Vlad Rădescu, directorul Teatrului Naţional Mureş, le dă replica celor trei foşti manageri care îl acuză de ineficienţă: „Este o ruşine ce s-a întâmplat în toţi aceşti ani”.
Managerul Teatrului Naţional de la Târgu-Mureş, Vlad Rădescu, a răspuns ieri acuzaţiilor lansate de Cristian Ioan, Mihai Gingulescu şi Zeno Fodor, foşti directori ai instituţiei de cultură de la Târgu-Mureş care îl acuză de ineficienţă managerială, comportament dictatorial şi gestionarea discreţionară a fondurilor. Potrivit celor trei, Vlad Rădescu ar fi îndepărtat lumea de teatru şi ar fi adus instituţia în anonimat. „Cei trei directori sunt aşa: unul care şi-a dat demisia, unul care a fost dat afară de minister din funcţie şi altul care a dat concurs pentru postul pe care îl ocup eu acuma şi nu a trecut de faza prezentării proiectului. Unul a plecat prin ’90 când făceam echipă împreună, celălalt a condus vreo patru ani, urmat de Cristian Ioan până prin 2008. Deci vreo 14 ani au condus ei teatrul ăsta şi într-un an au avut 2.000 de spectatori. Cei trei foşti directori, prin politica pe care au dus-o, culturală şi managerială, în acest teatru, au îndepărtat spectatorii de teatru. Cine vorbeşte de spectatori?! E o ruşine ce s-a întâmplat în toţi aceşti ani”, susţine Vlad Rădescu.
Potrivit directorului Rădescu, atât numărul de spectatori, cât şi încasările au crescut vertiginos o dată cu venirea sa la cârma teatrului, deşi a renunţat să mai închirieze clădirea pentru expoziţii sau târguri de lenjerie intimă. „De ce am dublat? Nu fiindcă suntem noi aşa buni, ci pentru că situaţia pe care am găsit-o a fost atât de proastă. Când începi de la zero, orice faci se vede. Acum va fi mai greu să creşti de la unu la doi sau de la doi la patru”, afirmă directorul interimar de la TN Târgu-Mureş, care susţine că în septembrie la Naţionalul târgumureşean vor fi puse în scenă două premiere în regia lui Victor Ioan Frunză, iar actorii, cu excepţia Adei Milea, vor fi toţi de la Târgu-Mureş.
Fonduri insuficiente
„Legat de faptul că nu au fost atâtea premiere cu câte erau obişnuiţi spectatorii din Târgu-Mureş, problema e a banilor. Nu avem bani”, spune Vlad Rădescu, care are o explicaţie şi pentru numărul mare de premiere de la Secţia maghiară în 2009. „Pe 2009 le-am dat prioritate celor de la secţia maghiară pentru că aveau abonamente şi trebuia să le onoreze cu toate cele patru titluri. De fapt, ei fac patru premiere pe stagiune, iar noi două, pentru că atâţia bani avem”, declară directorul Teatrului Naţional de la Târgu-Mureş. „I-am spus şi primarului că acuma, că avem echipă de Divizia A la fotbal, sper să intrăm şi cu teatrul în Divizia A”, afirmă Vlad Rădescu.