9 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialRăzboiul Vestului, o nouă bătălie

Războiul Vestului, o nouă bătălie

Un alt derby de tradiţie al fotbalului românesc va avea loc vineri seara, la Timişoara. Politehnica şi UTA Arad se întâlnesc, în etapa a 22-a a seriei B din liga secundă, într-o partidă care are o miză mai importantă decât oricând. Pe lângă orgoliul de a fi mai bun decât rivala de o viaţă, mai există o motivaţie în plus pentru o victorie în derby-ul de tradiţie din vestul ţării, cel puţin pentru o echipă. Poli are şanse mici să evolueze în prima ligă la anul, din cauza problemei cu licenţa, astfel că un loc pentru Liga I a devenit liber.

Derby şi pentru fani

Pentru el se bat cel puţin şase formaţii, printre care şi UTA, astfel că noii elevi ai lui Adrian Falub au un dublu motiv de a câştiga meciul de vineri. „Deşi nu a câştigat de trei etape, Poli e o echipă puternică. Oricum, noi putem să ne atingem două obiective cu o victorie”, a spus arădeanul Bogdan Mara. Totuşi, acesta va avea o misiune dificilă pe stadionul „Dan Păltinişanu”, chiar dacă moralul timişorenilor nu este cel mai bun. Fanii alb-violeţilor îi vor împinge de la spate pe jucătorii lui Valentin Velcea, care speră să îi răsplătească printr-o victorie. „Este un derby important, chiar dacă acum se desfăşoară în Liga secundă. UTA este o formaţie ambiţioasă, dar nu ca şi noi! Vrem să ne păstrăm ritmul şi cadenţa pentru a promova din punct de vedere sportiv”, a declarat Velcea. Poli-UTA va începe la ora 20:00, în direct pe Digisport.

 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Deficitul comercial al României a crescut cu 17,7% în primele 11 luni ale anului 2024

În perioada ianuarie-noiembrie 2024, exporturile României au scăzut cu 1%, ajungând la 86 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 3,3%, totalizând 116 miliarde...

Zeljko Kopic și-a prelungit contractul cu Dinamo până în 2028!

Zeljko Kopic, antrenorul croat care a preluat conducerea tehnică a echipei Dinamo în decembrie 2023, a semnat o prelungire de contract până în vara...

Controalele ITM în 2025: domenii vizate și ce trebuie să știe companiile

Inspecția Muncii va avea o agendă complexă în 2025, concentrându-se pe respectarea legislației muncii și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Printre principalele obiective se numără identificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă