Sunt multe case în mediul rural, iar dintre acestea, cele tradiţionale îşi păstrează farmecul arhitectural, având şi valoare de locuire. De multe ori, însă, starea lor este precară, în special din cauza vechimii, necesitând reparaţii sau chiar renovări. În ce situaţii şi cum se pot realiza aceste lucrări? Răspunsurile vin din partea dr. arh. Teodor Octavian Gheorghiu (teodor.gheorghiu@arh.upt.ro), profesor universitar la Facultatea de Arhitectură din Timişoara şi recent premiat la Bienala de Arhitectură Bucureşti cu o lucrare pe această temă.
În ce condiţii recomandaţi renovarea/reabilitarea unei case vechi în defavoarea demolării, bineînţeles ţinând seama şi de criteriul economic?
În aproape toate situaţiile recomand reabilitarea, cu două condiţii, şi anume ca beneficiarul să nu dorească realizarea unui imobil mult mai amplu decât cel existent (cu toate că şi în această situaţie există soluţii viabile de extindere, pornindu-se de la casa existentă) şi casa să nu fie într-un colaps total, ca urmare a unui cutremur sau a unei inundaţii. Prefer să folosesc termenul de reabilitare pentru că are un înţeles complex, implicând consolidarea, reparaţia capitală sau parţială, restaurarea, conversia/reconversia funcţională, dotarea, eventual extinderea (inclusiv prin mansardare), demolarea unor anexe. Contrar părerilor unor „specialişti” din domeniu, (care au varii interese să prezinte lucrurile astfel) cum că o reabilitare costă de câteva ori mai mult decât demolarea şi reconstrucţia, susţin reabilitarea inclusiv prin prisma criteriului economic.
Ce experienţe practice aveţi în domeniu, ce exemple ne puteţi da pentru a demonstra cele susţinute?
Prima experienţă personală au fost reabilitarea şi mansardarea propriului apartament de la etajul unei clădiri istorice din Arad (sec. XIX, realizată din cărămidă arsă şi nearsă şi cu planşee din lemn), în anii 1996-1997. Şantierul a durat cca. 10 luni, iar costurile au reprezentat cca. 30-35 % din cele ale edificării unei case noi (fără costurile demolării). Un bilanţ şi mai bun am obţinut în 2009, la reabiltarea unei case de secol XIX din satul Cladova, de lângă Lipova. Şantierul de consolidare şi reabilitare parţială a durat practic o lună (de iarnă!), s-a realizat cu două persoane şi a însemnat: demontarea şi reconstrucţia şarpantei, cu exact aceleaşi elemente, cu excepţia şipcilor (căpriorii, din stejar, rezistaseră intemperiilor de pe parcursul a cca. 10 ani, la fel ca învelitoarea din ţiglă-solz, care a trebuit doar periată), refacerea prispei, consolidarea zidurilor din lemn, tâmplărie nouă, refacerea tencuielii de lut interioare şi exterioare. Costul manoperei şi al materialelor noi (75 euro/mp.) a reprezentat cca. 25% din costurile momentului pentru o casă de acelaşi gabarit.
Cum explicaţi aceste rezultate?
Explicaţia constă în faptul că reabilitările au avut la bază o soluţie de arhitectură adaptată cât mai bine caracteristicilor casei, utilizării de materiale optime ca raport preţ-calitate şi compatibile cu cele existente, altfel costurile putând să fie exorbitante. O altă explicaţie a acestui bilanţ extraordinar este faptul că, în general, la demolarea casei existente nu se socoteşte (specialiştii „omit” acest detaliu), dar reprezintă (inclusiv transportul materialelor) până la cca. 10 % din total ! O altă condiţie a rezultatului: toţi „actorii” implicaţi (expert, proiectant, furnizor de materiale şi executant) să fie cinstiţi, cooperanţi, corecţi pe întreg parcursul procesului.
Oferiţi-ne câteva elemente în plus care ar înclina balanţa în favoarea reabilitării caselor tradiţionale.
