6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialRăzboiul urmașului lui Piedone cu vânzătorii de ziare

Războiul urmașului lui Piedone cu vânzătorii de ziare

Primăria Sectorului 4 a hotărât să ridice cu orice preţ chioșcurile, chiar dacă actualele tonete sunt contractate cu Primăria Capitalei pe 49 de ani. Daniel Băluţă și-a pus în cap să le schimbe pe toate în două săptămâni.

„M-am săturat, închid firma şi mă duc să mă angajez în altă parte. Vineri seară au venit să-mi ridice chioşcul cei de la ADP Sector 4, Poliţia Locală, de la Poliție, chiar şi mascaţii. M-am încuiat în chioşc. Degeaba le-am explicat că am toate actele în regulă şi că la Primăria Sectorului 4 nu au vrut să semneze acordul de prelungire a autorizaţiei de funcţionare. Mi-au răspuns că au primit ordin să-mi ridice chioşcul şi că în două săptămâni vor aduce altele. M-am săturat. Primăria Sectorului 4 încalcă o Hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, a declarat pentru „România liberă“ Alexandru Udăţeanu, proprietar a două chioşcuri de ziare în sectorul 4 al Bucureştiului. Azi mai are unul şi vrea să-l închidă.

Primarul Daniel Băluță a decis, din 19 august, cosmetizarea chioşcurilor de ziare şi de flori, pe motiv că sunt dregadate şi unele nu mai sunt folosite. Posesorii acestora au acceptat inițiativa şi au încercat să afle de la Primărie ce au de făcut. Autoritățile le-au spus că au la dispoziţie două luni pentru înfrumuseţare, dar că până în 2 septembrie pot trimite propuneri şi sugestii.

În realitate, Administrația Domeniului Public Sector 4 a început ridicarea chioşcurilor la nici o săptămână de la decizia de cosmetizare. Unele fără somaţie, altele cu somaţie comunicată cu circa 24 de ore înainte de ridicare. Până la urmă, lui Alexandru Udăţeanu i s-a luat chioşcul aflat în Piptănari, peste drum de o benzinărie, iar marfa a fost pusă pe trotuar. Pentru cel de-al doilea chioşc, omul nu a mai făcut comandă la marfă, de teamă să nu o piardă. Şi acum a anunțat că renunţă la mica lui afacere.

Un nou șef, o nouă regulă

Prin această acțiune, primarul Daniel Băluţă intră într-un conflict nu numai cu vânzătorii de presă, ci şi cu deciziile luate de Primăria Generală a Capitalei care, prin Consiliul General, a emis în 2003 o hotărâre prin care Grupul Editorilor şi Difuzorilor de Presă SA, prin Acces Press, are dreptul la folosinţă gratuită pe 49 de ani a spaţiilor alese tot de Consiliul General pentru vânzarea de ziare. Din 2005 sunt autorizate în total 1.200 de locuri. Apoi, fiecare chioşc cere şi primeşte anual autorizaţie de funcţionare de la primăriile locale pe raza cărora se află. „Acţiunea primarului din sectorul 4 nu este legală în nici un fel”, ne-a declarat Liliana Spiridon, administrator special al Acces Press.

„Noi avem o hotărâre emisă de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti pentru modernizarea întregului sistem de presă, ni s-au dat nişte locaţii şi ne-au aprobat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti trei tipuri de chioşc pe care avem voie să le amplasăm. Cu obligativitatea ca Acces Press să investească în aceste chioşcuri, să le cumpere, să le amplaseze, să le autorizeze. Toate primăriile de sector sunt obligate să ducă la îndeplinire hotărârea CGMB. Numai că de fiecare dată când se schimbă un primar vine o altă regulă”, a declarat Liliana Spiridon, administrator special al Acces Press.

Astfel, potrivit acesteia, fostului primar Cristian Popescu Piedone nu i-au mai plăcut cum erau aşezate tonetele de distribuție a presei şi le-a mutat într-o pastilă, adică, dacă erau 4 chioşcuri într-o intersecţie, le‑a mutat unul lângă altul, fără să elibereze nici un document.

