Antrenorul FC Rapid, Răzvan Lucescu, a declarat, miercuri, la Tel-Aviv, că Hapoel, adversara din grupa C a Ligii Europa, este mai experimentată în cupele europene, motiv pentru care echipa sa va avea meci greu, dar că îşi doreşte cel puţin un punct, informează Mediafax.
„Am revenit în Europa după ceva vreme şi nu cred că suntem favoriţi. Am văzut pe viu meciul cu Beitar, Hapoel are jucători buni, tehnici şi rapizi. Chiar mi-a făcut plăcere să văd jucători precum Tamuz, Igiebor, Cohen sau Gordana. Hapoel are mai multă experienţă decât noi în cupele europene, a jucat chiar în Liga Campionilor sezonul trecut. Echipele din Israel au crescut în ultima vreme, au câştigat experienţă. Sunt sigur că vom avea un meci greu. Luptăm pentru locul doi în grupă. În Liga I antrenează un israelian, Roni Levi, pe care îl apreciez, este un antrenor foarte bun”, a spus Lucescu.
Atacantul Daniel Pancu a afirmat că Rapid are obiective îndrăzneţe în cupele europene. „Ne întoarcem în Europa după cinci ani. Ne-am atins scopul, dar nu ne vom opri aici. Suntem foarte motivaţi, lucru care ne face puternici. Nu va fi un meci uşor, dar e important să obţinem cel puţin un punct”, a spus Pancu.
Meciul Hapoel – Rapid, din prima etapă a grupei C a Ligii Europa, se dispută joi, de la ora 20.00, şi va fi transmis de Pro TV.