Când, în luna decembrie, cotidianul turc Aydinlik prelua o relatare a unei publicaţii libaneze, conform căreia în Siria fuseseră arestaţi 49 de ofiţeri ai serviciilor secrete turce, oficialii de la Ankara au refuzat să comenteze ştirea. La începutul acestei săptămâni, postul sirian de radio Shams FM, considerat drept apropiat al cercurilor de putere de la Damasc, a anunţat că guvernul sirian şi cel de la Ankara poartă tratative asupra eliberării ofiţerilor turci, care ar fi operat pe teritoriul Siriei pentru a îi sprijini pe rebelii Armatei Libere Siriene. Conform postului de radio, condiţiile impuse de Damasc pentru repatrierea ofiţerilor turci ar fi încetarea infiltrării serviciilor secrete ale Ankarei, oprirea antrenamentelor militare acordate rebelilor de către Turcia precum şi arestarea şi extrădarea liderilor rebeliunii siriene aflaţi pe teritoriul Turciei. De asemenea, Damascul ar fi cerut ca acordul între cele două state să fie semnat şi de Iran, cel mai important aliat al Siriei.
Miza: supremaţia în Orientul Mijlociu
După cum subliniază cotidianul german Die Welt, chiar dacă informaţiile privind ofiţerii turci nu ar fi corecte, simpla lor menţionare la un post de radio care reflectă poziţia guvernului sirian este echivalentă cu numirea Turciei drept un agresor implicat direct în ceea ce devine, pe zi ce trece, un război civil. De altfel, guvernul de la Istanbul nu ascunde această implicare – iar miza este clară: lupta pentru supremaţie – alături de Israel – în Orientul Mijlociu, care se dă în acest moment între Turcia şi Iran. În acest moment, Iranul controlează, prin Assad, atât gruparea Hisbollah din Liban cât şi, într-o măsură mai mică, gruparea palestiniană Hamas. Căderea lui Assad ar însemna că ambele grupări, duşmani declaraţi ai Israelului, ar deveni brusc dependente de bunăvoinţa Turciei. În ciuda tensiunilor dintre Istanbul şi Ierusalim, Turcia este, după cum scrie Die Welt, „un actor ale cărei acţiuni sunt mult mai calculabile decât cele ale Iranului, şi care nu reprezintă un pericol existenţial pentru Israel”.
De altfel, Turcia şi-a asumat rolul de conducător al ofensivei diplomatice internaţionale împotriva regimului Assad; ministrul de Externe al Turciei, Ahmet Davutoglu, a anunţat că sirienii care vor să fugă din calea războiului civil sunt bineveniţi în ţara sa – şi a prezis, totodată, că regimul de la Damasc va cădea rapid. De asemenea, Davutoglu a declarat că va discuta atât cu secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, cât şi cu liderii emiratului Qatar despre strategia care va fi adoptată pe viitor în privinţa Siriei. După ce iniţiativa de sancţionare a Siriei prin intermediul unei rezoluţii ONU a fost blocată de Rusia şi China, Turcia încearcă să pună pe picioare o coaliţie cât mai mare împotriva lui Assad.
Însă această campanie nu se foloseşte numai de mijloace diplomatice; Turcia permite rebelilor să opereze de pe teritoriul său, aceştia având de două luni deplina libertate de mişcare. Cu toate acestea, este puţin probabil ca forţele rebelilor să poată câştiga fără o intervenţie externă războiul împotriva lui Assad; deşi cifra lor este în continuă creştere, rebelii dispunând de 10.000 – 40.000 de soldaţi, aceştia dispun de un armament rudimentar – în mare parte, mitraliere Kalaşnikov şi aruncătoare de grenade RPG-7. Conform unui cotidian britanic, rebelii primesc de la diverse organizaţii de mercenari din Marea Britanie armament şi tehnică de comunicare, însă singurul stat care şi-a declarat deschis susţinerea militară este Libia, care a trimis mai multe sute de soldaţi în Siria.
Ajutor umanitar – sau militar?
Cotidianul britanic The Daily Telegraph relatează că Pentagonul a început o o analiză internă a efectivelor militare ale SUA din regiune, iar Casa Albă a adus în discuţie posibilitatea livrării de ajutoare umanitare către populaţia civilă Siria. Aceasta ar implica însă şi „o dimensiune militară pentru a proteja convoaiele cu ajutoare”, constată cotidianul britanic.
De asemenea, senatorul republican John McCain a afirmat că Statele Unite ar trebui să ia în considerare înarmarea trupelor rebele. Un alt oficial american, citat de Daily Telegraph sub condiţia anonimităţii, a declarat că „cu siguranţă nu vrem să militarizăm situaţia, şi dacă vom putea evita acest lucru, îl vom evita. Însă încet-încet, militarizarea pare să devină inevitabilă”. După moartea a 6.000 de civili în ultimele 10 luni în Siria, răbdarea Statelor Unite, dar şi a Ligii Arabe, pare să se apropie de sfârşit.
