Guvernul american a anunţat că va aduce în faţa instanţelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) restricţiile impuse de China exporturilor de metale rare, utilizate în industriile de înaltă tehnologie. Uniunea Europeană şi Japonia susţin demersul Statelor Unite, dar problema este una pe care Occidentul şi-a creat-o singura, iar China doar o exploatează economic şi geopolitic.
Americanii le reproşează chinezilor că impun cote de export pentru metalele rare care au ca efect creşterea arbitrară a preţurilor şi manipularea pieţei. Ceea ce chinezii chiar fac, şi nu de azi de ieri, ci de ani buni, şi nu numai în domeniul metalelor rare, ci în aproape toate ariile comerţului internaţional. Wall Street Journal notează că, de-a lungul anilor ,Statele Unite şi China au intrat în conflict pentru aproape orice produs, de la anvelope până la creşterea şi exportul de pui de găină, ca să nu mai amintim despre conflictul veşnic legat de manipularea yuanului pentru a favoriza exporturile chineze.
Capitalismul e bun cât serveşte Chinei
Pe lângă spionaj şi distorsionarea pieţelor financiare, China mai utilizează şi alte metode în tentativa de a deveni o superputere economică şi militară. Printre ele, una din cele mai importante este controlul materiilor prime. China vânează de multă vreme cu succes vastele resurse de materii prime din Africa semnând acorduri şi tratate strategice cu o mulţime de ţări africane şi a început de câţiva ani să facă acelaşi lucru în America de Sud, unde regimurile stângist-populiste văd în relaţiile privilegiate cu Rusia şi China o garanţie în faţa „ameninţării” americane. Această vânătoare de materii prime au făcut din China unul din principalii actori economici şi geostrategici.
Miza metalelor rare
Într-un raport prezentat în Congres toamna trecută, Pentagonul avertiza că apărarea americană depinde într-o măsură alarmantă de importurile de materii prime din China şi recomanda diversificarea surselor. Nicăieri nu este această dependenţă mai disperată decât în domeniul metalelor rare.
Metalele rare sunt un grup de 17 elemente cruciale pentru întreaga industrie a tehnologiilor de vârf, de la produse elecronice, la industria computerelor şi smartphone-urilor, la industria de aviaţie şi – mai ales – la industria militară. Adică exact acele domenii industriale în care Occidentul mai păstrează încă supremaţia şi căreia îi datorează prosperitatea. Iar 97% din producţia mondială de metale rare vine din China. Nu este aşadar niciun mister că Beijingul încearcă să profite economic, militar şi (geo)politic de acest monopol. Misterul este motivul pentru care occidentalii au crezut în onestitatea chinezilor, pentru că obstrucţiile nu se opresc la metalele rare. În 2009, bunăoară, Statele Unite şi Uniunea Europeană au depus o altă plângere împotriva Chinei la OMC legată de restricţionarea exporturilor altor două materii prime esenţiale pentru industria occidentală, zincul şi magneziul. Chinezii au descoperit – după ruşi – arma materiilor prime, şi o folosesc, dimpreună cu toate instrumentele capitalismului, împotriva lumii capitaliste.
Cum s-a vulnerabilizat lumea liberă
Proba acestui şantaj economic-politic a fost făcută în septembrie 2010, când pentru aproximativ o lună, China a impus un embargo de facto (dar nedeclarat oficial) asupra exporturilor de metale rare Japoniei drept ripostă faţă de reţinerea unei nave care pescuia ilegal în apele teritoriale japoneze. Incidentul s-a încheiat tot pe căi neoficiale dar a fost suficent să atragă atenţia asupra faptului că Beijingul este dispus să-şi folosească avantajele economice pentru obiective politice. Şi nici măcar nu e vina lor.
Administraţia Obama încearcă să pară în acest an electoral că joacă dur împotriva Chinei dar uită, cel puţin în chestiunea metalelor rare, să amintescă un lucru oarecum esenţial: Dacă astăzi China extrage 97% din metalele rare ale lumii este pentru că America a ales să nu o mai facă. În octombrie 2010, după criza sino-japoneză, New York Times a publicat un articol în care arăta că, de fapt, din totalul resurselor mondiale de metale rare, China nu deţine decât 37% din acestea. Restul se află în ţări precum Statele Unite, Canada, Australia sau Brazilia. De fapt, până pe la mijlocul anilor ’80, SUA erau cel mai mare producător de metale rare din lume, dar au ales să închidă minele din motive ecologice.
Astăzi, americanii încearcă să reia producţia internă, dar le lipseşte tehnologia. După cum scrie acelaşi Wall Street Journal, compania Molycorp Inc., a ajuns săptămâna trecută la un acord care îi permite să mărească producţia la o mină din California care altădată era principalul producător de metale rare al lumii. Numai că acordul include obligaţia ca o parte din materialul extras să fie trimis, pentru procesare, în… China. Ironic.