„Şi anul trecut, şi la începutul acestui an am depus documente la Primărie. Între timp, am intrat în reorganizare judiciară şi am făcut o solicitare din partea administratului judiciar că nu are voie să ridice nici un chioşc, pentru că Legea 85 protejează astfel de acţiuni, mai ales că ele sunt puse gaj la ANAF. Am fost la Primăria Sectorului 4 marţea trecută, ni s-a bătut cu pumnul în masă că la dumnealui (la Daniel Băluţă – n.red.) în primărie face ce vrea, că nu-l interesează. Am fost cu directorul nostru de autorizări, era arhitectul-şef al primăriei, doamna de la autorizări şi primarul. Primarul mi-a spus că «mie nu-mi plac chioşcurile voastre că sunt aşa, ca un fluture!» I‑am explicat că sunt chioşcuri alese de Primăria Generală, ei au aprobat mode-lul, s-au făcut şi s-au cumpărat proiecte. Şi ne-a zis: «uite că eu nu le mai vreau şi am o propunere de nişte chioşcuri». Am zis să stopeze orice acţiune şi l-am rugat să elibereze toate documentele pentru chioşcuri, iar primarul mi-a răspuns că «nu o să vă eliberez nici un document. Ne revedem săptămâna viitoare, veniţi aici împreună cu florarii; pentru că vreau să schimb şi chioşcurile de flori, între timp trimiteţi pe mail proiectele chioşcurilor şi locaţiile pentru chioşcurile pentru care aveţi autorizaţie, pentru că nu aveţi, cam unde vreţi să le amplasaţi, după aceea discutăm>. I-am spus că bine, dar să oprească acţiunea de ridicare a chioşcurilor şi a zis: «OK, opresc până la următoarea întâlnire». A doua zi s-a reluat acţiunea de ridicare. I-am sunat pe cei din administraţie, le-am spus să oprească ridicarea de chioşcuri, aşa cum a zis domnul primar la întâlnirea la care am fost prezenţi cu toţii. Noi am venit aici să negociem, nu să ne băgaţi pumnul în gură. Mi-au răspuns că ei nu se pot opune unui ordin al primarului”, a povestit Liliana Spiridon.

Cosmetizate degeaba

Administratorul special a arătat că Acces Press a plătit pentru luna septembrie 150.000 de lei, sumă care înseamnă impozitul pe construcţie, taxa de pu-blicitate, taxa pe firmă, la care se adaugă taxa de autorizare plătită de fiecare chioşc în parte. Dar până în acest moment, societății i s-au ridicat 15 chioşcuri. Mai mult, au fost ridicate şi unele care erau deja cosmetizate. „Despre noul tip de chioşc nu s-a făcut decât o informare generală, nu ştie cum arată”, a menționat Liliana Spiridon, care a aflat doar că ar costa 8.000 de euro, sumă care este prea mare pentru distribuitorii de presă.

Un alt întreprinzător aflat în aceeaşi situaţie, Ştefan Udă-ţeanu (fratele vânzătorului care a anunțat că renunţă la vânzarea de ziare), a declarat, pentru „România liberă“, că Primăria Sectorului 4 pregăteşte de câteva luni un nou model de chioş-curi, care ar costa într‑adevăr 8.000 de euro, dar nu-şi permite să le înlocuiască pe cele 10 pe care le are cu unele noi. Ștefan Udățeanu a precizat că a depus încă din luna mai toate actele la Primăria Sectorului 4 pentru obţinerea acordului de funcţio-nare, ştie că sunt aprobate, lipseşte doar sem–nătura primarului Daniel Bă-lănuţă. „Nici până astăzi nu am primit vreun răspuns la întrebarea de ce nu se eliberează autorizaţia. Tot Sectorul 4 este în aceeaşi situa-ţie. Unii au depus actele anul trecut şi aprobările expiră pentru că sunt valabile un an, de aceea trebuie făcute anual”, a precizat Ştefan Udăţeanu. De ce sunt necesare alte chioşcuri? „Pentru că cineva trebuie să facă nişte bani. Ne-am întors la anii ‘90, când schimbam primarul, schimbam taraba sau chioşcurile. Problema este că noi nu mai reuşim să supra-vieţuim cu vânzările de acum, raportat la anii ‘90, când nu se plătea TVA. Acum plătesc pentru contracte de muncă, pentru impozite. Plătesc 20.000 lei pe lună la stat pentru taxe şi impozite. Am 20 de angajaţi, am linie de credit la bancă, am lea-sing la maşină. Dacă mă obligă să cumpăr chioşcurile eu nu mai investesc nici un ban pentru că vânzările şi aşa merg prost, nu am cum să amortizez 8.000 de euro în zece ani, sau 80.000 de euro la cele 10 chioş-curi pe care le am”, a mai declarat pentru „România liberă“ Ştefan Udăţeanu.  

„Nu ştim ce vrea să facă noul edilul. Să distrugă presa?“

Punctele de vânzare a presei din sectorul 4 au început să fie ridicate de circa două săptămâni, a declarat Ionuţ Nejloveanu, general manager al Decor Press SRL şi Irina Press – unele dintre cele mai vechi firme de difuzare a presei din România. „Nu ştim ce vrea să facă noul primar Băluţă. Să distrugă presa?”, se întreabă acesta. „Nu am primit nici o somaţie încă. Am fost la Poliţia Locală să întreb ce se întâmplă şi mi-au zis că au început cu chioşcurile de la Acces Press, dar că le vor ridica pe toate până la urmă. E singurul primar care a început o campanie împotriva chioşcurilor. Nu ţine cont de cine are sau nu autorizaţie de funcţionare. Ia tot, ca unul care defrişează o întreagă pădure”, a mai declarat Nejloveanu pentru „România liberă“.

„E un întreg balamuc!”, ne-a replicat şi Călin Stelică, un alt proprietar de chioşc verde, model considerat mai vechi şi neconform. Călin Press deţinea 6 chioşcuri, dar pe cel din sectorul 4 l-a pierdut tot vineri, 26 august. Singurul lui noroc a fost că marfa era scoasă şi dată la retur, fiindcă angajatul său se afla în concediu.

”Se zvonea din 2 sau 3 august că se vor ridica chioşcurile. Eram în regulă cu actele, doar aşteptam prelungirea autorizaţiei. La sectorul 4 e o dezordine cum n-am văzut de 25 de ani de când sunt pe piaţă. Mi-e teamă să nu ia amploare şi în alte sectoare acest fenomen”, a mai adăugat Călin Stelică.

Primăria Sectorului 4

Tonetele erau inestetice și ruginite

„Chioșcurile pe care le ridicăm nu au avize de amplasament, sunt inestetice, ruginite și pline de graffiti. Mai mult, unele dintre ele fiind abandonate, sunt într-o stare avansată de degradare”, a declarat pentru România liberă Cristian Zărescu, consilierul personal al primarului Daniel Băluță.  Acesta a precizat că ridicarea chioșcurilor de presă face parte dintr-o campanie mai amplă ce presupune și ridicarea mașinilor abandonate aflate pe spațiul public, precum și a chioșcurilor de flori neconforme. “Avem deja in dezbatere publică un proiect care va reglementa modul de autorizare și de amplasare a unor astfel de chioșcuri pe domeniul public al sectorului 4”,  a precizat reprezentantul Primăriei Sectorului 4.

Cele mai citite

Ilfovul interzice tăierile comerciale de păduri: Plan de management și centuri verzi pentru viitor

Într-o decizie istorică, tăierile de păduri în scop comercial vor fi interzise în județul Ilfov, marcând o etapă importantă pentru conservarea mediului. Consiliul Județean...

Astronauți aflați în spațiu, mesaj de Crăciun – VIDEO

Patru astronauți ai NASA, aflați în continuare pe Stația Spațială Internațională (ISS), au trimis un mesaj de Crăciun din spațiu, după ce o misiune...

PSD pregătește schimbarea la conducerea ANS. Thomas Moldovan, în locul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă nu mai poate conduce Agenția Națională pentru Sport, după ce a fost aleasă deputat, iar PSD îl pregătește pe Thomas Moldovan, fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă