Conflictul dintre Theodor Stolojan si Calin Popescu Tariceanu pentru controlul detinut in randurile liberale este, de fapt, unul al adjunctilor. Ambii sunt portavocea unor personaje mult mai influente – unul al sefului de stat, altul al celui mai cunoscut om de afaceri din Romania, Dinu Patriciu. In spatele fiecaruia dintre acesti titani exista o retea reprezentand interesele, aflate in perpetua schimbare, ale mediului de afaceri, mass-media, serviciilor secrete etc. Electoratul roman detine, ce-i drept, arma votului, dar se afla declasat in postura spectatorului total neajutorat. Exceptand sondajele de opinie dedicate stabilirii de noi si noi topuri ale politicienilor preferati, electoratul ramane cu desavarsire neglijat de catre cei aflati intr-o continua lupta partinica dusa pentru distribuirea puterii si avutiei.
Din unele puncte de vedere, Romania zilelor noastre seamana cu Europa secolului al 19-lea, aflata in plina era a democratiei elitiste. Ce-i drept, mai exista si alte cateva tari vest-europene pornite in aceeasi directie, dar in cazul lor este vorba de electorate plictisite si cinice, care au inceput sa refuze implicarea politica. Astfel de tendinte sunt insa daunatoare si in detrimentul oricarei tinere democratii ce necesita in special partide solide, posesoare ale unor programe clare, bine definite.
Situatia ar fi fost mai putin grava daca statul era indubitabil unul de drept, cu o justitie capabila sa contrabalanseze astfel de deficiente, dispunand, in plus, de o presa independenta, puternica si competitiva. A nu se uita ca o buna parte din respectivele tari vest-europene beneficiau inca dinaintea introducerii votului universal, egal atat de o presa libera, cat si de egalitatea in drepturi in fata legii, proprietatea devenise si ea garantata, iar demersurile mai-marilor tarii erau urmarite indeaproape. Cu alte cuvinte, tarile in cauza dispuneau de societati vigilente, eficace, inca anterior introducerii drepturilor civile, astfel incat acesti factori au condus, impreuna, la dezvoltarea unor democratii solide.
Rusia, bunaoara, constituie un bun exemplu pentru caracterul iluzoriu al democratiei private de o presa libera si de garantarea neechivoca a drepturilor proprietatii. Chiar si in calitate de tara membra a UE, Romania inca se mai poate trezi confruntata cu aparitia unor trasaturi oligarhice caracteristice vecinului estic, renascute ca urmare a unei democratii insuficient consolidate. Prioritatea absoluta a Romaniei trebuie sa constea, de-acum, in promovarea unor partide cu platforme politice explicite, a unor formatiuni neaflate sub papucul unei singure persoane sau la cheremul adeptilor cabalei. Ora unor astfel de partide va sosi atunci cand electoratul cu o orientare eminamente civica va avea timpul si dispozitia necesare implicarii in politica.
Actualmente, asemenea semne bune Anul Nou nu prea pare a avea. Peste trei milioane de cetateni romani au plecat peste hotare, iar din totalul lor disproportionat de multi provin din zone cu certe si mai vechi inclinatii occidentale. Iar tara continua sa resimta acut lipsa unor grupuri puternice de presiune, capabile sa confere oamenilor macar ceva din inestimabila experienta necesara oricarei cariere politice. Astfel, ea ramane plasata intr-o era a liderilor-marioneta, a oamenilor de paie creati de forte infinit mai mari, dar care prefera efortul subterfugiilor pentru a evita analiza actiunilor si intentiilor lor.
Romania va prezenta tendinte politice mai normale si sanatoase doar daca actuala criza determina lansarea unor noi si veridice figuri politice, sustinute de partide puternice si convingatoare din punct de vedere al reprezentarii intereselor publice, nu doar aparitia altor si altor paiate ale acelorasi grupuri de interese. Pana atunci, pentru cetateni ramane valabil doar tragicul indemn al lui Leoncavallo: „Ridi, pagliaccio!”
Tom Gallagher, profesor
la Universitatea din Bradford, Marea Britanie
