Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că nu îl suprinde decizia instanței de a redeschide dosarul jurnaliștilor răpiți și a precizat că va da o declarație pentru a clarifica lucrurile.
De asemenea, întrebat dacă statul român a plătit pentru eliberarea jurnaliștilor, fostul președinte a subliniat că nu el a secretizat dosarul ci SRI și SIE și, în consecință, nu are dreptul să dea detalii din conținutul dosarului.
Traian Băsescu a spus că așteaptă să fie chemat de instanță pentru a da declarații și a arătat că tot acest dosar este o delațiune a lui Corneliu Vadim Tudor.
”Nu mă surprinde decizia pentru că plângerea depusă de Vadim Tudor nu a putut să fie verificată când eram președinte. A putut fi chemat Vasile Blaga, care și-a dat declarația și a fost scos di cauză de procurori. Cu certitudine trebuie să am și eu ocazia să dau o declarația ca să clarific lucrurile. Nu dețin drepturi de secretizare al acestui dosar. Este secretizat de SRI și de SIE și nu am dreptul să fac niciun fel de declarații legat de conținutul dosarului. Suntem în fața unei delațiuni a vestitului fost tribun Vadim Tudor. În afară de declarația lui Vasile Blaga trebuie să fie și declarația mea. Când un președinte este acuzat că pentru a salva niște oameni și-a însușit bani acest lucru nu poate fi decât umilitor și pentru președinte și pentru țară”, a spus Băsescu pentru Digi 24.
Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au confirmat cererea Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale împotriva fostului președinte Traian Băsescu pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak.