Răzvan Florea, primul medaliat olimpic al nataţiei masculine româneşti din toate timpurile la stilul spate, continuă să impresioneze prin acţiunile şi energia sa, deşi s-a retras din activitatea competiţională.
În general, marii performeri traversează o perioadă mai dificilă în momentul în care iau decizia de a aban-dona activitatea competiţională. Nu a fost însă şi cazul înotătorului Răzvan Florea, care, după ce a cucerit în stilul său favorit – spate – nu mai puţin de 100 de titluri de campion al României, a stabilit 57 de recorduri naţionale de seniori şi juniori (două la copii) şi a cucerit în total mai bine de 293 de medalii, dintre care 77 în competiţii internaţionale, poate fi considerat atât un prosper om de afaceri, cât şi un antrenor pasionat. Mai mult, îşi găseşte timp să practice o mulţime de sporturi noi, să meargă în vacanţe şi să se dedice cu devota-ment familiei.
Cum ai reuşit să depăşeşti faza de trecere de la marea performanţă la viaţa particulară fără să fii afectat în vreun fel?
Am auzit, într-adevăr, că există unii sportivi care trec prin momente extrem de dificile când se lasă de competiţii, dar la mine nu a fost nici o problemă, cred că din cauză că m-am lăsat progresiv. M-am retras ofi-cial în iulie anul trecut, dar de fapt am redus motoarele, dacă pot să mă exprim aşa, după Jocurile Olimpice de la Beijing (n.r. – 2008). După olimpiadă, am început să fac doar câte un singur antrenament pe zi, pentru că seara, când ar fi trebuit să-l fac pe al doilea, am început să mă ocup serios de şcoala mea particulară de înot. Or, cu pregătirea redusă la jumătate, n-aş mai fi putut participa decât la un nivel mediu la 200 m spate (n.r. – proba sa favorită), aşa că am renunţat la întrecerile de la această probă şi am ales să concurez doar la 100 m spate, unde puteam să mă menţin în top.
Te-au ajutat costumele revoluţionare personalizate din poliuretan?
Fără discuţie. Mă număr printre cei pe care aceste costume i‑au ajutat mult. Unora nu le-au plăcut, dar este clar că mai prost nu aveai cum să mergi. Depindea însă de abilitatea fiecărui sportiv de a profita de avantajele acelor costume care, în opinia mea, i-au ajutat pe înotătorii mai voluminoşi.
Dar tu nu ai fost
un înotător voluminos!
Totuşi, la cei 1,93 m nu se poate spune că eram vreun micuţ. Cert este că mie mi-a fost foarte bine cu acele costume pentru că le-am putut exploata la maximum calităţile.
Îţi pare rău că te-ai retras?
Nici vorbă. De fapt, au fost trei lucruri care au contat extrem de mult când am decis să renunţ la competiţii. Mai întâi familia, pentru că băieţelul meu începuse să crească şi să aibă tot mai multă nevoie de mine. Apoi a fost firma TYR de echipament sportiv, pentru care asigur distribuţia pe România din 2007; îmi ocupa din ce în ce mai mult timp şi nu puteam să o neglijez. Nu în ultimul rând, a fost, după cum am mai spus, şcoala mea particulară de înot, pe care am deschis-o încă din 2005. O perioadă lungă de timp, bazinul de la Palatul Copiilor, unde aveam ore, a fost închis, iar şcoala nu a mers, dar din 2008 bazinul s-a redeschis şi am reluat în forţă activitatea. Or, nu puteam să le fac pe toate foarte bine şi a trebuit să mă hotărăsc să renunţ la ceva.
Îţi poţi împărţi echitabil timpul între firmă şi şcoală?
Sigur. De dimineaţă până după-amiază stau la firmă, unde mă ajută şi soţia, absolventă de ASE, iar de la 16 la 19 mă relaxez antrenând copii.
Ţi-ai dori să obţii performanţe şi ca antrenor?
Deocamdată nu poate fi vorba de aşa ceva pentru că la şcoala mea fac mai mult iniţiere cu copii de 5, 6, maximum 8 ani. Poate peste câţiva ani, dacă mă voi putea ocupa mai mult de antrenorat, vom putea vorbi şi de performanţe.
Te bate gândul să te stabileşti în străinătate? Ai avut oferte de a pleca afară?
În 2000 am avut oferte de la mai multe universităţi din Statele Unite ale Americii. Am tot zis că plec, dar în acea perioadă am cunoscut-o pe Oana, actuala mea soţie, şi n-am mai plecat. Acum, pur şi simplu nu mai pot să plec pentru că am jobul meu de aici şi proiectele mele legate de România, de Constanţa, de un bazin. Poate peste câţiva ani, dacă va apărea ceva extrem de tentant, nu se ştie…
Despre ce proiecte
este vorba?
Aş vrea să construiesc un bazin de 25 m în Constanţa, cu patru culoare, pentru că îmi doresc să-i educ pe lo-cuitorii Constanţei să vină la mişcare, la înot, în orice perioadă a anului. Aş vrea ca oamenii de aici să nu vină la bazin să stea pe şezlonguri, la relaxare, ci să-şi dorească să înoate de-adevăratelea o oră, maximum două, iar copiii să facă iniţiere. Am conceput un proiect pe care l-am înaintat pentru a obţine fonduri euro-pene. Deocamdată mi-a fost acceptat dosarul şi sper ca în curând să obţin măcar o parte din bani. Mai exact, am cerut cam jumătate din cât am nevoie, pentru că restul îilvoi acoperi din banii mei şi de la bănci.
De unde îţi alimentezi
acest entuziasm?
Cred că aşa este la orice început. Sunt într-adevăr foarte entuziast şi sper din tot sufletul să nu primesc vreo palmă care să-mi taie tot avântul.
Erai mare amator de orice fel de sporturi, mai ales de cele care implicau un consum mare de adrenalină, deşi, ca sportiv de mare performanţă, nu aveai voie să te supui la riscuri colaterale. Acum, cu un program atât de aglomerat, mai găseşti timp pentru
a practica sport de plăcere?
Într-adevăr, nici înainte nu mă dădeam în lături să practic sporturi mai periculoase, să le spunem. Chiar am avut de suferit în 2006 când m-am dat cu placa şi mi-am rupt nişte coaste, dar riscuri sunt la tot pasul, chiar şi când mergi cu maşina. Acum cu atât mai mult nu m‑am lăsat de sport. Iarna mă dau cu schiurile şi cu placa, iar vara, de doi ani, mai nou merg cu bicicleta la greu. Am una gen office, una mountainbike, iar anul acesta vreau să-mi iau o bicicletă de şosea. Nu m-am lăsat de cochetat cu salvamarii şi continui să merg la campionatele lor europene sau mondiale, iar acum doi ani am început şcoala de kite. Mă dau însă destul de slab pentru că nu prea am timp să exersez. Am echipament, am ieşit şi pe apă, dar la kite trebuie să prinzi momentul când bate vântul din direcţia potrivită, iar eu nu prea am timp. Mai joc şi fotbal de vreo două ori pe săptămână. Este adevărat că sunt slab, la modul că nimeni nu mă vrea în echipă, dar de curând am reuşit, în premieră, să dau chiar şi un gol cu capul de i‑am uimit pe toţi.
Pari a avea o energie
fără limite. Soţia ta este tot atât de sportivă?
Ea nu e chiar aşa şi de multe ori îmi spune să mă mai liniştesc. Oricum, mă înţelege şi mă susţine enorm. Trebuie să recunosc că mi-aş dori să fie mai multă linişte, să mai reduc din ceea ce fac şi să am un program mai puţin încărcat, dar deocamdată asta este.
7 întrebări rapide
Care a fost cel mai fericit moment al vieţii?
Pe plan personal, a fost când s-a născut băieţelul meu, Tudor Andrei. Ca sportiv, cel mai fericit am fost în 2004, când am cucerit argintul european şi bronzul olimpic.
Care este cel mai
mare regret?
Nu am regrete. Poate dacă trăiam în altă ţară aş fi avut rezultate mai strălucitoare. Asta nu înseamnă însă că nu sunt extrem de mulţumit cu ce am avut şi ce am realizat.
O dorinţă încă
nerealizată?
Să reuşesc să construiesc un bazin al meu, pentru a nu mai depinde de alţii să-mi realizez visele.
Ce ai lua cu tine
dacă ai merge
pe o insulă pustie?
Cu siguranţă familia şi slipul. Cu toate că n-aş avea nevoie de el dacă aş fi pe o insulă pustie.
De ce te temi
cel mai mult în viaţă?
De necunoscut. Niciodată nu mi-a surâs necunoscutul.
Mai ai timp
pentru citit?
Trebuie să recunosc că la acest capitol nu stau bine deloc. Mi-ar plăcea să vin acasă să răsfoiesc din când în când o carte, dar este foarte greu când ai un copil mic. Practic, îmi place să-mi dedic tot timpul liber copilului meu.
Cine a fost modelul tău în carieră?
Dintre înotătorii noştri l-am admirat mult pe Nicolae Butacu, iar de afară mi-au plăcut Lenny Krayzelburg şi Aaron Peirsol. Spre marea mea satisfacţie, am înotat alături de amândoi, de Krayzelburg în 2000, iar alături de Peirsol în 2004-008. A fost un vis care a devenit realitate şi m-am simţit onorat să înot umăr la umăr cu cei mai buni. După părerea mea, a fost o şansă extraordinară cu care puţini au norocul să se întâlnească în viaţă.
1 5 ani – Este vârsta la care a început să înoate, îndemnat de părinţii săi pentru că era puţin cam grăsuţ.
2 1987 – Anul în care a cucerit prima medalie, în 1988 urcând de 11 ori pe podiumul de premiere al întrecerilor naţionale.
3 În top 10 mondial – În 2004, Răzvan Florea a cucerit bronzul olimpic la 200 m spate, timpul său consti-tuind una dintre primele 10 performanţe mondiale ale secolului.
4 4 medalii europene – A cucerit la trei ediţii ale CE: una de argint, la Madrid, în 2004, şi trei de bronz – două la Anvers, în 1998, la 100 şi 200 m spate, şi una la Helsinki, în 2006.
5 25 de recorduri – În perioada 1996-2000 a participat la peste 25 de competiţii de mare amploare la nivel mondial, a câştigat 42 de medalii şi a stabilit 25 de recorduri naţionale.