Menţionez că avem de-a face şi cu clădiri cu o valoare istorică şi stilistică extraordinară. În plus, prin conformaţie, dimensiuni, componente, este extrem de uşor de a le adapta necesităţilor actuale. Aproape că aş sfătui proprietarii să le lase în general aşa cum sunt şi să le doteze (eventual, dacă nu au instalaţii interioare) şi să le refacă finisajele interioare (dacă este cazul, intervenind, discret, eventual cu materiale moderne).
Ce materiale aţi folosit la reabilitare şi cum aţi compara materialele tradiţionale cu cele noi?
În ciuda „sfaturilor” rudelor, vecinilor, unora dintre meşteri, dar sprijiniţi de structurişti de foarte bună calitate, în ambele cazuri am menţinut toate materialele vechi sănătoase (extrem de bune din punct de vedere al caracteristicilor termice şi ca rezistenţă) şi permiţând „respiraţia” clădirilor (pentru un maxim confort fizic), intervenţiile cu noi materiale fiind discrete. Materialele şi tehnologiile vechi au calitatea că s-au perfecţionat pe parcursul a mii de ani, adaptându-se impecabil condiţiilor de viaţă şi climatice. Sunt „ecologice”(în sensul că utilizează materiale locale, înglobând mici consumuri energetice, sunt lesne reciclabile şi nu poluează mediul), durabile, simple şi lesne de pus în operă. Cele noi au mereu nevoie de întreţinere, toate fiind mari consumatoare de energie, complicate, necesitând execuţii sofisticate. Mai mult, să nu uităm că majoritate materialelor de ultimă generaţie se supun regulilor „consumismului„: ieftin (aparent) şi perisabil, or o casă trebuie să dureze cel puţin două generaţii şi să nu necesite o întreţinere permanentă. O concluzie: sunt de preferat materialele tradiţionale (în măsura în care ele sunt accesibile), dar există o gamă de materiale moderne (metal, sticlă tratată, lemn lamelar, piatră artificială etc.) care merită să fie utilizate în finisajele exterioare şi, mai ales, interioare.
În funcţie de gradul de uzură, care consideraţi că sunt elementele care merită să fie reparate şi preluate?
Evident, ar trebui pornit de la structură, unde este necesară o colaborare cu structurişti foarte buni şi capabili de a aprecia just calitatea structurii vechi, precum şi de a opera prin metode optime de consolidare (în ultimul timp, de pildă, cu metal sau cu cămăşuieli subţiri de tip „Sica”). Urmează planşeele din lemn care nu trebuie înlocuite cu cele din B.A., ci, dacă este cazul, doar consolidate cu elemente uşoare, metalice, apoi zidăriile de compartimentare, finisajele exterioare care, indiferent dacă sunt menţinute cele vechi (dacă există un sistem de decoraţie valoros) sau se înlocuiesc cu unele noi, trebuie să permită „respiraţia” casei. Sunt interzise tencuielile cu ciment, placarea cu polistiren, geamul termopan (ambele inutile şi periculoase la o casă veche), zugrăvelile impermeabile, placările ceramice.
Dacă cineva vă solicită un proiect de locuinţă în mediul rural, îi propuneţi ceva modern, tradiţional sau combinat?
Lucrurile trebuie privite în context. În România există mediu rural care nu mai conţine nici o clădire tradiţională, toate fiind reconstruite, amplificate, modernizate în fel şi chip, începând din anii comunismului. În acest caz, soluţia este o clădire modernă, adaptată, totuşi, sitului şi încercând să creeze coerenţă în aria sa de influenţă. În cazul în care satul reprezintă un ansamblu coerent, cu numeroase clădiri tradiţionale, unele cu mare valoare istorică (exemple: zona Banat-Crişana-Satu-Mare, sudul Trasilvaniei- zonele săseşti şi Mărginimea Sibiului, sau vestul Moldovei, spre munte, sunt obligat să ţin cont de tradiţia locuirii din acel areal, chiar dacă utilizez un limbaj modern. Interesant este faptul că acest limbaj modern (care înseamnă simplitate, sobrietate, forme elegante şi nu neapărat materiale moderne) se potriveşte perfect cu cel tradiţional. Exemple sunt nenumărate şi aproape de noi (Bulgaria, Ungaria) şi departe (Ţările de Jos, cele nordice etc.).
