugarii definitive a institutiei prezidentiale.
